Una dintre minunile săvârșite de Dumnezeu  pe pământul Țării Românești a fost și împodobirea Bisericii străbune cu Patriarhul Nifon al Constantinopolului, timp de câțiva ani, la începutul secolului al XVI-lea.

Acest mare ierarh al Bisericii Ortodoxe a văzut lumina zilei în ținutul Moreea din Grecia, după unii istorici, el fiind din neamul vlahilor, așezați din veacuri în tot sudul Balcanilor. Părinții lui erau străluciți în dreapta credință prin fapte bune, pruncul lor primind numele de Nicolae. După primirea învățăturii de acasă și de la dascăli iscusiți a îmbrăcat chipul monahicesc luând numele de Nifon.

Evlavia crescândă a tânărului monah l-a dus, după cum era și firesc, la Muntele Athos. Aici, după cercetarea chinoviilor și a sihăstriilor, s-a așezat la Mănăstirea Dionisiu. Cu adâncă osârdie s-a ostenit întru rugăciuni și scrierea cărților sfinte. Creștinii din Tesalonic, auzind de evlavia și marea lui înțelepciune l-au ales mitropolit înainte de anul 1484. Aici a păstorit cu multe osteneli, învățând dreapta credință pe păstoriții săi care erau tulburați de unirea mincinoasă, de la Florența din anul 1439. Pentru a se așeza pacea în Biserică, în anul 1484 a participat la un sinod la Constantinopol osândind acea unire de la Florența.

Cu doi ani mai târziu, în 1486, a fost ales patriarh la Constantinopol, unde după doisprezece ani (1498) a fost surghiunit la Adrianopole, patriarhul Nifon suferind cumplite chinuri, mai ales în această perioadă tragică din a doua jumătate a secolului al XIV-lea când turcii au ocupat Constantinopolul (1453), Imperiul Bizantin prăbușindu-se pentru totdeauna ca putere lumească, iar Biserica urcând pe Golgota suferințelor care continuă și acum.

Aici avea să-l găsească domnitorul Radu cel Mare al Țării Românești, întorcându-se de la Constantinopol spre țară. La rugămințile fierbinți ale voievodului basarab, patriarhul Nifon s-a lăsat înduplecat și a purces spre Țara Românească pentru a pune rânduială în Biserica strămoșească. De îndată a făcut sobor mare din egumenii mănăstirilor și boierii Țării Românești, punând toate în rânduială sfântă,  înființându-se și cele două eparhii în anul 1503, Râmnicul și Buzăul, care au vecuit neîntrerupt până azi și în vecii vecilor, sfințindu-le și episcopii păstori vrednici, întărind pe temelii de piatră Biserica lui Hristos.

Tot acum, din ispita celui viclean, a venit peste viața duhovnicească a marelui patriarh Nifon o supărare. La insistențele lui Radu cel Mare, Patriarhul Nifon trebuia să dea o dispensă (aprobare) de divorț pentru boierul moldovean Bogdan, care avea soție și copii, pentru ca astfel să se poată căsători cu sora voievodului muntean. La auzul acestor cereri necreștine, patriarhul Nifon a refuzat categoric, mustrând fără cruțare pe Radu cel Mare, după care a plecat spre Athos, aruncând un legământ – ca să nu zic blestem – asupra domnitorului și a Țării, scuturându-și praful de pe picioare.

Cu durere amară în inimă s-a oprit la Vatoped și la Dionisiu unde și-a petrecut ultimii ani din viață în mare asceză și rugăciune, plecând spre Domnul Dumnezeu, la 11 august 1508, împlinind 90 de ani.

După o vreme, ca la șapte ani, noul domn al Țării, Neagoe Basarab, a trimis sobor de preoți la Mănăstirea Dionisiu, cu învoiala starețului și a obștii monahale de acolo, au dezgropat pe Nifon patriarhul pe care punându-l într-un sicriu de lemn l-au adus în țară la Mănăstirea Dealu, punându-l deasupra mormântului lui Radu cel Mare – izgonitorul său – pentru a primi dezlegarea de blestem, ceea ce s-a și săvârșit din mila Domnului și rugăciunile Sfântului Nifon! Apoi, vodă cel cuminte și înțelept, ucenicul iubit al sfântului patriarh, a poruncit ca de îndată să i se facă o raclă mare de argint poleită cu aur și pietre scumpe, unde au fost puse moaștele sfinte, pentru a fi duse înapoi la Muntele Athos.

Când am fost la Athos, la Mănăstirea Dionisiu am insistat să ni se arate moaștele și racla marelui Patriarh Nifon. Însoțitorii mei, preoți și mireni argeșeni, au putut vedea splendida raclă pe care am purtat-o pe brațe, bucurându-ne cu inima de sfântul patriarh.

Capul lui și mâna dreaptă au rămas la Curtea de Argeș sute de ani, după care acum se cinstesc la Catedrala mitropolitană din Craiova. Pentru prima oară în istoria Bisericii Românești, la 16 august 1517, după sfințirea Catedralei Episcopale din Curtea de Argeș, s-a făcut canonizarea marelui patriarh Nifon, pe care-l rugăm să ne binecuvânteze întru ostenelile noastre, de zi cu zi!

Calinic Argeșeanul