news        mail   location

 
 

Citind Istoria Susanei, şi ar fi potrivit să fie citită de fiecare dintre noi, vom găsi într-un singur capitol o istorisire cu adânci învăţăminte. Este vorba de o judecată dinaintea venirii lui Iisus pe acest pământ.

Episodul se petrece în cetatea Babilonului. În casa lui Ioachim, om foarte bogat, având o femeie foarte frumoasă, pe nume Susana, cu frică multă de Dumnezeu şi înaltă ştiinţă de carte, veneau doi judecători bătrâni, rânduiţi de popor. Cei care aveau pricină de judecat se înfăţişau aici. După ce plecau cei cu pricinile la judecată, soţia cea frumoasă a lui Ioachim ieşea prin curtea grădinii la plimbare. Când au văzut-o cei doi judecători s-au umplut de patima desfrânării şi doreau să păcătuiască cu dânsa.

Într-o zi s-au ascuns şi o pândeau pe Susana când făcea singură baie în grădină. Silindu-o să se desfrâneze şi nevrând să păcătuiască în faţa lui Dumnezeu, a strigat după ajutor din răsputeri. Văzându-se respinşi, judecătorii au început să strige şi ei cu glas înalt. Atunci au sărit slugile din casă ca să vadă ce se întâmplă. Judecătorii au spus că au văzut cum un tânăr a intrat în grădină şi a păcătuit cu Susana. Ei au sărit asupra lui, dar nu l-au putut birui, fugind afară din curtea casei.

Judecata era aspră asupra celor prinşi în adulter. Când era gata de a fi ucisă cu pietre, Daniel proorocul face judecată dreaptă asupra cazului. Mărturiile celor doi judecători s-au dovedit mincinoase şi amândoi au fost pedepsiţi cu moartea. Aşa precum citim: „După legea lui Moise, le-au făcut aşa cum aceia, în răutatea lor, gândiseră să facă împotriva aproapelui: i-au ucis. Aşa a fost mântuit sângele nevinovat, în chiar ziua aceea.”1

Atunci când judecăm pe alţii, să ne gândim la păcatele noastre mai întâi!

Calinic Argeșeanul

1 Istoria Susanei 1, 62

Caravana social filantropică,, Ghiozdanul meu”, inițiată la acest început de an școlar în cele șase protopopiate ale Eparhiei Argeșului și Muscelului, a ajuns în cursul zilei de astăzi și în comuna argeșeană Lunca Corbului, aflată în cuprinsul protopopiatului Costești.
Să facem milostenie, precum şi noi am primit-o de la Dumnezeu. Aceasta e recunoştinţa pe care o aşteaptă Dumnezeu de la noi pentru multele binefaceri. Aceasta e jertfa cerută din milostenia Lui. Mila, care vindecă rana, întăreşte pe cei slabi şi învie pe cei morţi, nu are nevoie de jertfe sângeroase, ci de jertfe păstrate pentru viaţă: săraci hrăniţi, neputincioşi întăriţi şi necăjiţi uşuraţi.
Este esențială dezvoltarea unei educații utile pentru viață, atât în plan personal, cât și comunitar, care să cultive libertatea și demnitatea persoanei umane, creată după chipul lui Dumnezeu, iubirea părintească, filială şi fraternă, recunoştinţa și coresponsabilitatea, prietenia și întrajutorarea.
La Praznicul Înalțării Sfintei Cruci, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a organizat o activitate educațional-catehetică ce a îmbinat tradiția cu arta sacră și rugăciunea la Biserica Valea Danului.
Milostenia pune cel mai bine în evidenţă manifestarea creştinului în societate. Este expresia vizibilă a modului cum ne punem în lucrare credinţa noastră, care este moartă, dacă nu o susţinem cu fapte pe măsură.
Două cuvinte despre profetul Zoroastru (cunoscut și ca Zarathustra), care a viețuit pe la anul 628 sau 551, î. Hr., și a întemeiat o Religie bazată pe lupta dintre bine și rău. În cartea lui Nietzsche, Zarathustra afirmă despre el însuși că se află „dincolo de bine și de rău”.
Gândirea lui Nietzsche că omul este ceva ce trebuie depășit, apare în lucrarea sa: Așa grăit-a Zarathustra, probabil, după cum afirmă specialiștii în materie, ar fi cea mai frumoasă carte a sa, care a fost scrisă în trei părți între anii 1883 și 1884, iar a patra parte a fost adăugată în anul 1885.
Cu Friedrich Nietzsche (1844-1900), m-am „întâlnit” în anul 1964 la Cluj, cunoscând pe profesorul universitar George Buș (nu e vorba de vreunul din președinții SUA), care a participat la hirotonia întru preot la Catedrala cea măreață, ctitoria lui Nicolae Iva, episcop celebru.
Savantul cărturar și om de știință, Benedetto Croce, chiar dacă nu a făcut studii academice de filosofie și nici cariera învățământului nu l-a preocupat, deși este un neîntrecut doctrinar și teoretician cu care s-ar mândri cele mai ilustre universități, ne-a lăsat în Estetica sa un capitol: „Filosofia ca știință desăvârșită”.
În Anul Domnului, 1866, la Pescasseroli, se năștea Benedetto Croce, studiile făcându-le la Neapole și Roma. A urmat Facultatea de Drept și a fost studentul vestitului Antonio Labriola, de la care a învățat să aibă o puternică înclinare spre studiul problemelor de metodologie și filosofie a istoriei.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar