news        mail   location

 
 

Astăzi s-au împlinit 11 ani de la proclamarea locală a canonizării Sf. Voievod Neagoe Basarab făcută la Curtea de Argeș în 26 septembrie 2009 de Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericiii Ortodoxe Române și 11 ani de la ridicarea Episcopiei Argeșului și Muscelului la treapta de Arhiepiscopie și a ierarhului locului la treapta de Arhiepiscop.



 

Cu această ocazie, în această dimineață, foarte mulți credincioși argeșeni au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în Catedrala Arhiepiscopală, ctitoria marelui voievod.

Ierahul Argeșean a vorbit credincioșilor prezenți la acest eveniment despre viața și activitatea deosebită a domnitorului sfânt, fiind evidențiat rolul deosebit pe care acesta l-a avut pe plan politic, diplomatic și religios în scurta domnie de numai nouă ani.

Într-o domnie de numai nouă ani sfântul voievod Neagoe Vodă Basarab a adus Țării Românești o stare de prosperitate economică, culturală și spirituală greu de egalat.

Argeșenilor a lăsat moștenire frumosa catedrală din municipiul Curtea de Argeș, construită în perioada 1512-1517, închinată Maicii Domnului.

În anul 2008 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat trecerea lui în rândul sfinților, proclamarea locală a canonizării fiind făcută în data de 26 septembrie 2009, la Curtea de Argeș, în prezența Preafericitului Părinte Daniel. Cu această ocazie ctitoria sa din cetatea Basarabilor a primit cel de-al doilea hram închinat Sfântului Neagoe Vodă Basarab.

Catedrala orașului Mioveni s-a aflat astăzi în sărbătoare. Foarte mulți credincioși au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului împreună cu Preasfințitul Părinte Teofan Koja, Episcop de Filomilion din Patriarhia Ecumenică.
În ziua praznicului Înălțării Sfintei Cruci, foarte mulți pelerini și-au îndreptat pașii către mănăstirea argeșeană NegruVodă din municipiul Câmpulung Muscel. În această zi binecuvântată au avut ocazia de a participa la Sfânta Liturghie care a fost oficiată în biserica mănăstirii de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul împreună cu Preasfințitul Părinte Teofan Koja, Episcop de Filomilion, Biserica Albaneză din Americi, Patriarhia Ecumenică.
Caravana social filantropică,, Ghiozdanul meu”, inițiată la acest început de an școlar în școlile din cuprinsul Eparhiei Argeșului și Muscelului, a ajuns astăzi în comunele argeșene Cuca și Cotmeana, care aparțin de protopopiatul Pitești.
Toată suflarea ortodoxă sărbătoreşte în ziua Înălțării Sfintei Cruci, amintirea a două evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci: aflarea Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul şi Înălţarea ei solemnă în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335 şi aducerea Sfintei Cruci de la perşii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Educația creștină se realizează în spațiul familial, eclesial și școlar. Transmiterea învățăturii de credință în familie este înlesnită mai ales prin modelul de viețuire al părinților și bunicilor, iar în biserică și în școală, prin răbdarea, înțelepciunea și dragostea elevului și a profesorului de Religie.
Două cuvinte despre profetul Zoroastru (cunoscut și ca Zarathustra), care a viețuit pe la anul 628 sau 551, î. Hr., și a întemeiat o Religie bazată pe lupta dintre bine și rău. În cartea lui Nietzsche, Zarathustra afirmă despre el însuși că se află „dincolo de bine și de rău”.
Gândirea lui Nietzsche că omul este ceva ce trebuie depășit, apare în lucrarea sa: Așa grăit-a Zarathustra, probabil, după cum afirmă specialiștii în materie, ar fi cea mai frumoasă carte a sa, care a fost scrisă în trei părți între anii 1883 și 1884, iar a patra parte a fost adăugată în anul 1885.
Cu Friedrich Nietzsche (1844-1900), m-am „întâlnit” în anul 1964 la Cluj, cunoscând pe profesorul universitar George Buș (nu e vorba de vreunul din președinții SUA), care a participat la hirotonia întru preot la Catedrala cea măreață, ctitoria lui Nicolae Iva, episcop celebru.
Savantul cărturar și om de știință, Benedetto Croce, chiar dacă nu a făcut studii academice de filosofie și nici cariera învățământului nu l-a preocupat, deși este un neîntrecut doctrinar și teoretician cu care s-ar mândri cele mai ilustre universități, ne-a lăsat în Estetica sa un capitol: „Filosofia ca știință desăvârșită”.
În Anul Domnului, 1866, la Pescasseroli, se năștea Benedetto Croce, studiile făcându-le la Neapole și Roma. A urmat Facultatea de Drept și a fost studentul vestitului Antonio Labriola, de la care a învățat să aibă o puternică înclinare spre studiul problemelor de metodologie și filosofie a istoriei.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar