news        mail   location

 
 

Cetele Îngerești, atunci când Domnul Dumnezeu a croit Universul fizic, vizibil și invizibil, mii și miliarde de cete îngerești slăveau pe Creatorul în lucrarea Sa unică, orânduită pentru totdeauna.

 

Strămoșii noștri au auzit această muzică cerească și au rămas uimiți de alcătuirile care erau martore la nemaivăzutele împliniri, de care și noi astăzi trebuie să ne minunăm, aducând slăvire că și noi ne-am învrednicit a fi în planul divino-uman.

Că este vorba de sănătatea unui creier normal, savanții în domeniul medicinei au descoperit că muzica și mai ales muzica lui Mozart aprinde un număr de centri nervoși (stelele pe cer). Această muzică este foarte bine primită de către creier și se impregnează, producându-se o activitate formidabilă la nivel cerebral. Savantul Alexandru Ciurea ne recomandă: „Este bine ca zona unde vă aflați, în domiciliu, să fie acompaniată de muzică și nu de Breaking News. Muzica desfășoară procesele cerebrale, ajută în toate și vă aduce aminte de lucrurile frumoase din viață. Ascultați ce muzică vă place! Personal, nu recomand manelele, dar „de gustibus non disputandum”, despre gustul nostru nu discutăm...

Și urmărirea concertelor de muzică (meloterapia) incită partea cerebrală, pentru că stimulează foarte mulți centri nervoși, nu numai pe cei auditivi, ci și pe cei vizuali și de mișcare, iar atunci creierul funcționează în totalitate.”

Chiar dacă noi nu știm prea multe lucruri despre efectul muzicii asupra întregului organism al omului, această fenomenală descoperire – muzica – are o lucrare efectivă și tainică asupra noastră. Și nu numai asupra omului, ci și asupra regnului vegetal și animal. De foarte multe ori, când mergeam la slujbe în natură, păsările participau în cor la slujbă și cântau tot timpul. Când ne opream noi să răsuflăm, stăteau și ele din cântec. Când porneam cu slujba, porneau și ele fără de oboseală. Cerul cântă, Natura cântă, Cetele Îngerești cântă, omenirea cântă, Cosmosul cântă!

Toată suflarea să laude pe Domnul!

Calinic Argeșeanul

În Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, parohia Cracăul Negru din comuna nemțeană Crăcăoani, protopopiatul Târgu Neamț, a îmbrăcat haine de sărbătoare. Credincioșii din această comunitate au avut astăzi ocazia binecuvântată de a se întâlni în rugăciune cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, aflat în vizită pe meleagurile natale.
Tot în această după-amiază, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul a dorit să facă un scurt popas și la mănăstirea Agapia, aflată în apropiere. Întreg personalul monahal a avut bucuria de a participa la prezentarea cărții care a fost făcută în trapeza mănăstirii.
În perioada 17-19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul se află în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Bucuria de a trăi”. Dorind să facă prezentarea acestei lucrări în locurile care-i amintesc de anii copilăriei, Chiriarhul a făcut astăzi un scurt popas duhovnicesc la mănăstirea Văratec, aflată în apropierea satului său natal – Cracăul Negru.
Aforismele Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, o parte culese din opera sa vastă, altele cugetări de sine stătătoare, ating cele mai diverse teme. Multe sunt abordări din unghiuri diferite ale unor subiecte, sunt sfaturi care se adresează lumii noastre pe care bunul psiholog, care este cărturarul Calinic Argeșeanul, o cunoaște și îi oferă o sumă de răspunsuri la chestiunile fundamentale care țin de relația cu Dumnezeu, viața în Biserică, viața în lume, relațiile dintre oameni, nevoia de modele în istorie, în cultură.
Scriitorul Calinic Argeșeanul a debutat, cu aproape patru decenii în urmă, cu o carte al cărui titlu sentențios se reduce la o sintagmă care i-a marcat evoluția sub toate aspectele ei: Bucuria lecturii. De la bucuria lecturii, până la bucuria de a scrie, calea este una firească, iar cărțile și studiile semnate de cărturarul Calinic Argeșeanul se constituie ele însele într-o adevărată bibliotecă, spune cărturarul Adrian alui Gheorghe.
Mare bucurie cuprinde inima mea văzând că Domnul Dumnezeu, în frumusețea acestei lumi văzute, a făcut să răsară, ca florile primăvara, geniile, care au schimbat fața lumii!
Trebuie să recunoaștem că filosoful John Locke, în gama filosofilor lumii este analitic și uneori lasă câte o fereastră pentru a se aerisi meandrele gândirii sale. Deși el respinge doctrina ideilor înnăscute, totuși, el nu respinge și conceptul că ființele umane au anumite abilități înnăscute.
Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar