Se văd pe la casele de toată mărimea şi pretenţia cărturărească, biblioteci imense, cărţi multe, prea multe, uneori, pentru o familie obişnuită. Poate că şi praful e tot atât de gros aşezat pe bietele cărţi pentru „protecţie”.
Seneca, marele iubitor de carte, filosof şi scriitor latin, considera că nu are importanţă cât de mare, lungă şi înţesată de cărţi este biblioteca pe care o avem. Seneca stăruia: „Citeşte totdeauna autori consacraţi şi, dacă uneori vei voi să te îndrepţi spre alţii, reîntoarce-te la cei de mai înainte”.
Sfinţii Părinţi ne pun la inimă chemarea de a imita albinele şi să separăm tot ce am adunat din lectura noastră colorată. Seneca remarca faptul că şi pe vremea lui, deci acum două mii de ani, cei care citeau, înţelegeau propriu cele citite, aşa că făcea o asemuire plină de umor: „Nu trebuie să ne mirăm că din aceeaşi materie fiecare adună ceea ce se potriveşte cu preocupările sale; pe aceiaşi pajişte un bou caută iarbă, un câine iepuri, o barză şopârle”.
Mergând pe drumul umorului, din înţelepciunea indiană culegem şi perle ca acestea: „După cum un măgar, care transportă o sarcină de lemne de santal, ştie ce-i povara, dar nu ştie ce-i santalul, tot astfel cei care citesc cărţi multe, dar fără să le înţeleagă, poartă numai o povară, la fel ca nişte măgari”.
Cum e şi cu filosofii şi înţelepţii lumii?
Ei au răspunsuri şi la întrebările care încă nu s-au pus!
Iată ce spune şi Schopenhauer: „A citi înseamnă a gândi cu un cap străin în locul celui propriu”.
Aşadar, să citim, să cităm, dar să gândim cu capul propriu!
Nu?
Calinic Argeșeanul
