Când eram la școala elementară, la Cracăul Negru, din munții Carpați, pe Culmea Stânișoara, pe peretele sălii de intrare în clase, ochii noștri se opreau la patru tablouri, alb-negru, cu cei patru „învățați” ai lumii: Karl Marx, Friedrich Engels, Vladimir Ilici Lenin și Iosif Visarion Stalin. Chipuri diferite ca înfățișare, de la barba patriarhală a lui Marx, la chipul ras al lui Stalin care, avea, totuși, o mustață solidă.
Nu știu cum, dar de câte ori dădeau elevii cu ochii de acești „dascăli” ai lumii, auzeam cum rosteau vârtos: „Barbă albă (Marx), Barbă neagră (Engels), Barbă cioc (Lenin) și Barbă deloc (Stalin)”.
Personal, făceam o asemuire cu chipul popii Nicolae Dobre, care semăna la față cu Marx, având o barbă respectabilă, ca și Engels, și atunci când s-a scos religia din școli, dispărând popa Dobre, cu barba lui cu tot, parcă nu se simțea o mare schimbare, pe pereți apărând chipuri ca ale „patriarhilor biblici”, și chiar în „sobor” de patru inși care avaeau să troneze peste un secol în mediul social-politic.
Ca să înțelegem, totuși, fenomenul social, trebuie să vedem drumul parcurs de omenire, adică, oamenii se aliază în grupuri cu alții care împărtășesc interesele lor sociale și economice, împotriva celor în conflict cu interesele lor economice și sociale, iar Statutul socio-economic al fiecărui grup este definit de relația sa cu proprietatea și cu mijloacele de producție.
Au apărut două clase distincte: Burghezia (ce mai cuvânt) și Proletariatul (alt cuvânt). Burghezia sau clasa conducătoare deținea majoritatea proprietăților și afacerilor unei țări, iar proletariatul (clasa calicilor), deținea puține proprietăți sau afaceri. Atunci când mijloacele de producție se schimbă, de exemplu de la agricol la industrial, apar revoluții și războaie, ca și azi, pe ici-colea, după cum se vede și se aude!
Drept urmare, clasa conducătoare este înlocuită și se creează una „nouă”. Din cine se creează „una nouă”? Ca și atunci, în istoria socială, când s-a ras „burghezia”, cine era pregătit să facă o orânduire care să ducă la fericire gloata înapoiată, nepregătită solid să conducă lumea spre fericirea Raiului prin poarta transformărilor sociale, deci, dislocări și lupte de clasă?
Spre exemplu, în 1989, s-au înregistrat astfel de dislocări, încât, în Parlamentul României se auzea adesea: „Cu cine să faci reforme și o clasă nouă, democratică, după 50 de ani de îndobitoceală sterilă, de unde să iei oameni noi? Cine a pregătit elita nou conducătoare?” „Soluția” se înfiripa auzind, în hohote de râs: „După noi, cine să vină? Tot noi!”
Se uita că pentru reforme sociale trebuie educație sănătoasă și îndelungată. Altfel, bâjbâiala este peste noi!
Calinic Argeșeanul
