news        mail   location

 
 

Nu ne mai mirăm prea mult de scrisul exegetic al lui Moise Maimonide cu privire la cum să ne comportăm în credința noastră în Domnul Dumnezeu, pentru că, mai înainte de el, cu 800 de ani, în anul 400 d.Hr., filosoful Pseudo Dionisie Areopagitul, fondează tradiția teologiei creștine negative, care afirmă că Dumnezeu nu este ființă, ci mai mult decât ființă, adică Ființă Supremă!

 

După alți 400 de ani (prin anul 860) Johannes Scotus Eringena, afirmă că Domnul Dumnezeu creează Universul din nimic, iar în anii 1260 Toma d`Aquino moderează teologia negativă a lui Maimonide, în uriașa sa lucrare de 50 de tomuri: Summa Theologiae, iar ceva mai târziu, prin anul 1300, Meister Eckhart dezvoltă teologia sa negativă.

Drumul acesta încărcat de înțelepciune se încheie apoteotic de către Soren Kierkegaard, care afirmă că este imposibil să oferim vreo formă de descriere exterioară a lui Dumnezeu (pag. 84).

Mai la obiect: vorbind despre Dumnezeu, Moise Maimonide afirmă că putem spune anumite lucruri despre Dumnezeu, dar acestea trebuie înțelese ca „lucrare” a lui Dumnezeu și nu despre ființa sa și așa trebuie înțelese toate lucrurile din Tora. Atunci când ni se spune că: „Dumnezeu este un Creator”, trebuie să înțelegem că este vorba despre ce face Dumnezeu, nu despre ceea ce este El! Dacă ar fi să analizăm afirmația: „Creangă este un scriitor”, înțelesul ar fi în mod normal acela că a fi scriitor e profesia lui Creangă. Însă Maimonide ne cere să luăm în considerare numai ce a fost înfăptuit. În acest exemplu, Creangă a scris povești. Scrisul a fost realizat de Creangă, însă aceasta nu ne spune nimic despre el (Creangă).

Maimonide este de acord cu afirmațiile care par să-i atribuie calități lui Dumnezeu și care pot fi înțelese dacă sunt considerate drept negații duble: „Dumnezeu este puternic” ar trebui înțeleasă în sensul că Dumnezeu nu este lipsit de putere.

Remarcabil este faptul că Moise Maimonide a lucrat la Mishna Tora – o reformulare completă a legii ebraice orale, pe care Maimonide a scris-o în ebraică simplă pentru ca: „atât cei tineri, cât și cei bătrâni” să poată cunoaște și înțelege toate regulile iudaice.

Mishna (Repetare), în traducere înseamnă învățătură și repetare – memorizare orală a discursului rabinic.

Tora a fost comentată 5 ani, de cinci generații. Tora a fost scrisă și orală. Cea scrisă, adică biblia ebraică s-a păstrat în manuscrise, în timp ce Tora orală, s-a transmis prin viu grai, din generație în generație, de-a lungul secolelor până în dominația romană.

Complexă viață au mai avut cei din poporul Israel!

Am învins Istoria și cu Dumnezeu înainte!

Calinic Argeșeanul

Conţinutul didactic al excursiilor este mult mai flexibil şi mai variat decât al lecţiilor desfăşurate în sala de clasă, elevii participând cu multă bucurie şi optimism la aceste acţiuni, lărgindu-şi în acest fel orizontul de cunoştinţe prin contactul direct cu realitatea.
Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului a organizat o activitate catehetică pentru copiii de la Grădinița cu Program Prelungit Micul Prinț din cartierul Pitești.
Jertfelnicia dragostei frăţeşti exprimată în faptele milosteniei sporesc, ne spune Sfântul Apostol Pavel, bucuria în chiar miezul încercărilor: „Că în multa lor încercare de necaz, prisosul bucuriei lor şi sărăcia lor cea adâncă au sporit în bogăţia dărniciei lor“ (II Cor. 8, 2).
Oul este simbol al creației și învierii, iar culoarea roșie semnifică Sângele Domnului nostru Iisus Hristos cel curs de pe Cruce pentru noi și pentru a noastră mântuire.
Bine este omului a da din destul celor lipsiți din ostenelile sale, din cele ce dă Domnul, fără să aleagă cui să dea, sau cui să nu dea. Că slujba aceasta preadreaptă se împlinește pentru că este slăvită la Dumnezeu. Dumnezeu a randuit milostenia nu doar pentru pentru a fi hraniti cei flamanzi si imbracati cei goi ci mai ales pentru a folosi celor care dau din putinul lor.
În istoria omenirii au fost zile care au rămas în memoria neamurilor. Dar dintre toate, pe lângă acelea a Buneivestiri, prăznuită în 25 martie, a Naşterii la 25 decembrie şi Învierea lui Iisus, zile de mare bucurie, Vinerea Mare este cea mai tragică zi din câte a zidit Dumnezeu pe pământ.
Din zi în zi, evenimentele luau noi întorsături. De la Intrarea în Ierusalim şi până în ziua de joi, Iisus Hristos a învăţat în templu şi în casa retrasă din Betania mai ales. Acum, ucenicii au auzit din gura lui Iisus cele mai puternice cuvinte despre Împărăţia lui Dumnezeu, despre moartea Sa, despre Învierea din mormânt, despre întâlnirea în Galilea, despre plecarea la Tatăl Său Ceresc unde va pregăti loc pentru fiecare!
După cum ni se arată în Triod, cartea de căpătâi pentru slujbele care se desfășoară în Postul Mare, astăzi, în sfânta și marea Miercuri, din Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos, dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care cu iubire mare a uns cu mir pe Domnul, cu puțin înainte de mântuitoarea pătimire.
După cum se ştie din veacul veacurilor, atunci când doreşti să distrugi autoritatea unei instituţii sau a unui om, îi pui la îndoială lucrarea pe care o face. Mai mult, îi găseşti argumente de a duce la desfiinţarea temeiurilor sacre sau legal – administrative. Aceasta se face deseori din invidie şi răutate. Şi se face cu multă osârdie mai ales atunci când, cel care o face, are un scop anume sau doreşte să mute atenţia pe alte planuri, pentru a nu se vădi pe sine. Vorba din bătrâni: Să mutăm la alţii musca de pe căciula noastră!
După învierea lui Lazăr din mormânt, vestea s-a răspândit ca fulgerul, după cum era şi normal. Nu se mai auzise până atunci ca cineva să învieze din mormânt un om mort de patru zile! Faima lui Iisus creştea! Cei grupaţi în partide separate: fariseii, saducheii, irodianii, acum mai mulţi ca oricând, au hotărât ca Iisus să moară: „Deci, din ziua aceea s-au hotărât ca să-L ucidă!” (Ioan 11, 53).

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar