news        mail   location

 
 

În cele șase protopopiate din Arhiepiscopia Argeșului și Mscelului se desfășoară în această perioadă întâlniri ale cercurilor pastoral-misionare.



 

 În cadrul acestora preoții conferențiari au pregătit  diferite referate cu teme legate de titulatura Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului.

În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, preoții din cercul pastoral-misionar nr. 2 al protoieriei Curtea de Argeș s-au întâlnit în biserica cu hramul Sf. Mc. Dimitrie din parohia Capul Dealului. 

Lucrările au debutat cu săvârșirea rugăciunii, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Denaturarea rugăciunii prin influența pseudo-practicilor orientale” de către P.C. Pr Orășeanu Marius, preot slujitor în parohia Capul Dealului.

Chiriarhul Eparhiei a participat și la întâlnirea preoților din cercul pastoral-misionar nr. 1 al protoeriei Câmpulung Muscel desfășurată în biserica cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” din parohia Fundeni. Cu acest prilej, părintele Ciprian Dragomir de la parohia gazdă a prezentat referatul cu titlul ,, Rugăciunea în viața liturgică și ascetică a Bisericii”.

În cadrul acestor întâlniri, Ierarhul Argeșean a dorit să transmită preoților din cele două protopopiate că au obligaţia creştinească  de a înmulţi rugăciunea, pocăinţa şi iubirea milostivă pentru semenii noştri aflaţi în situaţii dificile.

Cu câteva zile înainte de cinstirea hramului închinat Sfântului Neagoe Basarab, schitul argeșean din comuna Vlădești a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Sute de credincioși au avut bucuria de a se întâlni în rugăciune cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, care a oficiat cu această ocazie Sfânta Liturghie în paraclisul acestui așezământ monahal.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social, Filantropic si Misionar, organizează o colectă în bani, alimente neperisabile, apa imbuteliata, haine, pături, lenjerii, produse de curățenie, produse de igienă, detergenți, lopeți, cizme de cauciuc si materiale de construcții, pentru persoanele care au suferit de pe urma inundatiilor recente, din judetele Galati si Vaslui.
Caravana social filantropică,, Ghiozdanul meu”, inițiată la acest început de an școlar în cele șase protopopiate ale Eparhiei Argeșului și Muscelului, a ajuns în cursul zilei de astăzi și în comuna argeșeană Lunca Corbului, aflată în cuprinsul protopopiatului Costești.
Să facem milostenie, precum şi noi am primit-o de la Dumnezeu. Aceasta e recunoştinţa pe care o aşteaptă Dumnezeu de la noi pentru multele binefaceri. Aceasta e jertfa cerută din milostenia Lui. Mila, care vindecă rana, întăreşte pe cei slabi şi învie pe cei morţi, nu are nevoie de jertfe sângeroase, ci de jertfe păstrate pentru viaţă: săraci hrăniţi, neputincioşi întăriţi şi necăjiţi uşuraţi.
Este esențială dezvoltarea unei educații utile pentru viață, atât în plan personal, cât și comunitar, care să cultive libertatea și demnitatea persoanei umane, creată după chipul lui Dumnezeu, iubirea părintească, filială şi fraternă, recunoştinţa și coresponsabilitatea, prietenia și întrajutorarea.
Celebrul filosof Platon, ucenicul filosofului Socrate, a împărțit lumea într-o lume „aparentă”, care ne apare prin intermediul simțurilor, și o lumea „reală”, pe care o putem înțelege cu ajutorul intelectului.
Cum gândea Nietzsche despre om? El zicea: „Omul e doar o funie întinsă între bestie și Supraom – o funie peste un abis”. Cred că se lămurește oricine care are un dram de gândire, cam ce era în capul acestui filosof zbuciumat și zguduit de îndoieli!
Ce mai crede Fr. Nietzsche? Că anumite concepte sunt legate între ele: omenirea, moralitatea și Dumnezeu, iar atunci când personajul său Zarathustra spune că Dumnezeu este mort, el nu lansează un simplu atac la adresa Religiei, ci face ceva mult mai îndrăzneț...că nu se referă doar la Dumnezeu despre care vorbesc filosofii sau la care se roagă credincioșii: se referă la suma totală a valorilor noastre superioare.
Două cuvinte despre profetul Zoroastru (cunoscut și ca Zarathustra), care a viețuit pe la anul 628 sau 551, î. Hr., și a întemeiat o Religie bazată pe lupta dintre bine și rău. În cartea lui Nietzsche, Zarathustra afirmă despre el însuși că se află „dincolo de bine și de rău”.
Gândirea lui Nietzsche că omul este ceva ce trebuie depășit, apare în lucrarea sa: Așa grăit-a Zarathustra, probabil, după cum afirmă specialiștii în materie, ar fi cea mai frumoasă carte a sa, care a fost scrisă în trei părți între anii 1883 și 1884, iar a patra parte a fost adăugată în anul 1885.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar