Când îndemnam pe un confrate, mai demult să-şi pună dantura că nu se mai înţelege nimic din ceea ce spune, mi-a zis hotărât:

- Nu ai minte, omule! Cum ne-am născut noi?

I-am spus:

- Fără dinţi.

- Păi, vezi, a adăugat apostrofatul, tot aşa trebuie să şi plecăm din lumea aceasta!

Şi aşa, m-a lăsat să vorbesc singur, cum vine vorba. Am reflectat la zisele confratelui. Mai să-i dau dreptate, când, la o emisiune, am văzut o bătrână, săraca de ea, neavând decât un dinte, iar cei care filmau s-au oprit mai îndelungat asupra dintelui şi a feţei brăzdate de muncă şi sărăcie. Atunci m-am gândit: ţară într-un dinte!

N-am fost bucuros, ba, din contră, m-am temut multă vreme să mă duc la dentist, de frica injecţiilor şi de vâjâitul aparaturii care pileşte dinţii, măselele şi scoate nervii. Este ceva îngrozitor, pentru mine, cel puţin, neştiind ceilalţi oameni, cum gândesc şi cum îndură.

Cu toate acestea, a trebuit să merg la dentist. M-am gândit la frumuseţea lumii văzute în centrul căreia stă omul, minunea lui Dumnezeu cea mai mare. După El, ca Dumnezeu, doar îngerii şi oamenii sunt minuni ale minunilor. Şi pentru că este aşa, omul zidit şi cu frumuseţea danturii, trebuie să se îngrijească de sănătatea ei.

Bine gândit, bine spus, se va zice, dar cine dă parale pentru refacerea danturii? Ştie toată lumea că dantura costă mult şi se evită drumul spre medic. Mă gândeam uneori, dacă s-au făcut anumite îndemânări medicale, n-ar fi potrivit ca românii, mai ales cei care au greutăţi financiare – prin venit puţin sau pensie mică – să se facă un efort de către Guvern şi Ministerul Sănătăţii şi cu un program susţinut naţional să se repare dantura românilor scăpătaţi şi cu posibilităţi reduse?

Pentru sănătatea naţională a românilor niciun efort nu-i în zadar. Cine nu ştie că, având o dantură bună şi o masticaţie îndestulătoare, stomacul nu mai este în primejdie să se îmbolnăvească? Dantura nu-i făcută doar pentru a fi sănătos zâmbetul sau râsul, ci este şi pentru a menţine sănătos întreg organismul. Mai este şi pentru sănătatea cuvântului rostit limpede şi rotund. Nimeni nu este bucuros să vadă în jurul său făpturi ale lui Dumnezeu cu lipsuri la dantură, iar atunci când vorbesc, fie că te stropesc cu salivă, fie că şuieră anumite porţiuni din cuvânt, spre hazul celor din jur şi impresia neplăcută ce se lasă pe feţele tuturor.

Îmi povestea doctorul Michel Ronnet, bucovinean, fugit în 1941 din ţară că, oricine îl vizita în America, prima dată îl ducea la doctorul dentist pentru refacerea danturii. Era marea lui bucurie să facă un gest nobil. Cine refuza, nu-l mai omenea acasă şi nici nu mai avea grijă de el, iar costul lucrărilor era suportat integral de marele doctor inimos întru facere de bine.

Doctorul Ronnet ştia foarte bine ce rost are o dantură completă şi sănătoasă. Atunci când ne lipsesc dinţii sau o parte din ei sunt cariaţi şi nervul este atacat, avem dureri îngrozitoare. Mai mult, infecţiile de la dantură pot provoca chiar şi moartea – după cum se ştie - iar asupra organismului, când scăpăm cu zile, are o influenţă majoră, atacând rinichii, inima şi capul.

Un alt confrate, mai viteaz, tot căzându-i dinţii, i-au mai rămas câţiva. Nu prea se ducea la doctor, din teamă, mai mult, pentru că nu era prea sărac. Într-o zi îmi spune că a mai scăpat de un dinte pe care l-a scos, singur, cu cleştele de potcovit cai. M-a apucat hazul, mai ales pentru felul cum o spunea. După o vreme l-am văzut cu o dantură impecabilă. A înţeles să scurteze drumul între freză şi cleştele de potcovit caii!

A trecut vremea când dinţii se scoteau legaţi cu o aţă şi priponiţi de clanţa de la uşa căreia făcându-i un vânt mai puternic, te lăsa fără dinţi şi măsele. Vă îndemn să mergeţi la cei mai buni şi mai ieftini dentişti pentru a vă orândui dantura atât de folositoare vieţii.

Calinic Argeșeanul