news        mail   location

 
 

Este emoţionant să te ştii chemat de Dumnezeu, din pântecele mamei tale, aşa cum scrie Profetul Ieremia:

„Fost-a cuvântul Domnului către mine, zicând: De când încă nu te plăsmuiai în pântece te ştiu şi mai înainte de a fi ieşit din pântece te-am sfinţit, profet pentru neamuri te-am rânduit.”1

Timp de 40 de ani (628-587), Ieremia profetul şi-a desfăşurat activitatea sub domnia a cinci regi: 17 ani sub Iosia, 3 luni sub Ioahaz, 11 ani sub Ioiachim, 3 luni sub Ehonia şi 11 ani sub Sedechia.

Chemarea lui Ieremia s-a făcut de către Dumnezeu, în anul 627 î. H. . Criza morală şi politică cuprindea poporul din regatul lui Iuda, asaltat de influenţe religioase păgâne şi peste tot în popor începea să se aşeze spectrul unei anarhii periculoase. Ieremia, profetul, se străduieşte să trezească la realitate poporul şi pe rege, dar fără mare izbândă.

La porunca lui Dumnezeu, Ieremia scrie profeţiile poruncite de sus, prin mijlocirea ucenicului şi tahigrafului său, Baruh. Regele şi dregătorii citesc cartea, dar necrezând cele scrise, regele arde în foc, filă cu filă, întreaga operă. Ieremia o dictează din nou, din memorie, iar Baruh scrie cu dragoste noua carte ce s-a păstrat până în zilele noastre.

Cu opt ani mai înainte, Ieremia profetul arată că Nabucodonosor va lua în captivitate babilonică poporul cel neascultător de Dumnezeu2, captivitate ce va dura 70 de ani (începând cu 597, când a avut loc prima deportare). Însuşi Ieremia va merge în captivitate dimpreună cu „poporul ales” de Dumnezeu. El a trecut prin mari amărăciuni. Iată ce scrie: „Vai mie, mamă! De ce m-ai născut tu om în cumpănire, pe’alături şi’n răspăr cu tot pământul? Nici că eu n-am folosit cuiva, nici că cineva mi-a fost mie de folos.”3

Din Cartea Profetului Ieremia, desprindem şi unele accente de reproş, când erau momente de amară descurajare, spulberându-i-se iluziile: „Tu m-ai amăgit, Doamne, iar eu m-am amăgit; tu ai fost puternic, tu ai biruit, iar eu m-am făcut de râs: fără’ncetare’n toată ziua sunt batjocorit.”4

Drama sufletului merge şi mai departe şi Ieremia îndrăzneşte ceva şi mai mult, folosind blestemul: „Blestemată să fie ziua în care m-am născut! Da, ziua’n care maica m-a născut să nu fie binecuvântată!”5

Ieremia parcă uitase glasul lui Dumnezeu: „De când încă nu te plăsmuiai în pântece te ştiu, şi mai înainte de a fi ieşit din pântece, te-am sfinţit, pentru neamuri profet te-am rânduit.”6 Este vorba de tragicul orizont al misiunii profetice!

Pentru a înţelege drama lui Ieremia şi tragedia „poporului ales” să citim Cartea Profetului Ieremia.

Inima ni se va umple cu mari bucurii duhovniceşti!

Calinic Argeșeanul

1 Ieremia 1, 4-5

2 Ieremia 25, 11

3 Ieremia 15, 10

4 Ieremia 20, 7

5 Ieremia 20, 14

6 Ieremia 1, 4

Catedrala orașului Mioveni s-a aflat astăzi în sărbătoare. Foarte mulți credincioși au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului împreună cu Preasfințitul Părinte Teofan Koja, Episcop de Filomilion din Patriarhia Ecumenică.
În ziua praznicului Înălțării Sfintei Cruci, foarte mulți pelerini și-au îndreptat pașii către mănăstirea argeșeană NegruVodă din municipiul Câmpulung Muscel. În această zi binecuvântată au avut ocazia de a participa la Sfânta Liturghie care a fost oficiată în biserica mănăstirii de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul împreună cu Preasfințitul Părinte Teofan Koja, Episcop de Filomilion, Biserica Albaneză din Americi, Patriarhia Ecumenică.
Caravana social filantropică,, Ghiozdanul meu”, inițiată la acest început de an școlar în școlile din cuprinsul Eparhiei Argeșului și Muscelului, a ajuns astăzi în comunele argeșene Cuca și Cotmeana, care aparțin de protopopiatul Pitești.
Toată suflarea ortodoxă sărbătoreşte în ziua Înălțării Sfintei Cruci, amintirea a două evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci: aflarea Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul şi Înălţarea ei solemnă în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335 şi aducerea Sfintei Cruci de la perşii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Educația creștină se realizează în spațiul familial, eclesial și școlar. Transmiterea învățăturii de credință în familie este înlesnită mai ales prin modelul de viețuire al părinților și bunicilor, iar în biserică și în școală, prin răbdarea, înțelepciunea și dragostea elevului și a profesorului de Religie.
Două cuvinte despre profetul Zoroastru (cunoscut și ca Zarathustra), care a viețuit pe la anul 628 sau 551, î. Hr., și a întemeiat o Religie bazată pe lupta dintre bine și rău. În cartea lui Nietzsche, Zarathustra afirmă despre el însuși că se află „dincolo de bine și de rău”.
Gândirea lui Nietzsche că omul este ceva ce trebuie depășit, apare în lucrarea sa: Așa grăit-a Zarathustra, probabil, după cum afirmă specialiștii în materie, ar fi cea mai frumoasă carte a sa, care a fost scrisă în trei părți între anii 1883 și 1884, iar a patra parte a fost adăugată în anul 1885.
Cu Friedrich Nietzsche (1844-1900), m-am „întâlnit” în anul 1964 la Cluj, cunoscând pe profesorul universitar George Buș (nu e vorba de vreunul din președinții SUA), care a participat la hirotonia întru preot la Catedrala cea măreață, ctitoria lui Nicolae Iva, episcop celebru.
Savantul cărturar și om de știință, Benedetto Croce, chiar dacă nu a făcut studii academice de filosofie și nici cariera învățământului nu l-a preocupat, deși este un neîntrecut doctrinar și teoretician cu care s-ar mândri cele mai ilustre universități, ne-a lăsat în Estetica sa un capitol: „Filosofia ca știință desăvârșită”.
În Anul Domnului, 1866, la Pescasseroli, se năștea Benedetto Croce, studiile făcându-le la Neapole și Roma. A urmat Facultatea de Drept și a fost studentul vestitului Antonio Labriola, de la care a învățat să aibă o puternică înclinare spre studiul problemelor de metodologie și filosofie a istoriei.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar