Când Înţeleptul Solomon a scris că: „Nimic nu este nou sub soare”, trebuie să înţelegem că lumea din care facem parte şi noi a fost, este şi va fi mereu aceeaşi, în toate timpurile. Doar gradul de civilizaţie şi de cultură poate fi diferit.
Aşa avea să întâmpine şi Iisus Hristos tot felul de situaţii care apăsau asupra fiinţei umane, de la cele mai mărunte până la cele mai importante.
Într-una dintre zile, cineva din mulţime s-a apropiat de Iisus şi i-a zis: „Învăţătorule, spune-i fratelui meu să împartă moştenirea cu mine”, iar El i-a zis, de îndată: „Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi?”, şi, fără întârziere, a adăugat: „Luaţi seama şi păziţi-vă de toată lăcomia, căci viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale.”
Când ne gândim la lăcomie, păcatul greu, numit în Învăţătura de Credinţă şi păcat de moarte, mintea noastră încearcă să-şi adune în traista sa imagini din viaţa de toate zilele. Prin faţa ochilor ne trec aievea chipul celor care ne-au furat munca şi nu au plătit cele ce se cuveneau lucrătorilor cinstiţi.
Lăcomia de a avea multă strânsură de pe spinarea altora denotă o gravă lipsă de bun simţ şi omenie.
Cât de mare mulţumire avem atunci când răspândim bucurie în jurul nostru, când radiem fericire, când suntem izvor de lumină în mijlocul situaţiilor întunecate; când avem armonia, farmecul şi bunătatea puse în folosul celor din jurul nostru.
Când Iisus Hristos, Domnul, ne porunceşte să ne ferim de lăcomie, trebuie să fie un grav semnal de alarmă, pentru noi toţi, care ne-am apucat să îngrămădim tot felul de strânsuri. Aşa găsim în Sfânta Scriptură parabola rostită de Iisus, zicând: „Unui om bogat i-a rodit ţarina din belşug. Şi el cugeta în sine zicând: Ce voi face că n-am unde să-mi adun roadele? Şi a zis: „Aceasta voi face: Strica-voi hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi-mi voi strânge acolo tot grâul meu şi bunătăţile mele, şi-i voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani, odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te! …”
Asistăm la o mare confuzie pe care o face un oarecare bogat, căruia Iisus nici nu-i dă numele. Vădit, acest bogat confundă trupul cu sufletul, adică îi dă sufletului să mănânce, să se odihnească, să bea şi să se veselească, exact ceea ce i se cuvine, cu măsură, doar trupului.
Unde este gândirea bogatului care ar trebui să ştie că bunătatea este o perlă rară şi că acela care este bun trece înaintea celui care este mare şi că acela care nu-i bun, nu-i brav decât pe jumătate?
Confuzia din capetele noastre se limpezeşte ascultând cuvântul Domnului Dumnezeu, care zice: „Nebune! în noaptea aceasta vor cere de la tine sufletul, adică vei muri. Şi cele ce-ai pregătit, ale cui vor fi?”
Cuvântul nebune, adresat de către Iisus neînţeleptului adunător de averi, este extrem de grav. Aceasta ar trebui să ne cutremure pe toţi care nu avem măsura lucrurilor şi a lucrărilor noastre şi ar trebui să învăţăm de îndată că nu suntem buni de nimic, dacă suntem buni doar pentru noi, în chip egoist şi neomenesc.
Dacă privim cu atenţie, vedem că de două mii de ani se protestează împotriva luxului de îmbogăţire, prin versuri şi proză, laică sau religioasă, dar el a fost întotdeauna tolerat şi adulat. Orice acumulare de averi, peste măsura trebuinţelor noastre decente, este durerea celor care n-au cu ce să-şi potolească foamea şi lipsurile, despre care ştie toată lumea.
Împărţirea lumii între bogaţi şi săraci este o gravă stare asupra unei naţiuni, unii, cei mulţi îndurând lipsurile, iar cei puţini bucurându-se, în orgoliul lor, de avuţii strânse peste noapte. N-aş crede că e cazul să ne etalăm cu ostentaţie preabuna părere despre noi, de cele mai multe ori lipsită de măsură.
Iată ce scrie Sfântul Apostol Iacob: „Acum către voi bogaţilor! Plângeţi şi tânguiţi-vă de necazurile ce vor să vină asupra voastră! Bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre le-au mâncat moliile. Aurul vostru şi argintul au ruginit şi rugina lor va fi mărturie împotriva voastră şi trupurile voastre ca focul le va mânca. Strâns-aţi grămezi în zilele din urmă! V-aţi desfătat pe pământ şi v-aţi dezmierdat; îmbuibatu-v-aţi inimile în ziua înjunghierii!”
A ne afişa orgoliul bunăstării printr-o înfăţişare semeaţă este cel mai sigur mijloc de a culege ura celor care se simt sărăciţi într-o ţară biblică unde curge miere şi lapte.
Într-o zi se va cere sufletul nostru, adică vom părăsi acest pământ de care ne-am lipit atât de mult, prin toate înşelătoarele adunături de tot felul, unde n-am avut cel puţin politeţe, adică imaginea adevărată şi delicată a unei inimi bune, ştiind că bunătatea este mult îndrăgită şi lăudată de toată lumea.
Sfânta Evanghelie ne îndeamnă să nu ne adunăm comori nouă înşine, îmbogăţindu-ne în strânsuri materiale, ci să ne mulţumim ca să ne îmbogăţim întru Dumnezeu, adică în fapte de milostenie, dăruind celor săraci împătrit, golind cămările burdujite, garderobele luxoase, conturile şi cecurile noastre înainte de a veni focul să ne mistuie.
Să ne lăsăm doar cât ne este necesar pentru un trai decent, aşa cum se cuvine unor făpturi delicate şi mărinimoase, zidite de Dumnezeu.
Mai stăm pe gânduri?
Calinic Argeșeanul
