news        mail   location

 
 

Parohia "Sfântul Ierarh Vasile cel Mare" din Municipiul Curtea de Argeş și-a sărbătorit hramul.



 

Cu această ocazie, credincioșii din cartierul Ivancea au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.

Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Ierarhul Argeșean a săvârșit astăzi și o slujbă de Te Deum pentru binecuvântarea Anului Nou.

Chiriarhul Eparhiei a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură, amintind anumite aspecte importante din viața Sf. Ierarh Vasile cel Mare. De asemenea, credincioșii prezenți au primit urări de sănătate cu multe binecuvântări de la Dumnezeu.

Biserica maramureşeană din municipiul Curtea de Argeş se află în cartierul Ivancea. A fost construită în cinci ani  de o echipă de meşteri din localiatatea maramureşeană Bârsana. Ridicată la îndemnul Înalpreasfinţitului Părinte Calinic, sfântul locaș are o arhitectura asemănătoare cu bisericile maramureşene din Tioltiur şi Inău, parohiile în care Întâistătătorul Eparhiei Argeşului şi Muscelului a slujit timp de 7 ani ca preot.

În Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, parohia Cracăul Negru din comuna nemțeană Crăcăoani, protopopiatul Târgu Neamț, a îmbrăcat haine de sărbătoare. Credincioșii din această comunitate au avut astăzi ocazia binecuvântată de a se întâlni în rugăciune cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, aflat în vizită pe meleagurile natale.
Tot în această după-amiază, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul a dorit să facă un scurt popas și la mănăstirea Agapia, aflată în apropiere. Întreg personalul monahal a avut bucuria de a participa la prezentarea cărții care a fost făcută în trapeza mănăstirii.
În perioada 17-19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul se află în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Bucuria de a trăi”. Dorind să facă prezentarea acestei lucrări în locurile care-i amintesc de anii copilăriei, Chiriarhul a făcut astăzi un scurt popas duhovnicesc la mănăstirea Văratec, aflată în apropierea satului său natal – Cracăul Negru.
Aforismele Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, o parte culese din opera sa vastă, altele cugetări de sine stătătoare, ating cele mai diverse teme. Multe sunt abordări din unghiuri diferite ale unor subiecte, sunt sfaturi care se adresează lumii noastre pe care bunul psiholog, care este cărturarul Calinic Argeșeanul, o cunoaște și îi oferă o sumă de răspunsuri la chestiunile fundamentale care țin de relația cu Dumnezeu, viața în Biserică, viața în lume, relațiile dintre oameni, nevoia de modele în istorie, în cultură.
Scriitorul Calinic Argeșeanul a debutat, cu aproape patru decenii în urmă, cu o carte al cărui titlu sentențios se reduce la o sintagmă care i-a marcat evoluția sub toate aspectele ei: Bucuria lecturii. De la bucuria lecturii, până la bucuria de a scrie, calea este una firească, iar cărțile și studiile semnate de cărturarul Calinic Argeșeanul se constituie ele însele într-o adevărată bibliotecă, spune cărturarul Adrian alui Gheorghe.
Dacă istoricul Eusebiu de Cezareea (sec. IV d.H.) nu ne-ar fi lăsat în Istoria Bisericească însemnările sale preţioase, acum am fi mult prea săraci în cunoaşterea adevărurilor din primele veacuri creştine.
Mare bucurie cuprinde inima mea văzând că Domnul Dumnezeu, în frumusețea acestei lumi văzute, a făcut să răsară, ca florile primăvara, geniile, care au schimbat fața lumii!
Trebuie să recunoaștem că filosoful John Locke, în gama filosofilor lumii este analitic și uneori lasă câte o fereastră pentru a se aerisi meandrele gândirii sale. Deși el respinge doctrina ideilor înnăscute, totuși, el nu respinge și conceptul că ființele umane au anumite abilități înnăscute.
Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar