news        mail   location

 
 

Tot citind și răscitind am urmărit cu atenție ca să nu-mi scape din vedere un fenomen care m-a preocupat multă vreme, și anume: fenomenul creșterii! Și cred că pe mulți a preocupat această taină, pe care am numit-o Taina Creșterii!

 

Celebrul doctor Ciurea, ne însoțește pe drumul nostru și ne spune astfel: „În popor se zice: Dormi, copile, dormi, ca să crești! De ce? Pentru că se știe clar că, atunci când copilul doarme, se secretă hormonul de creștere, alături de ceilalți hormoni. Atunci când omul este în activitate, se luptă, conduce, are activități intelectuale sau fizice în timpul zilei, nu are timp să se odihnească...”

Să nu uităm hipofiza, care se află în creierul uman și care conduce toate glandele endocrine „ca un dirijor”, să nu uităm tiroida, care este metabolismul organismului, se află în partea anterioară a zonei gâtului, a zonei cervicale, de care să avem grijă.

Gândind la toate acestea, ne aducem aminte de Sofocle, care în Antigona, a lăsat posterității o exprimare de admirație asupra Creației: „În lume-s multe mari minuni, minuni mai mari ca omul, nu-s!”. Citind astfel de vorbe, stai pe gânduri și te întrebi cu uimire: „Cine a creat această ființă supremă care este organismul uman și cine a creat acest Creier care este o bijuterie? Nu știm dacă evolutivitatea sau creativitatea, ori dacă ele împreună au dus la o asemenea scară deosebită a puterii, a gândirii, a creierului uman. În creierul oamenilor, care se dezvoltă la toată lumea, se produc foarte multe modificări.”

În acest sens, trebuie să reamintim că sunt și genii, persoane care depășesc prin activitatea lor media de inteligență a creierului uman. Se știe că Newton a avut un creier mai mare, la fel și Beethoven, Napoleon, Oliver Cromwel, Carol Friedrich Gauss, Nikola Tesla. Fruntea lată este un indiciu că activitatea creierului este foarte puternică. Nu înșirăm aici și greutatea și volumul creierului românilor. Este o bogăție de la Dumnezeu!

Trebuie să avem grijă de sănătatea Creierului nostru atât de minunat!

Calinic Argeșeanul

În Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, parohia Cracăul Negru din comuna nemțeană Crăcăoani, protopopiatul Târgu Neamț, a îmbrăcat haine de sărbătoare. Credincioșii din această comunitate au avut astăzi ocazia binecuvântată de a se întâlni în rugăciune cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, aflat în vizită pe meleagurile natale.
Tot în această după-amiază, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul a dorit să facă un scurt popas și la mănăstirea Agapia, aflată în apropiere. Întreg personalul monahal a avut bucuria de a participa la prezentarea cărții care a fost făcută în trapeza mănăstirii.
În perioada 17-19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul se află în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Bucuria de a trăi”. Dorind să facă prezentarea acestei lucrări în locurile care-i amintesc de anii copilăriei, Chiriarhul a făcut astăzi un scurt popas duhovnicesc la mănăstirea Văratec, aflată în apropierea satului său natal – Cracăul Negru.
Aforismele Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, o parte culese din opera sa vastă, altele cugetări de sine stătătoare, ating cele mai diverse teme. Multe sunt abordări din unghiuri diferite ale unor subiecte, sunt sfaturi care se adresează lumii noastre pe care bunul psiholog, care este cărturarul Calinic Argeșeanul, o cunoaște și îi oferă o sumă de răspunsuri la chestiunile fundamentale care țin de relația cu Dumnezeu, viața în Biserică, viața în lume, relațiile dintre oameni, nevoia de modele în istorie, în cultură.
Scriitorul Calinic Argeșeanul a debutat, cu aproape patru decenii în urmă, cu o carte al cărui titlu sentențios se reduce la o sintagmă care i-a marcat evoluția sub toate aspectele ei: Bucuria lecturii. De la bucuria lecturii, până la bucuria de a scrie, calea este una firească, iar cărțile și studiile semnate de cărturarul Calinic Argeșeanul se constituie ele însele într-o adevărată bibliotecă, spune cărturarul Adrian alui Gheorghe.
Trebuie să recunoaștem că filosoful John Locke, în gama filosofilor lumii este analitic și uneori lasă câte o fereastră pentru a se aerisi meandrele gândirii sale. Deși el respinge doctrina ideilor înnăscute, totuși, el nu respinge și conceptul că ființele umane au anumite abilități înnăscute.
Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.
Ca să ne aducem aminte, mai ales, de filosoful Benedict (Baruch) Spinoza, pentru frumusețea gândirii sale, să mai facem un popas pe paginile din opera sa, Etica:

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar