La începutul Creștinismului a fost Tradiţia Apostolică. Aceasta se numeşte astfel pentru a sublinia încă o dată învăţătura încredinţată de Iisus Hristos, prin viu grai, sfinţilor Săi ucenici şi apostoli, poartă numele de Tradiţie Apostolică.
Din Tradiţia Apostolică s-a dezvoltat în decursul timpului Tradiţia Bisericească. Din Biblie şi scrierile Sfinţilor Părinţi şi Scriitori Bisericeşti ştim că Sfinţii Apostoli au primit învăţătura dumnezeiască de la Iisus Hristos. Biserica a primit de la Sfinţii Apostoli aceeaşi învăţătură pe care ei au încredinţat-o primilor episcopi, iar aceştia, urmaşilor lor până în ziua de azi.
Sfântul Irineu spune că Tradiţia a ajuns până la noi prin grija Bisericii, fără a se născoci scrieri şi neprimind adaosuri. Există, aşadar, o Tradiţie Apostolică şi o Tradiţie Bisericească. Între aceste două Tradiţii este o strânsă legătură, ele născându-se una din alta, precum tulpina din rădăcină. Semnul distinctiv al adevăratei Tradiţii este neîntreruperea: „Marii teologi ai lumii, [zice Augustin] au ţinut ce au găsit în Biserică. Ce au învăţat de la înaintaşii lor, au învăţat şi pe alţii. Ce au primit de la părinţi, aceea au dat fiilor”.
Aşa au crezut şi aşa au lucrat înaintaşii noştri până azi. Biserica este zestrea în care noi ne-am născut: „Să credem numai acel adevăr de credinţă care nu se depărtează întru nimic de Tradiţia Apostolilor şi Bisericească.”[1]
Numai aşa vom fi pe drumul cel bun!
Calinic Argeșeanul
[1] Origen, Despre Principii.
