news        mail   location

 
 

Localitatea Galatia se afla în Asia Mică. Din nordul Italiei, prin secolul IV î. Hr., au emigrat până în Panonia şi Iliria seminţii celtice şi galice care în anul 280 î. Hr. au invadat Asia Mică.

 

Aici era Galatia de Nord şi Galatia de Sud şi era locuită în majoritate de populaţie grecească.

Sfântul Apostol Pavel, în a doua călătorie misionară, în drum spre Troa, a trecut prin Galatia. Din mila lui Dumnezeu, Marele Pavel se îmbolnăveşte şi este nevoit să mai rămână aici până la însănătoşire. Şi cum aceasta a fost voia lui Dumnezeu, Sfântul Pavel a folosit cu succes prilejul pentru a propovădui Evanghelia lui Hristos.

Tot din voia lui Dumnezeu, Sfântul Pavel va mai trece prin Galatia în a treia călătorie misionară. Biserica tânără din aceste locuri avea multe ispite şi cunoştea grele tulburări. Ceea ce îi frământau în mod deosebit era din cauza iudaizanţilor (creştini dintre evrei) veniţi din afară, care susţineau că păgânii convertiţi la creştinism trebuie ca mai întâi să fie circumcişi (tăiaţi împrejur) şi apoi, după botez, să păstreze practica Legii vechi, singura cale de a deveni fiii lui Avraam şi moştenitori ai făgăduinţelor lui Dumnezeu, această susţinere fiind contrară învăţăturilor Sfântului Apostol Pavel.

Era adesea reiterat conflictul public pe care l-a avut Sfântul Pavel cu Sfântul Petru, conflict relatat de Sfântul Pavel în Galateni 2, 11-21, moment dificil, dar lămuritor prin care Biserica îşi „neagă profilul de variantă iudaică şi îşi afirmă libertatea în Hristos”.

În anul 54-55, Pavel Apostolul era în Efes. De aici va scrie epistola plină de căldură care va pune capăt tulburărilor provocate de cârcotaşi şi nestatornici. Epistola către Galateni, scrisă cu un patos rar întâlnit, se numără printre epistolele mari alături de I şi II Corinteni precum şi de Epistola către Romani.

Pavel Apostolul mustră fără cruţare pe galateni: „O, Galateni fără minte, cine v-a vrăjit să nu daţi crezare adevărului, voi, cei ce sub ochii voştri L-aţi avut ca-ntr-o icoană pe Hristos răstignit?”[1]

Cât de mult a mângâiat inima Sfântului Pavel veştile bune pe care le primea de la galateni! Ei s-au vindecat de răul care începuse să se întindă ca o lepră distrugătoare.

Încheierea epistolei este de o mare putere şi să nu uităm versetul program: „Dar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume.”[2]

Aceasta este asceza care duce pe culmile luminoase ale extazului mântuitor!

Calinic Argeșeanul

 

[1] Galateni 3, 1

[2] Galateni 6, 14

În Duminica a XIX-a după Rusalii, mulți credincioși din municipiul Curtea de Argeș și-au îndreptat pașii către Noua Catedrală Arhiepiscopală ce poartă hramurile Sf. Mc. Filoteea și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
Cu ocazia prăznuirii Sfântului Voievod Neagoe Basarab, în perioada 27-29 septembrie 2024, pe plaiurile argeșene se organizează „Basarab Fest” - primul festival dedicat întemeietorilor Țării Românești. Acest eveniment se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.
Începutul lunii Octombrie-Brumărel, în fiecare an, vestește și începerea Noului An Universitar, așteptat cu mult entuziasm, emoție și bucurie, deopotrivă de studenții și cadrele didactice din toată Țara.
În ziua de 23.09.2024, s-a desfășurat în cadrul Protoieriei Topoloveni, o nouă etapă a proiectului "Campionii Bucuriei Sociale", în care parohiile din Cercul nr. III pastoral: Leordeni, Nicolae Crețulescu, Ciulnița Eustatiade, Budișteni, Glâmbocata I și Glâmbocata II, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, delegația Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului din cadrul Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de Cateheză formată din Părintele Consilier Dan-Florin Obrocea-coordonator delegație, Părinte George Ghinescu -Inspector de Religie al ISJ Argeș și Părintele Vasile-Cornel Ilina, Coordonator Birou Cateheză și Activități cu Tineretul din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș au participat la lucrările Congresului național catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, desfășurat în perioada 23-25 septembrie 2024 la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman.
După cum se știe, Ahad Ha`Am este pseudonimul filosofului evreu de origine ucraineană Asher Ginzborg, un faimos gânditor sionist care a promovat o renaștere spirituală în rândul evreilor. În 1890, susținea într-un eseu relativ satiric că, deși venerăm înțelepciunea, încrederea în sine contează mai mult.
Nu știu, desigur, cum au scris alții, cu anumite metehne fizice, uneori insuportabile. Personal, am scris după fiecare operație: de rinichi, de inimă, de coloană, și în cele de față (începând cu iunie 2024) cu o fractură izbitoare la genunchiul stâng, prin spulberarea rotulei, zdrobită în cele patru puncte cardinale.
Spre marea durere a filosofului Nietzsche, în timpul vieții lui nu s-a putut bucura ca scrisul său să ajungă la publicul larg și chiar el a trebuit să plătească pentru publicarea părții finale a cărții: Așa grăit-a Zarathustra (1883-1885), din fonduri personale.
Când mă gândesc la Sfântul Antim Ivireanul, alesul cărturar şi scriitor în slovele de aur ale cuvântului românesc, mintea mă duce la anul 1650, când Dumnezeu a binecuvântat naşterea pruncului, de neam georgian, care va deveni cel mai luminat mitropolit al Ţării Româneşti până în secolul al XVIII-lea.
Materialul cercetat şi tălmăcit de specialişti asupra vieţii lui Neagoe Vodă Basarab, de la începutul vieţuirii sale în această frumuseţe a lumii văzute şi până la trecerea în Ţara de peste veac, este imens şi te transpune într-o lume plină de frumuseţi şi vrednicii, dar şi încercări, uneori, peste puterile omului de a fi învinse, dacă nu are „ajutorul de sus, de la Părintele Luminilor!”

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar