Filosoful Kant este o celebritate, așa cum este considerat de toate generațiile de filosofi și oameni de știință. Între multele „sentințe” filosofice citim cu bucurie, că: „Filosofia există prin însăși faptul că își cunoaște limitele”, și că, mai mult, „sensibilitatea noastră este capacitatea de a simți lucrurile din altă lume”, și, cum s-ar zice, mai pe scurtătură: „Înțelegerea noastră este capacitatea de a ne gândi la lucruri”, iar „conceptele se aplică lucrurilor numai în măsura în care sunt percepute de mintea noastră”, luminată de Duhul Sfânt.
M-am bucurat să aflăm cum a gândit genialul filosof despre spațiu și timp! El afirmă că spațiul și timpul nu pot fi aflate prin experiență; ele sunt intuiții ale minții, de care o mare parte dintre oameni nu duc lipsă. Așadar, „un lucru apare în spațiu și în timp doar în măsura în care este perceput de mintea noastră”. Și ca să vorbim de „un lucru în sine” (ceva considerat a fi exterior minții noastre) se poate să nu aibă nimic de a face cu spațiul, timpul sau alte concepte ale noastre, „iar lucrurile – în sine” sunt incognoscibile, ajungând astfel la o analiză mai lentă și calmă, vom ajunge la concluzia că: „Există două lumi: lumea experienței percepută de corpurile noastre și lumea așa cum este ea în sine!”
Asupra gândirii, Kant spunea: „Gândurile fără conținut sunt goale: intuițiile fără concepte sunt oarbe numai prin contopirea acestora poate apărea cunoașterea”. El a împărțit cunoașterea în intuiții, dobândite din perceperea sensibilă, directă, a lumii, și concepte, care vin indirect din înțelegerea noastră. O parte a cunoașterii – atât cea rezultată din sensbilitate, cât și cea rezultată din înțelegere – provin din dovezile (empirice – bazat numai pe experiență), în timp ce o altă parte este cunoscută a priori” (înaintea oricărei experiențe)!
Cum gândea filosoful Kant despre Rațiune? „Rațiunea umană este tulburată de întrebările la care nu poate renunța și nici nu poate răspunde” și că:„Rațiunea poate înțelege doar ceea ce creează ea conform unui plan care îi aparține”, iar „raționaliștii credeau că utilizarea rațiunii, nu experiența, e cea care duce la cunoașterea obiectelor din lume”. Și contrar: „empiriștii credeau că cunoașterea provine din experiența noastră, referitoare la obiectele lumii, nu din rațiune”.
Iar, întru liniștirea spiritului, abordând Idealismul transcendental, Kant „afirmă că atât rațiunea, cât și experiența sunt necesare pentru a înțelege lumea”.
Cât despre Critica rațiunii pure, se poate spune că este cea mai semnificativă lucrare dn istoria Filosofiei moderne, fiind hotar între ceea ce s-a întâmplat înainte de Kant și tot ce s-a întâmplat după aceea, în domeniul filosofiei.
Calinic Argeșeanul
