news        mail   location

 
 

„Două lucruri umplu mintea mea de o veșnic înnoită și sporită admirație și venerație, cu cât mai adeseori și străduitor se îndreaptă reflexiunea asupra lor: Cerul înstelatdeasupra mea și legea morală în mine.

 

Aceste două lucruri, nu am nevoie să le caut și să le bănuiesc numai, ca și cum ar fi învăluite în întuneric sau s-ar afla într-o regiune transcendentă în afară de orizontul meu; eu le văd înaintea mea și le leg nemijlocit de conștiința existenței mele. Primul lucru începe de la locul ce-l ocup în lumea exterioară a simțurilor și lărgește legătura în care stau înspre spațiul imens ce cuprinde lumi și sisteme de sisteme și, pe deasupra, înspre timpuri nemărginite ale mișcării lor periodice, ale începutului și duratei lor.

Al doilea începe de la Eul meu invizibil, de la personalitatea mea și mă înfățișează într-o lume care are adevărată nemărginire, dar în care poate pătrunde numai intelectul și de care (prin aceasta însă și totodată de toate acele lumi vizibile) eu mă recunosc legat într-o conexiune, nu ca acolo, numai contingentă, ci universală și necesară. Întâia priveliște, aceea a unei mulțimi nenumărate de lumi, nimicește așa zicând importanța mea ca creatură animală, care trebuie să redea materia din care fu creată însăși planeta (unui simplu punct în Univers) după ce o scurtă vreme (nu se știe cum) ea a fost înzestrată cu viață.

A doua priveliște înaltă, dimpotrivă, nesfârșit valoarea mea ca inteligență, prin personalitatea mea, în care legea morală îmi dezvăluie o viață independentă de animalitate și chiar de toată lumea simțurilor, cel puțin cât se poate cunoaște de scopul statornicit existenței mele prin această lege, scop care nu se oprește la condițiunile și hotarele acestei vieți, ci care se întinde spre infinit!”

Trebuie să recunoaștem, că celebrul filosof Immanuel Kant, care în gândire și scrisul său filosofic este mereu pe „kant”, este ancorat solid în logica gândirii sale, străbătută de roua credinței și văzduhul mistic!

Calinic Argeșeanul

Caravana social filantropică,, Ghiozdanul meu”, inițiată la acest început de an școlar în cele șase protopopiate ale Eparhiei Argeșului și Muscelului, a ajuns în cursul zilei de astăzi și în comuna argeșeană Lunca Corbului, aflată în cuprinsul protopopiatului Costești.
Să facem milostenie, precum şi noi am primit-o de la Dumnezeu. Aceasta e recunoştinţa pe care o aşteaptă Dumnezeu de la noi pentru multele binefaceri. Aceasta e jertfa cerută din milostenia Lui. Mila, care vindecă rana, întăreşte pe cei slabi şi învie pe cei morţi, nu are nevoie de jertfe sângeroase, ci de jertfe păstrate pentru viaţă: săraci hrăniţi, neputincioşi întăriţi şi necăjiţi uşuraţi.
Este esențială dezvoltarea unei educații utile pentru viață, atât în plan personal, cât și comunitar, care să cultive libertatea și demnitatea persoanei umane, creată după chipul lui Dumnezeu, iubirea părintească, filială şi fraternă, recunoştinţa și coresponsabilitatea, prietenia și întrajutorarea.
La Praznicul Înalțării Sfintei Cruci, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a organizat o activitate educațional-catehetică ce a îmbinat tradiția cu arta sacră și rugăciunea la Biserica Valea Danului.
Milostenia pune cel mai bine în evidenţă manifestarea creştinului în societate. Este expresia vizibilă a modului cum ne punem în lucrare credinţa noastră, care este moartă, dacă nu o susţinem cu fapte pe măsură.
Ce mai crede Fr. Nietzsche? Că anumite concepte sunt legate între ele: omenirea, moralitatea și Dumnezeu, iar atunci când personajul său Zarathustra spune că Dumnezeu este mort, el nu lansează un simplu atac la adresa Religiei, ci face ceva mult mai îndrăzneț...că nu se referă doar la Dumnezeu despre care vorbesc filosofii sau la care se roagă credincioșii: se referă la suma totală a valorilor noastre superioare.
Două cuvinte despre profetul Zoroastru (cunoscut și ca Zarathustra), care a viețuit pe la anul 628 sau 551, î. Hr., și a întemeiat o Religie bazată pe lupta dintre bine și rău. În cartea lui Nietzsche, Zarathustra afirmă despre el însuși că se află „dincolo de bine și de rău”.
Gândirea lui Nietzsche că omul este ceva ce trebuie depășit, apare în lucrarea sa: Așa grăit-a Zarathustra, probabil, după cum afirmă specialiștii în materie, ar fi cea mai frumoasă carte a sa, care a fost scrisă în trei părți între anii 1883 și 1884, iar a patra parte a fost adăugată în anul 1885.
Cu Friedrich Nietzsche (1844-1900), m-am „întâlnit” în anul 1964 la Cluj, cunoscând pe profesorul universitar George Buș (nu e vorba de vreunul din președinții SUA), care a participat la hirotonia întru preot la Catedrala cea măreață, ctitoria lui Nicolae Iva, episcop celebru.
Savantul cărturar și om de știință, Benedetto Croce, chiar dacă nu a făcut studii academice de filosofie și nici cariera învățământului nu l-a preocupat, deși este un neîntrecut doctrinar și teoretician cu care s-ar mândri cele mai ilustre universități, ne-a lăsat în Estetica sa un capitol: „Filosofia ca știință desăvârșită”.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar