news        mail   location

 
 

În Duminica a VII-a după Praznicul Învierii Domnului, credincioșii argeșeni au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în paraclisul închinat Sfântului și Dreptului Iov de la mănăstirea  Sfântul Ioan Botezătorul - Antonești din comuna Corbeni.



 

În cuvântul rostit cu această ocazie, Ierarhul Argeșean a amintintit de lucrarea lui Dumnezeu care s-a arătat prin mințile luminate a celor 318 Sfinți Părinți de la Sinodul I ecumenic organizat în anul 325 la Niceea.

Mănăstirea cu hramul "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" din comuna Corbeni a fost construită pe un teren donat în anul 1943 de Gheorghe Erbaşu. Lucrările au rămas nefinalizate, biserica fiind folosită mult timp ca staul pentru oile localnicilor.

După anul 1989, la iniţiativa Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Calinic, au început lucrările de reconstruire, care au fost terminate în anul 2004, mănăstirea fiind sfinţită în data de 24 iunie, în ziua de cinstire a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul.

           

Comuna Domnești a fost și este una dintre cele mai importante așezări ale țării, cu contribuții majore la întemeierea Țării Românești, cu mulți oameni mari în știința și cultura românească.
În ziua de 3 octombrie, în sala Sfântul Ierarh Iachint de Vicina din cadrul Protoieriei Pitești, a avut loc o întâlnire de lucru, desfășurată în cadrul proiectului: „Tradiției și actualitate în Biserica Ortodoxă Română (Tabor)”, care este derulat de către Administrația Națională a Penitenciarelor în parteneriat cu Biserica Ortodoxă Română.
Nu esti sarac atunci cand nu ai ci esti sarac atunci cand nu vrei sa daruiesti. Caci dragostea fata de aproapele este virtutea care impodobeste sufletul, comoara cea mai de pret a omului. Fiecare om are ceva ce-i prisoseste iar daca nu are lucruri materiale cu siguranta nu duce lipsa de o vorba buna, de o incurajare sau de o rugaciune ce poate fi inaltata pentru altul mai nevoias.
Iubirea de săraci şi iubirea de străini sunt două ramuri de măslin cu al căror rod se ung toţi, din care însuşi Domnul Îşi unge capul şi picioarele şi va răsplăti în împărăţia cerească pe acela care-L unge.
În ziua de prăznuire a Acoperământului Maicii Domnului, elevii și profesorii de la Seminarul Teologic „Neagoe Vodă Basarab” din municipiul Curtea de Argeș, au participat la Sfânta Liturghie, oficiată de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, în Paraclisul Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica din cadrul Centrului Eparhial.
Poetul, filosoful și romancierul Miguel Unamuno a devenit cel mai cunoscut după apariția cărții sale: Despre sentimentul tragic al vieții (1913). El arată că întreaga conștiință este o conștiință a morții (suntem dureros de conștienți de lipsa nemuririi noastre) și a suferinței.
În Viața rațiunii (1905) filosoful hispano-american Santayana scria că acela care nu își poate reaminti trecutul este condamnat să îl repete.
Ca în loc de orice început să încercăm să arătăm „silogismul” lui John Dewey: „Problemele apar deoarece încercăm să înțelegem...provocările aduse de viață într-o lume în continuă schimbare, deci, trebuie să înțelegem tradițiile pe care le-am moștenit. Filosofia nu înseamnă să ne facem o imagine adevărată asupra lumii, ca să găsim soluții practice la problemele noastre. Așadar, gândim numai atunci când ne confruntăm cu probleme!”
Iată și silogismul lui Henri Bergson (1859-1941): „Există două tipuri de cunoaștere: Cunoașterea relativă: cunoașterea obiectelor din lume dintr-o perspectivă particulară. Aceasta este atinsă folosind intelectul și rațiunea: noi suntem distanțați de obiectul în sine. Cunoașterea absolută: cunoașterea obiectelor din lume așa cum sunt realmente. Aceasta dobândită prin înțelegere intuitivă a adevărului: este o formă de cunoaștere foarte directă. Așadar, intuiția merge exact în direcția vieții” (pag. 226).
Reamintim că filosoful Edmund Husserl s-a născut în anul când se uneau Principatele Române, 1859, în orașul Moravia, pe atunci parte din imperiul austriac. A studiat matematica și astronomia. După ce și-a luat doctoratul în matematică, a decis să se ocupe de filosofie.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar