Sfântul Ioan Apostolul, frate al lui Iacov şi fiu al lui Zevedeu, a fost la început ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul şi după aceea chemat la slujirea de apostolat de Domnul nostru Iisus Hristos.

Salomeea este menţionată la Marcu 15, 40 şi la Matei 27, 56, ca „mama fiilor lui Zevedeu”.

Sfântul Ioan este unul din cei 12 Apostoli, dar şi dintr-un grup mai restrâns, doar de trei, Petru, Iacov şi Ioan, martori la evenimentele excepţionale din viaţa lui Iisus Hristos. El a fost „ucenicul pe care-l iubea Iisus” încredinţându-i atunci când era pe cruce pe mama Sa[1]; el este primul martor al mormântului gol[2] şi primul care-L recunoaşte pe Iisus înviat.[3] Este de faţă la Pogorârea Duhului Sfânt şi la Sinodul Apostolic, fiind numit de Sfântul Pavel „stâlp al Bisericii”. În anul 69 d. H., părăsind Ierusalimul, se aşează în Efes, de unde împăratul Domiţian îl exilează în Patmos. Aici va scrie cartea Apocalipsa. Sub împăratul Nerva se întoarce în Efes, de unde va conduce tinerele Biserici din Asia Mică. Sub persecuţia lui Traian, moare ca martir la adânci bătrâneţe binecuvântate de Dumnezeu.

După cum spun exegeţii, Evanghelia a fost scrisă în Efes pe la sfârşitul secolului I d. H., pentru creştinii din Asia Mică, întărindu-i în credinţă şi păzindu-i de primele erezii.

Faţă de celelalte trei Evanghelii, Evanghelia a patra completată prin relatări asupra vieţii şi învăţăturii Domnului, ordonându-şi materialul după criterii noi. Ceea ce o face superioară, este dimensiunea ei teologică – notă dominantă – autorul acesteia fiind numit „Sfântul Ioan Teologul”, adică, în traducere, „cuvântătorul de Dumnezeu”.

Adierea Duhului Sfânt se simte peste întreaga Evanghelie, Sfântul Ioan, reuşind să ne arate mesajul ei suprem, misterul prin care, „Logosul – Cuvântul Întrupat, El Însuşi Dumnezeu, le descoperă oamenilor pe Dumnezeu – Cel nevăzut”.

Inspiraţia Duhului Sfânt a rodit întru mare bogăţie asupra elaborării îndelungate a marelui Apostol Ioan. Aici avem parte de „sinteza unei propovăduiri apostolice de o jumătate de secol”. Dintre scrierile din Biblie sau Sfânta Scriptură, Evanghelia după Ioan este considerată capodoperă teologică.

Auzim şi acum, de 20 de veacuri: „Aşa cum M-a iubit pe Mine Tatăl, tot aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi întru iubirea Mea. De veţi păzi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea, aşa cum Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui. Eu v-am spus acestea, pentru ca bucuria Mea să fie întru voi şi bucuria voastră să fie deplină. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu pe voi.”[4]

Iubirea este singura forţă prin care vom birui, ajungând în faţa Sfintei Treimi! Altcum, vom pândi pe la Uşa Paradisului, un moment ca să ne strecurăm ca nişte hoţomani.

Calinic Argeșeanul

[1] Ioan 19, 26-27

[2] Ioan 20, 2-8

[3] Ioan 21, 7

[4] Ioan 15, 9-12