news        mail   location

 
 

În Duminica a doua după Rusalii, numită și Duminica Sfinților Români,  credincioșii argeșeni au participat cu bucurie la Sfânta Liturghie oficiată în noua Catedrală Arhiepiscopală construită în municipiul Curtea de Argeș. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.



 

Cu această ocazie, Ierarhul Argeșean a vorbit credincioșilor despre chemarea la apostolie a ucenicilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos, subliniind răspunsul pozitiv și rapid dat de cei 12 Apostoli de a fi pescari de oameni. De asemenea, a subliniat faptul că, în această duminică, Biserica noastră, începând cu anul 1992, sărbătorește toți sfinții români din taote timpurile.

Noua catedrală din municipiul Curtea de Argeș cu hramurile Sf. Mc. Filoteia și Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil,  are rol de necropolă regală şi arhiepiscopală fiind rezultatul parteneriatului încheiat în data de 10 mai 2009 între Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului şi Casa Regală a României.

În prezent sunt executate lucrări de pictură  în tehnica frescco, motiv pentru care au fost montate schele de lemn în interior pe aproape toată suprafața bisericii.

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social, Filantropic si Misionar, organizează o colectă în bani, alimente neperisabile, apa imbuteliata, haine, pături, lenjerii, produse de curățenie, produse de igienă, detergenți, lopeți, cizme de cauciuc si materiale de construcții, pentru persoanele care au suferit de pe urma inundatiilor recente, din judetele Galati si Vaslui.
Caravana social filantropică,, Ghiozdanul meu”, inițiată la acest început de an școlar în cele șase protopopiate ale Eparhiei Argeșului și Muscelului, a ajuns în cursul zilei de astăzi și în comuna argeșeană Lunca Corbului, aflată în cuprinsul protopopiatului Costești.
Să facem milostenie, precum şi noi am primit-o de la Dumnezeu. Aceasta e recunoştinţa pe care o aşteaptă Dumnezeu de la noi pentru multele binefaceri. Aceasta e jertfa cerută din milostenia Lui. Mila, care vindecă rana, întăreşte pe cei slabi şi învie pe cei morţi, nu are nevoie de jertfe sângeroase, ci de jertfe păstrate pentru viaţă: săraci hrăniţi, neputincioşi întăriţi şi necăjiţi uşuraţi.
Este esențială dezvoltarea unei educații utile pentru viață, atât în plan personal, cât și comunitar, care să cultive libertatea și demnitatea persoanei umane, creată după chipul lui Dumnezeu, iubirea părintească, filială şi fraternă, recunoştinţa și coresponsabilitatea, prietenia și întrajutorarea.
La Praznicul Înalțării Sfintei Cruci, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a organizat o activitate educațional-catehetică ce a îmbinat tradiția cu arta sacră și rugăciunea la Biserica Valea Danului.
Cum gândea Nietzsche despre om? El zicea: „Omul e doar o funie întinsă între bestie și Supraom – o funie peste un abis”. Cred că se lămurește oricine care are un dram de gândire, cam ce era în capul acestui filosof zbuciumat și zguduit de îndoieli!
Ce mai crede Fr. Nietzsche? Că anumite concepte sunt legate între ele: omenirea, moralitatea și Dumnezeu, iar atunci când personajul său Zarathustra spune că Dumnezeu este mort, el nu lansează un simplu atac la adresa Religiei, ci face ceva mult mai îndrăzneț...că nu se referă doar la Dumnezeu despre care vorbesc filosofii sau la care se roagă credincioșii: se referă la suma totală a valorilor noastre superioare.
Două cuvinte despre profetul Zoroastru (cunoscut și ca Zarathustra), care a viețuit pe la anul 628 sau 551, î. Hr., și a întemeiat o Religie bazată pe lupta dintre bine și rău. În cartea lui Nietzsche, Zarathustra afirmă despre el însuși că se află „dincolo de bine și de rău”.
Gândirea lui Nietzsche că omul este ceva ce trebuie depășit, apare în lucrarea sa: Așa grăit-a Zarathustra, probabil, după cum afirmă specialiștii în materie, ar fi cea mai frumoasă carte a sa, care a fost scrisă în trei părți între anii 1883 și 1884, iar a patra parte a fost adăugată în anul 1885.
Cu Friedrich Nietzsche (1844-1900), m-am „întâlnit” în anul 1964 la Cluj, cunoscând pe profesorul universitar George Buș (nu e vorba de vreunul din președinții SUA), care a participat la hirotonia întru preot la Catedrala cea măreață, ctitoria lui Nicolae Iva, episcop celebru.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar