O nouă promoție de absolvenți a Școlii de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre „Basarab I” din Pitești, a depus jurământul solemn.
În ziua de cinstire a Sfinţilor Serghie și Vah, schitul argeșean Brătășești și-a sărbătorit hramul. Obștea monahală s-a bucurat astăzi de prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, care a oficiat Sfânta Liturghie în Altarul de Vară, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic s-a aflat astăzi în mijlocul credincioșilor din parohia argeșeană Moșoaia.
În Duminica a 19-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Valea Româneștilor din protopopiatul Câmpulung Muscel.
Parohia Sfânta Vineri din municipiul Pitești și-a sărbătorit astăzi hramul. Foarte mulți credincioși au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.
Mînăstirea Sfântul Ilie Paltinul din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și-a sărbătorit astăzi cel de-al doilea hram închinat Acoperământului Maicii Domnului.
Cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la înființarea Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre Basarab I din Municipiul Pitești, astăzi Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a săvârșit slujba de sfințire a noii biserici construite în perioada 2017-2020, în incinta acestei instituții de învățământ miliar.
În Duminica a XVIII-a după Rusalii, monahiile și pelerinii de la mănăstirea argeșeană Văleni, au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Credincioșii parohiei Zăvoi din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului au îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare.
Astăzi s-au împlinit 11 ani de la proclamarea locală a canonizării Sf. Voievod Neagoe Basarab făcută la Curtea de Argeș în 26 septembrie 2009 de Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericiii Ortodoxe Române și 11 ani de la ridicarea Episcopiei Argeșului și Muscelului la treapta de Arhiepiscopie și a ierarhului locului la treapta de Arhiepiscop.