news        mail   location

 
 

Odată cu restaurarea generală a Palatului Arhiepiscopal din municipiul Curtea de Argeș, prin accesarea de fonduri europene, au fost efectuate și lucrări  de restaurare a picturii murale interioare din Paraclisul Arhiepiscopal cu hramul ,, Nașterea Maicii Domnului.



 

Acestea fiind finalizate, cu o zi înainte de praznicul Nașterii Maicii Domnului, hramul principal al Paraclisului, a fost săvârșită astăzi slujba de sfințire a acestui vechi altar de rugăciune construit de către regele Carol I și a Reginei Elisabeta, la inițiativa Preasfințitului Părinte Ghenadie Petrescu, episcop al Argeșului, viitorul Mitropolit Primat al Țării Românești.

 Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, și în prezența unui număr mare de credincioși, Chiriarhul Argeșean a săvârșit această slujbă de târnosire a paraclisului, având marea bucurie să vadă finalizată această lucrare începută în urmă cu aproape 7 ani.

Dacă întregul ansamblu a fost restaurat prin accesarea fondurilor europene, lucrările de pictură din Paraclisul Arhiepiscopal au fost suportate economic din fondurile financiare proprii ale Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.

După săvârșirea slujbei de târnosire, Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, urmată de o slujbă de pomenire a ctitorilor.

Cu această ocazie, Chiriarhul a vorbit celor prezenți despre faptul că Maica Domnului ocrotește întreg spațiu voievodal și regal de la Curtea de Argeș, datorită faptului că toate bisericiile aflate în curtea mănăstirii au ca hramuri toate praznicele închinate Sfintei Fecioare Maria. De asemenea, a dorit să scoată în evidență toate restaurările importante din cuprinsul Eparhiei care au fost finalizate simultan în ultimii ani.

Cu ocazia acestui eveniment important petrecut în anul în care Arhiepiscopul Argeșean a împlinit vârsta de 80 de ani, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a scos două monede aniversare, precum și un volum care cuprinde prezentarea activității desfășurată de Chiriarh în cei 40 de ani de arhierie. Pentru a-și exprima recunoștința față de eforturile depuse, cei implicați în realizarea acestui proiect important au primit astăzi din partea Ierarhului atât monedele aniversare, cât și volumul de care s-a amintit.

Întrucât din pricina degradării construcției, se impunea restaurarea Palatului Arhiepiscopal de la Curtea de Argeș, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, în anul 2016, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, a accesat un proiect de restaurare, consolidare și punere în valoare a Ansamblului Palatului Arhiepiscopal, finanțat din fonduri europene, Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 5, în valoare de 4 miloane euro, prin intermediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, prin implicarea domnului director general Liviu Gabriel Mușat, și cu sprijinul firmei de consultanță S.C. Duopart Consulting S.R.L. din Ploiești, lucrările fiind executate de firma S.C. Proconstruct S.R.L., din Municipiul Ploiești, Județul Prahova.

Credincioșii prezenți la acest eveniment au avut ocazia să viziteze Palatul Arhiepiscopal pentru a observa cum arată după această perioadă de restaurare.

Paraclisul Arhiepiscopal cu hramul: Nașterea Maicii Domnului, a fost construit în perioada anilor 1886-1892, odată cu edificarea Palatului Arhiepiscopal de la Curtea de Argeș.

Piatra de temelie a Palatului, și a Paraclisului a fost așezată a doua zi după resfințirea bisericii mari a Mănăstirii Curtea de Argeș (ctitoria Sfântului Neagoe Vodă Basarab), pe data de 13 octombrie 1886, de către Regele Carol I și Regina Elisabeta.

Construirea Palatului Episcopal s-a realizat pe temelia vechii reședințe episcopale a Episcopiei Argeșului, de la anul 1793, planurile incluzând și înălțarea unei biserici-paraclis - actualul Paraclis Arhiepiscopal - cu destinația de spațiu liturgic pentru personalul monahal al Sfintei Mănăstiri Curtea de Argeș, dar și ca lăcaș de reculegere pentru familia regală română.

Arhitectul francez Andre Lecomte de Nouy a avut un rol major în proiectarea și decorarea fațadelor complexului din care face parte și Paraclisul, lucrările fiind coordonate de acesta, și de arhitectul român Nicolae Gabrielescu ca diriginte de restaurare și reconstrucție.

Executarea picturii murale interioare, de factură neobizantină în ulei, respectiv al secco, a debutat în anul 1887, fiind realizată de către trei pictori: Mazilescu (altarul și Pantocratorul-ulei), Dumitru Norocea din Curtea de Argeș (naosul și pronaosul-ulei) și Ilie Căpușă din satul Vernești-Argeș (pridvorul-al secco; acesta a restaurat și o parte din pictura interioară în anul 1990), și a fost finalizată în anul 1938, episcop al Argeșului fiind Preasfințitul Părinte Grigorie Leu.

De-a lungul vremii stratul pictural interior a mai beneficiat de unele lucrări de restaurare. Astfel, în anul 1967, lucrările au fost efectuate de către pictorul Arutiun Avakian, având ca ucenic pe Grigore Popescu, iar în anul 1980, restaurarea a fost condusă chiar de pictorul Grigore Popescu.

Începând cu anul 1896, în cadrul Paraclisului Arhiepiscopal a fost așezată spre închinare, pentru o perioadă de provizorat, racla cu Moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș. La data de 6 decembrie 2018, racla cu Sfintele Moaște a fost strămutată în Noua Catedrală Arhiepiscopală – Casa Sfintei Filofteia, construită în acest scop, unde se află și astăzi.

Lucrările de restaurare a picturii murale interioare, dar și cele de pictură nouă, au fost executate în perioada anilor 2020-2022, de către o echipă de pictori restauratori, condusă de către doamna preoteasă pictor-restaurator Ghiță-Pătrunjel Mihaela și dna pictor-restaurator Cristina Petre, din Municipiul Curtea de Argeș, Județul Argeș.

Proiectul de restaurare, consolidare și punere în valoare a Ansamblului Palatului Arhiepiscopal, finanțat din fonduri europene, a fost supravegheat economic de Compartimentul Contabilitate al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, prin părintele consilier eparhial arhimandrit Caliopie Cristian Ichim, doamna contabil șef Urs Marilena, manager de proiect și doamna Duiculeasa Camelia.

Catedrala orașului Mioveni s-a aflat astăzi în sărbătoare. Foarte mulți credincioși au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului împreună cu Preasfințitul Părinte Teofan Koja, Episcop de Filomilion din Patriarhia Ecumenică.
În ziua praznicului Înălțării Sfintei Cruci, foarte mulți pelerini și-au îndreptat pașii către mănăstirea argeșeană NegruVodă din municipiul Câmpulung Muscel. În această zi binecuvântată au avut ocazia de a participa la Sfânta Liturghie care a fost oficiată în biserica mănăstirii de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul împreună cu Preasfințitul Părinte Teofan Koja, Episcop de Filomilion, Biserica Albaneză din Americi, Patriarhia Ecumenică.
Caravana social filantropică,, Ghiozdanul meu”, inițiată la acest început de an școlar în școlile din cuprinsul Eparhiei Argeșului și Muscelului, a ajuns astăzi în comunele argeșene Cuca și Cotmeana, care aparțin de protopopiatul Pitești.
Toată suflarea ortodoxă sărbătoreşte în ziua Înălțării Sfintei Cruci, amintirea a două evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci: aflarea Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul şi Înălţarea ei solemnă în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335 şi aducerea Sfintei Cruci de la perşii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Educația creștină se realizează în spațiul familial, eclesial și școlar. Transmiterea învățăturii de credință în familie este înlesnită mai ales prin modelul de viețuire al părinților și bunicilor, iar în biserică și în școală, prin răbdarea, înțelepciunea și dragostea elevului și a profesorului de Religie.
Savantul cărturar și om de știință, Benedetto Croce, chiar dacă nu a făcut studii academice de filosofie și nici cariera învățământului nu l-a preocupat, deși este un neîntrecut doctrinar și teoretician cu care s-ar mândri cele mai ilustre universități, ne-a lăsat în Estetica sa un capitol: „Filosofia ca știință desăvârșită”.
În Anul Domnului, 1866, la Pescasseroli, se năștea Benedetto Croce, studiile făcându-le la Neapole și Roma. A urmat Facultatea de Drept și a fost studentul vestitului Antonio Labriola, de la care a învățat să aibă o puternică înclinare spre studiul problemelor de metodologie și filosofie a istoriei.
Bucurându-ne de rânduiala cea binecuvântată de Dumnezeu în Biserica Slavei Sale, Calendarul creștin ortodox își începe lucrarea Anului bisericesc o dată cu începutul lunii septembrie, toamnă bogată în darurile lui Dumnezeu.
Un episod aparte! Nu știam ce putea însemna, mai ales, cuvântul Meliorism și ce poate însemna. Apelăm la textul lui James din lucrarea: Pragmatismul: „...Se vede aici că marea distincție de făcut din punct de vedere religios între raționalism și pluralism revine la a distinge departe între cei ce vreau, într-un fel absolut, ca „mântuirea” lumii să fie un lucru care va fi împlinit dintr-o necesitate originară și, de altă parte, între cei care se mulțumesc de a o crede posibilă.
Va trebui, pentru cultura generală, să citim dintre lucrările lui Wiliam James: Principles of psychology, 1890; The will to believe (Voința de a crede) 1897; The varieties of religious experience (Varietățile experienței religioase) 1902; Pragmatism, 1907; A meaning of truth (Sensul Adevărului), 1909; Some empiricism of philosophy (O introducere în filosofie), 1911, Essays in radical empiricism (articole din perioada din urmă a filosofiei empirismului radical) și desigur: Corespondența sa!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar