Vechiul oraş macedonean, Krenides, care se traduce prin Izvoare, îşi primeşte noul nume de la regele Filip al II-lea, tatăl viitorului rege Alexandru cel Mare.
Este cucerit în anul 358 î.Hr., schimbându-i-se numele în Filipi, transformându-se într-o fortăreaţă împotriva Traciei. În anul 168 î. H. devine teritoriu roman, aşezare cosmopolită în care sunt amestecate vechile populaţii iliro-trace. Limba oficială era latina iar greaca se menţinea ca limbă universală a vestitei culturi elenistice.
Punctul prin care Sfântul Pavel pune piciorul în Europa este Filipi. Pe aici creştinismul va intra pe teritoriu european în anii 50 sau 51. În a doua călătorie misionară, Pavel Apostolul, dimpreună cu Sila, Timotei şi Luca îşi desfăşoară misiunea de semănător al creştinismului. Lidia, femeie bogată (făcea comerţ cu porfiră şi vison) este cucerită de cuvântul lui Pavel. În urma acestui fapt, ea se botează cu întreaga casă: copii, sclavi şi servitori. Casa Lidiei era pusă la dispoziţia comunităţii creştine. Aici a fost prima Biserică liturgică a tânărului creştinism european.
Din cauza unei ghicitoare cu duh pitonicesc, a fost provocat primul mare conflict dintre creştinism şi autoritatea romană. Acest început al celui rău va duce la prigoane şi persecuţii câteva secole.
Aici, la Filipi, au rămas Luca şi Timotei pentru a veghea la creşterea Bisericii, care avea în conducere preoţi (episcopi) şi diaconi. Marele Pavel purta sentimente de duioşie filipenilor, de la care va primi ajutoare, când va ajunge în Tesalonic şi Corint. Se vede că filipenii erau delicaţi, iar femeile erau deosebite şi în ele exista forţa credinţei, având-o în frunte pe influenta Lidia. În epistolă, se aminteşte şi de Epafrodit, care-i duce la închisoare hrană şi îmbrăcăminte.
Citirea Epistolei către Filipeni ne aduce o mare bucurie în inimă. Iată câteva îndemnuri ale Marelui Pavel Apostolul din această scrisoare: „Drept aceea, iubiţii mei, aşa cum întotdeauna m-aţi ascultat, nu numai ca atunci când eram de faţă, ci cu mult mai mult acum, când sunt departe, cu frică şi cu cutremur, lucraţi la mântuirea voastră!”[1]
Ajută-ne, Doamne, să lucrăm la mântuirea noastră, cu toate forţele cu care Tu, Dumnezeul inimilor noastre, ne binecuvântezi!
Calinic Argeșeanul
[1] Filipeni 2, 12
