În scrisoarea a XIV-a, adresată de Rene Descartes, în 4 august 1645, din localitatea Egmont, Principesei Elisabeta, îi propune să citească o carte prețioasă, scrisă de Seneca, De Vita Beata (Despre viața fericită); aceasta pentru reputația autorului și la demnitatea conținutului.
Descartes încerca să tălmăcească și să limpezească anumite episoade: „Voi căuta să explic în ce fel mi se pare că această materie ar fi trebuit să fie tratată de către un filosof, ca el, care, nefiind luminat de credință, nu avea drept călăuză decât rațiunea naturală.”
Iată cum se adresează Principesei Elisabeta: „Dar, mi se pare că fiecare poate să devie mulțumit cu el însuși și fără să aștepte nimic din altă parte, dacă observă însă trei lucruri, la care se referă cele trei reguli morale pe care le-am pus în Discursul despre Metodă (1637, Discurs asupra Metodei).
1. Prima este ca el să încerce să se servească cât mai bine cu putință de spiritul său, pentru a cunoaște ce trebuie să facă sau să nu facă în toate ocaziile vieții.
2. A doua, ca el să aibă o hotărâre fermă și constantă de a executa tot ceea ce rațiunea îl va sfătui să facă, fără ca pasiunile și dorințele sale să-l împiedice; și cred că tăria acestei hotărâri trebuiește înțeleasă ca virtute, deși nu știu pe altcineva care ar fi explicat-o în felul acesta. Dar ea a fost împărțită în mai multe spețe cărora li s-au dat nume diferite, din cauza obiectelor diferite pe care le cuprinde.
3. A treia, este ca el să considere că în timp ce se conduce astfel (după capul lui), pe cât poate, după rațiune (dacă o mai are!) toate bunurile pe care nu le posedă sunt tot atât de în afară de puterea lui unele ca și celelalte și că, prin acest mijloc, el să învețe să nu le dorească, căci nu este nimic care ne poate împiedica de a fi mulțumiți cu dorința sau regretul sau remușcarea. Dacă, deci, noi facem întotdeauna ceea ce ne dictează rațiunea noastră, nu vom avea niciodată un subiect de remușcare, chiar dacă evenimentele ne-ar arăta după aceea că ne-am înșelat, fiindcă nu a fost din greșeala noastră.”
De altfel, toate dorințele noastre sunt însoțite de nerăbdare și tristețe...și este îndeajuns, având ajutorul Domnului Dumnezeu, să fim hotărâți să urmăm virtutea și de a împlini toate lucrurile pe care le-am judecat a fi cele mai bune; și în acest fel virtutea singură este suficientă pentru a ne face fericiți în viața aceasta trecătoare și atât de scurtă!
Calinic Argeșeanul
