news        mail   location

 
 

Sfântul Munte Athos a fost și rămâne un reper de viață monahală pentru întreaga Ortodoxie. De-a lungul timpului, și mai nou după 1990, călugării români care au mers în pelerinaj sau au viețuit un timp în Sfântul Munte Athos și-au dorit să construiască în România mănăstiri noi, după tipicul athonit, sau să impună o rânduială athonită în unele mai vechi.



 

Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, având la bază această dorință,  în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a fost sfințită astăzi  piatra de temelie pentru un nou schit  închinat Sfântului Neagoe Basarab. Acesta se va construi în comuna argeșeană Vlădești și va avea rânduială athonită beneficiind de călăuzirea părinților români de la Schitul Lacu din Sfântul Munte.

Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat astăzi Sfânta Liturghie pe o scenă special amenajată, fiind înconjurat de un sobor de preoți, diaconi și monahi din țară și de la Muntele Athos, în prezența poporului: ctitori și închinători ai acestui sfânt aşezământ.

Părinții de la Chilia Buna Vestire a Schitului Lacu, din Muntele Athos, au primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Calinic al Argeșului și Muscelului să pună în lucrare intenția de a ctitori primul sfânt lăcaș închinat celui între sfinţi, voievodul Neagoe Vodă Basarab, al Ţării Româneşti, la îndemnul unor frați români din țară.

Obștea viitoarei Mănăstiri Sfântul Neagoe Vodă Basarab își propune să aducă vieţuirea aghioritică în inima țării noastre, îmbinând armonios tradiția patristică bizantină cu cea românească, modelul de viețuire athonit cu cel pământean, al monahilor ce și-au sfințit viața pe pământul binecuvântat al patriei.

Au fost prezenți la acest eveniment:  stareți de la mănăstiri din România și de pe Muntele Athos, precum și părinți consilieri ai Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. Bucuria a fost mare pentru preoții și credincioșii din parohiile argeșene care au venit într-un număr destul de mare.

Tot astăzi a fost  instalat şi primul egumen al noii comunităţii monahale , în persoana părintelui Ierom. Cosma Giosanu.  Acesta s-a închinoviat la Mănăstirea Sihăstria Neamțului, unde l-a avut naș de călugărie pe Arhim. Ioanichie Bălan.

De asemenea, ieroschimonahii Ștefan Nuțescu și David Gălbează de la Schitul Lacu,  au primit din partea Ierarhului Argeșean distincția eparhială ,, Crucea Basarabă”.

Un sprijin deosebit a venit din partea primăriei comunei Vlădești pe teritoriul căreia se ridică această nouă mănăstire.

În această zi binecuvântată, Chiriarhul Eparhiei a primit în dar din partea  monahilor de schitul atonit Lacu, o icoană cu chipul Maicii Domnului. De asemenea,  Arhiepiscopia Argeșelui și Muscelului a dăruit pentru noul schit argeșean  o icoană cu chipul Sf. Neagoe Vodă Basarab.

Răspunsurile la strană au fost date de părinți de la Mănăstirea Sihăstria Neamțului și din Sfântul Munte Athos.

În cadrul ceremoniei religioase s-au prezentat trei grupuri de copii: Ansamblul ,,Plaiurile Berchișeștiului” din județul Suceava, corul Școlii ,,Sf. Neagoe Basarab” din București, care au cântat  Paraclisul Sfântului Neagoe Basarab, și Grupul de cântece și dansuri populare ,,Brătia – Vladești”, format din elevi ai școlii din localitate, care au cântat cântece patriotice și cântări pascale.

În prezent, pe locul viitoarei mănăstiri au fost încheiate lucrările de demolare și concasare, iar, după obținerea tuturor aprobărilor, se va începe construcția.

Sfântul Voievod Neagoe Basarab a practicat rugăciunea isihastă, pe care a deprins-o de la Sfântul Ierarh Nifon. De aceea, pe lângă biserica principală a mănăstirii, închinată Sfântului Neagoe Basarab, vor mai fi construite două paraclise: unul închinat Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului, iar celălalt Sfintei Teofana Basarab.

La subsolul bisericii principale va fi un paraclis cu baptisteriu închinat Cuvioșilor de la Sihăstria: Paisie Olaru și Cleopa Ilie.

Un alt hram dat astăzi este cel al Sfântului Arhidiacon Ștefan.

Schitul Sfântul Neagoe Vodă Basarab a fost înființat de către Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin decizia 181, din 28 septembrie 2022. În prezent se fac demersuri pentru obținerea autorizațiilor legale necesare la  ridicarea edificiului.

Sfântul voievod Neagoe, ctitorul bisericii de la Curtea de Argeș, este unul dintre cei mai cunoscuți ctitori români din Athos. El a fost și un domnitor cultivat, un om duhovnicesc, cu viață ascetică și nevoință isihastă.

În Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, parohia Cracăul Negru din comuna nemțeană Crăcăoani, protopopiatul Târgu Neamț, a îmbrăcat haine de sărbătoare. Credincioșii din această comunitate au avut astăzi ocazia binecuvântată de a se întâlni în rugăciune cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, aflat în vizită pe meleagurile natale.
Tot în această după-amiază, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul a dorit să facă un scurt popas și la mănăstirea Agapia, aflată în apropiere. Întreg personalul monahal a avut bucuria de a participa la prezentarea cărții care a fost făcută în trapeza mănăstirii.
În perioada 17-19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul se află în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Bucuria de a trăi”. Dorind să facă prezentarea acestei lucrări în locurile care-i amintesc de anii copilăriei, Chiriarhul a făcut astăzi un scurt popas duhovnicesc la mănăstirea Văratec, aflată în apropierea satului său natal – Cracăul Negru.
Aforismele Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, o parte culese din opera sa vastă, altele cugetări de sine stătătoare, ating cele mai diverse teme. Multe sunt abordări din unghiuri diferite ale unor subiecte, sunt sfaturi care se adresează lumii noastre pe care bunul psiholog, care este cărturarul Calinic Argeșeanul, o cunoaște și îi oferă o sumă de răspunsuri la chestiunile fundamentale care țin de relația cu Dumnezeu, viața în Biserică, viața în lume, relațiile dintre oameni, nevoia de modele în istorie, în cultură.
Scriitorul Calinic Argeșeanul a debutat, cu aproape patru decenii în urmă, cu o carte al cărui titlu sentențios se reduce la o sintagmă care i-a marcat evoluția sub toate aspectele ei: Bucuria lecturii. De la bucuria lecturii, până la bucuria de a scrie, calea este una firească, iar cărțile și studiile semnate de cărturarul Calinic Argeșeanul se constituie ele însele într-o adevărată bibliotecă, spune cărturarul Adrian alui Gheorghe.
Mare bucurie cuprinde inima mea văzând că Domnul Dumnezeu, în frumusețea acestei lumi văzute, a făcut să răsară, ca florile primăvara, geniile, care au schimbat fața lumii!
Trebuie să recunoaștem că filosoful John Locke, în gama filosofilor lumii este analitic și uneori lasă câte o fereastră pentru a se aerisi meandrele gândirii sale. Deși el respinge doctrina ideilor înnăscute, totuși, el nu respinge și conceptul că ființele umane au anumite abilități înnăscute.
Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar