news        mail   location

 
 

La sfârșitul lunii iulie, pe 30, s-a hotărât a fi ziua cea mai importantă și fericită din toate zilele anului, după Nașterea și Învierea lui Iisus Hristos, Domnul nostru!

 

Prin secolul al VIII-lea, înainte de Hristos (ca Fiu al Omului), celebrul Homer, în Odiseea, VIII, una din operele sale, cuprinde și cugetarea poetică: „Căci un prieten, când e un om, întrece și pe un frate”, deși și aici, proverbul românesc te avertizează: „Frate, frate, dar brânza-i pe bani”.

Puțin mai încoace de Homer, filosoful Aristotel (384-322 î. Hr.) ofta din răsputeri, zicând: „Ah, prieteni! Nu există prieteni!”

Apoi, ducele Florenței, Cosimo de Medici a formulat o maximă teribilă împotriva prietenilor perfizi sau nepăsători: „Veți citi (spune el) că ni se poruncește să iertăm pe dușmanii noștri, dar nu veți citi defel că ni se poruncește să iertăm pe prietenii noștri!”

Cei mai mucaliți, mai vorbesc despre prietenii de ocazie, găsind o asemănare cu rândunele sau berzele, care vin primăvara și pleacă atunci când vine frigul! Și una și mai cu durere: „Prietenia dintre frați seamănă cu lemnul de aloe, care nu se vede înflorind decât o dată la o sută de ani”...parcă ar fi spus: niciodată!

Dar și Laurenzo Maginificul a pățit-o cu prietenii: „Mă pot încrede mai mult în dușmanii cinstiți, decât în prietenii falși!”

Cărturarul filosof Helvetius (Despre suflet), meditează: „Fiecare repetă, după Aristotel, că nu există prieteni și fiecare în particular, susține că el este un bun prieten. Aceste două afirmații atât de contradictorii se bazează pe faptul că pe tărâmul prieteniei există mulți ipocriți și mulți oameni care nu se cunosc pe ei înșiși.”

Mai la obiect, Nietzsche filosoful, scrie: „Împărtășirea lucrurilor, nu a suferințelor creează prietenul”, și nici atunci, dacă nătărăul din fața ta este invidios pe fericirea ta!

Iată cum privește lucrurile și Blaise Pascal: „Într-un suflet mare, totul este mare, iar într-un suflet mediocru, totul este mediocru; prietenia, ca și toate celelalte.”

Cine ar fi cel mai bun prieten, întreabă M. Unamuno: „Câinele ar fi cel mai bun prieten al omului, dacă ar avea parale!” Dar leul care a murit pe mormântul Sfântului Gherasim? Dar Colț Alb?

Cine este și rămâne cel mai fidel prieten pentru totdeauna? Ați auzit de IISUS HRISTOS? El este și rămâne, de-a pururi, cel mai bun și veșnic prieten al zidirii sale! Să-i dăruim inima și să-I întindem mâna ca să ne salveze!

El este prietenul pururea treaz ca să ne salveze!

Calinic Argeșeanul

Catedrala orașului Mioveni s-a aflat astăzi în sărbătoare. Foarte mulți credincioși au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului împreună cu Preasfințitul Părinte Teofan Koja, Episcop de Filomilion din Patriarhia Ecumenică.
În ziua praznicului Înălțării Sfintei Cruci, foarte mulți pelerini și-au îndreptat pașii către mănăstirea argeșeană NegruVodă din municipiul Câmpulung Muscel. În această zi binecuvântată au avut ocazia de a participa la Sfânta Liturghie care a fost oficiată în biserica mănăstirii de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul împreună cu Preasfințitul Părinte Teofan Koja, Episcop de Filomilion, Biserica Albaneză din Americi, Patriarhia Ecumenică.
Caravana social filantropică,, Ghiozdanul meu”, inițiată la acest început de an școlar în școlile din cuprinsul Eparhiei Argeșului și Muscelului, a ajuns astăzi în comunele argeșene Cuca și Cotmeana, care aparțin de protopopiatul Pitești.
Toată suflarea ortodoxă sărbătoreşte în ziua Înălțării Sfintei Cruci, amintirea a două evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci: aflarea Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul şi Înălţarea ei solemnă în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335 şi aducerea Sfintei Cruci de la perşii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Educația creștină se realizează în spațiul familial, eclesial și școlar. Transmiterea învățăturii de credință în familie este înlesnită mai ales prin modelul de viețuire al părinților și bunicilor, iar în biserică și în școală, prin răbdarea, înțelepciunea și dragostea elevului și a profesorului de Religie.
Cu Friedrich Nietzsche (1844-1900), m-am „întâlnit” în anul 1964 la Cluj, cunoscând pe profesorul universitar George Buș (nu e vorba de vreunul din președinții SUA), care a participat la hirotonia întru preot la Catedrala cea măreață, ctitoria lui Nicolae Iva, episcop celebru.
Savantul cărturar și om de știință, Benedetto Croce, chiar dacă nu a făcut studii academice de filosofie și nici cariera învățământului nu l-a preocupat, deși este un neîntrecut doctrinar și teoretician cu care s-ar mândri cele mai ilustre universități, ne-a lăsat în Estetica sa un capitol: „Filosofia ca știință desăvârșită”.
În Anul Domnului, 1866, la Pescasseroli, se năștea Benedetto Croce, studiile făcându-le la Neapole și Roma. A urmat Facultatea de Drept și a fost studentul vestitului Antonio Labriola, de la care a învățat să aibă o puternică înclinare spre studiul problemelor de metodologie și filosofie a istoriei.
Bucurându-ne de rânduiala cea binecuvântată de Dumnezeu în Biserica Slavei Sale, Calendarul creștin ortodox își începe lucrarea Anului bisericesc o dată cu începutul lunii septembrie, toamnă bogată în darurile lui Dumnezeu.
Un episod aparte! Nu știam ce putea însemna, mai ales, cuvântul Meliorism și ce poate însemna. Apelăm la textul lui James din lucrarea: Pragmatismul: „...Se vede aici că marea distincție de făcut din punct de vedere religios între raționalism și pluralism revine la a distinge departe între cei ce vreau, într-un fel absolut, ca „mântuirea” lumii să fie un lucru care va fi împlinit dintr-o necesitate originară și, de altă parte, între cei care se mulțumesc de a o crede posibilă.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar