news        mail   location

 
 

Aminteam în materialul trecut, de Avicenna (980-1037), după numele său inițial Ibn Sina, născut în Bukhara, în Uzbekistanul de azi. El a scris în limba arabă, limbă în care se învăța carte în lumea islamică, limba sa natală fiind limba persană.

 

A fost un copil-minune, care și-a depășit profesorii întru ale Logicii, Filosofiei, dar și al Medicinei, mai ales. Și-a petrecut viața pe la curțile diferiților prinți, ca medic, dar și consilier politic, din care se moare foarte ușor și, sigur, din cauza intrigilor. A scris enorm: 200 de lucrări pe diferite teme, cum ar fi matematica, Fiziologia animală, Mecanica solidelor, Sintaxa limbii arabe, etc. A murit, medic fiind, din cauza confuziei ce s-a făcut, când a luat tratament, cineva, din răutate, i-a schimbat rețeta, cu bună știință. Atenția le medicamente! Niciun hap, fără cap!

Cine poate răsfoi unele din lucrările lui Avicenna: Cartea Vindecării (1014-1020); Canonul Medicinei (1015); Sfaturi și notițe (1030), va avea bucuria să prețuiască pe cel mai important filosof al tradiției arabe și unul dintre cei mai mari gânditori ai lumii, drept filosof și nu teolog islamic, alegând înțelepciunea greacă și calea raționamentului și a dovezilor, considerându-se un urmaș al lui Aristotel.

Și acum ceva despre omul plutitor! Avicenna propune să ne privăm de simțurile noastre (un fel de detașare) pentru a nu mai avea posibilitatea de a primi informații. Să presupunem că am venit pe lume, dar în starea de prunc, sunt dotat cu întreaga inteligență adultă. Apoi, să ne imaginăm că sunt legat la ochi și că plutesc în aer, membrele mele fiind separate unele de celelalte, astfel încât nu pot atinge nimic. Să ne imaginăm că suntem lipsiți total de senzații (de simțire) și cu toate acestea constat că exist. Însă, se întreabă Avicenna: ce este acest sine care sunt eu? Sinele pe care îl considerăm existent, nu poate fi considerat ca având dimensiuni: lungime, lățime sau înălțime. Nu are nicio componentă fizică. Și dacă aș fi capabil să-mi imaginez, de exemplu, o mână, nu m-aș gândi că aparține acestui sine despre care știu că există. Ce rezultă din aceasta? Că sinele omenesc – ceea ce sunt eu – este diferit de trup sau de orice altă componentă fizică. Iar acest experiment: Omul Plutitor, spune Avicenna, este o modalitate de a ne reaminti de existența minții drept ceva diferit de trup și că mintea nu poate fi ceva material.

Ceea ce m-a bucurat în gândirea lui Avicenna a fost meditația: „Conversația secretă este o întâlnire directă între Dumnezeu și suflet, lipsită de orice constrângeri materiale.”

Ceea ce știm și noi, după secole de gândire, este faptul că mintea nu poate fi niciodată similară (sau asemenea) trupului nostru, în integralitate sau ca parte al acestuia. Omul este ființă necunoscută în tainele sale și azi și așa va rămâne pururea.

În conversația secretă cu Dumnezeu, putem afla mai multe taine, ca să plutim în înțelesuri înalte!

Calinic Argeșeanul

Pelerinajul este izvor de mângâiere și de încurajare pentru noi, creștinii. Pelerinajul este întâlnirea cu Domnul Hristos, o întâlnire personală, pe care însă o simțim ca fiind vrednică de a fi propovăduită, de a vedea poate și cel care nu s-a înscris în acest demers și a cunoaște adevărul că omul creștin este plin de bucurie pentru că se întâlnește cu Hristos Domnul și că dorește să vestească, prin prezența sa în inima cetății, despre taina acestei bucurii, cu nădejdea că ea va cuprinde tot mai multe inimi.
Parohia argeșeană Micești din protopopiatul Mioveni și-a sărbătorit astăzi hramul închinat praznicului Intrării Domnului în Ierusalim. Încă de la primele ore ale dimineții, credincioșii acestei comunități au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.
Priceasna este deopotrivă rugăciune și cântare în cuvinte simple, amintind de cântecul doinit la șezătorile satului, dar evocând aceleași înțelesuri profunde ale credinței ortodoxe mărturisite în această tindă a raiului.
Sectorul Invatamant prin Biroul de Cateheza si Activitati cu Tineretul, al Arhiepiscopiei Argesului si Muscelului a organizat o procesiune in sambata Floriilor, in cartierul pitestean Gavana.
În seara zilei de 26 aprilie, curtea bisericii parohiei Micești din Protoieria Mioveni, a devenit neîncăpătoare pentru credincioșii care au venit să asiste la Concertul de Florii: „Crucea, calea spre înviere”.
După cum se ştie din veacul veacurilor, atunci când doreşti să distrugi autoritatea unei instituţii sau a unui om, îi pui la îndoială lucrarea pe care o face. Mai mult, îi găseşti argumente de a duce la desfiinţarea temeiurilor sacre sau legal – administrative. Aceasta se face deseori din invidie şi răutate. Şi se face cu multă osârdie mai ales atunci când, cel care o face, are un scop anume sau doreşte să mute atenţia pe alte planuri, pentru a nu se vădi pe sine. Vorba din bătrâni: Să mutăm la alţii musca de pe căciula noastră!
După învierea lui Lazăr din mormânt, vestea s-a răspândit ca fulgerul, după cum era şi normal. Nu se mai auzise până atunci ca cineva să învieze din mormânt un om mort de patru zile! Faima lui Iisus creştea! Cei grupaţi în partide separate: fariseii, saducheii, irodianii, acum mai mulţi ca oricând, au hotărât ca Iisus să moară: „Deci, din ziua aceea s-au hotărât ca să-L ucidă!” (Ioan 11, 53).
Cu răbdare, încă un popas cu Blaise Pascal: „Sufletul nostru este aruncat în corp, unde găsește număr, timp, dimensiuni. El raționează asupra lor, numește această natură necesitate și nu poate să creadă altfel...
Blaise Pascal, savantul pios din secolul al XVII-lea, continuă întru gândirea sa: „Liniștea eternă a acestor spații nemărginite mă sperie. Să nu căutăm deci o siguranță și o certitudine. Rațiunea noastră este întotdeauna înșelată de inconstanța aparențelor.
Cât de bine și folositor este să mai cunoaștem și alte gânduri ale filosofului Blaise Pascal: „Cunoașterea lui Dumnezeu, fără aceea a mizeriei tale, face mândria. Cunoașterea mizeriei, fără cunoașterea lui Dumnezeu, face disperarea. Cunoașterea lui Iisus Hristos face o medie, fiindcă găsim în el și pe Dumnezeu și mizeria noastră.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar