Spitalul Militar de Urgenţă “Dr. Ion Jianu” din Piteşti a împlinit,vineri 24 septembrie 2021, 140 de ani de existenţă. La ceremonie a luat parte inclusiv şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, care a felicitat conducerea şi întregul personal al unităţii.
În perioada 10-12 septembrie 2021, la invitația Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei și a Parohiei Aleșd 1, protopopiatul Oradiei, Peștișului și Aleșdului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, însoțit de ostenitori ai Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a efectuat o vizită frățească în cuprinsul Episcopiei Oradiei.
Marți, 28 septembrie 2021, se va desfășura Examenul de Capacitate Preoțească, sesiunea septembrie 2021, pentru fiii duhovnicești ai Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, organizat de Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul și Sectorul Administrativ Bisericesc.
În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului s-a desfășurat astăzi ședința anuală a Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc (CAR).
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic a fost oficiată în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș, slujba Vecerniei unită cu Litia și Acatistul Sfântului Neagoe Vodă Basarab, ocrotitorul și ctitorul sfântului locaș de rugăciune, de către părintele arhimandrit Caliopie Ichim, Starețul Mănăstirii Argeșului, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Mănăstirea argeșeană Slănic și-a sărbătorit astăzi hramul principal închinat Nașterii Maicii Domnului.
În ziua praznicului Înălțării Sfintei Cruci, obștea monahală de la schitul argeșean de maici Brătășești s-a bucurat de prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, care a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Parohia argeșeană Bucșenești din comuna Corbeni, protopopiatul Curtea de Argeș a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat Sfânta Liturghie în vechea biserică a satului cu hramul Adormirea Maicii Domnului.
În ziua de 12 septembrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic și Preasfințitul Sofronie, însoțiți de un ales sobor de preoți și diaconi au săvârșit Sfânta Și Dumnezeiasca Liturghie la Parohia Aleșd 1 din Orașul Aleșd, Județul Bihor, răspunzând invitației preotului paroh Călin Dănuț Ioniță.
Spre deosebire de Anul Civil, care începe la 1 ianuarie, Anul Bisericesc începe la 1 septembrie, pentru că, după Tradiţia moştenită din Legea Veche, în această zi s-a început creaţia lumii şi tot în această zi şi-ar fi început şi Mântuitorul nostrum Iisus Hristos activitatea Sa pe pământ.