Specialiştii întru tălmăcirea Vechiului Testament, spun că despre persoana lui Maleahi nu se ştie nimic, iar numele de Maleahi ar fi un apelativ, mai ales că în primul verset zice: „Povara cuvântului Domnului către Israel prin mâna îngerului Său; puneţi-o la inimă!” Cum înger înseamnă: vestitor, mesager, deducem sensul numelui „Maleahi”.
În vremea postexilică, asemenea lui Agheu şi Zaharia, Maleahi, ceva mai târziu, se adaugă profetismului binecuvântat de Dumnezeu pentru ţinerea în trezvie a „rămăşiţei” poporului ales.
Cum evlavia sau viaţa mai cuminte şi cât de cât aleasă se înfiripă cu nădejdi şi promisiuni mari de îndreptare către Dumnezeu, delăsarea se arată vitează pe uliţă. Chiar dacă Templul din Ierusalim a fost restaurat şi rânduiala slujbelor aşezată cu grijă, după o vreme, poporul ales, „sătul de atâta sfinţenie”, a început să uite de promisiunile făcute lui Dumnezeu. Dar parcă numai poporul Israel a fost în această vină? Dacă ar fi să căutăm puţin în traista inimii, vom vedea că tare mult mai semănăm laolaltă!
Superficialitatea în slujbă, degradarea moravurilor, formalismul jertfelor, legea ocolită, căsătoriile mixte, revenirea la idolatrie şi alte metehne, vor fi stigmatizate de profetul Maleahi prin scrisul său din vremea anului 430 î. H. .
Principalul obiectiv al tuturor profeţiilor din cuprinsul Sfintei Scripturi a fost atenţionarea poporului de a se îndepărta de la păcate.
Chemarea permanentă era ca poporul să creadă în Dumnezeu şi să înceteze cu săvârşirea nelegiuirilor care aduc pedeapsa.
Temerea de Dumnezeu rezolva criza: „Dar pentru voi, cei ce vă temeţi de numele Meu, va răsări soarele dreptăţii!”1
Soarele dreptăţii, Dumnezeu, ne va lumina şi pe noi dacă ne îndepărtăm de viaţa împărţită între virtute şi păcat!
Calinic Argeșeanul
1 Maleahi 4, 2
