news        mail   location

 
 

După duhul trândăviei, care dă mult de furcă bietului călător, prin văile acestei lumi obosite, de o existență turbulentă, parcă n-ar fi de ajuns, peste firea noastră, duhul grijii de multe,  se abate ca o furtună peste tihna – oricât de puțină ar fi -  a bietului om înjugat la greul zilei.

 

Trăim într-o vreme prea complicată și primejdioasă față de rezistența pe care noi reușim să o avem. Nu doar otrăvurile pe care le ingerăm în organismul nostru în fiecare zi, ci mai ales influențele pe care le suportăm, în fiecare secundă, radiațiile pe care nu le putem stăpâni, în niciun fel.

Peste aceste primejdii, asupra vieții fizice și psihice, fără voia multora dintre noi, duhul grijii de multe se așterne, ca o umbră cețoasă, un duh care ne scutură până la zguduire: grija zilei de mâine! În această grijă de multe se includ toate îngrijorările, mai întâi.

Îngrijorările noastre, în mod firesc, oscilează de la pâinea cea de toate zilele, îmbrăcămintea, casa de locuit, consumurile ce trebuie plătite lunar, chiriile, ratele la bănci, cheltuielile cu pruncii la școli, unul din soți bețiv, infidel, șomer, până  la dezastrele din familiile risipite și distruse de boli și alte nefericite neajunsuri.

Acestea sunt îngrijorări care ne încearcă fără deosebire. Pur și simplu, acestea dau peste noi, cu necruțare, stări la care trebuie să facem față, cu orice preț.

De la aceste îngrijorări, care ar trebui să lipsească și până la duhul grijii de cele multe, adică grijă de îmbogățire  rapidă, grijă de imagine, grijă de parvenire, de suirea în demnitățuri obștești, de diferite nuanțe, grija de a mări conturile și a avea o droaie de case la munte, la mare, motorizate cu siglă mondială și alte veșminte cu butoni și rever de aur, este o mare distanță și ating alte repere de comportament social și moral.

Grija cea multă, uneori, prea marea grijă de a călători prin lume, dintr-o țară se vine și în alta se pleacă, cu cheltuieli exorbitante pe sofisticate marafeturi culinare și alte “inocente” petreceri este o destrămare, nu doar a caracterului personal, ci și a echilibrului spiritual.

Să faci toate acestea când, la prea puțină depărtare de tine și buzunarul tău, confrații tăi stau ca săracul Lazăr la ușa bogatului nemilostiv, care din om binecuvântat de Dumnezeu a devenit un monstru și o fiară răpitoare.

Ca să nu se audă vreo muscă, pe oarecare căciulă, pot spune că acestea s-au petrecut prin secolul XX sau se vor petrece în secolul XXII!

Oricum, să luăm aminte!

Dacă mâine ar veni sfârșitul tău, al meu, al nostru, al vostru, sau ne-ar înghiți Pământul, o dată, sau pe rând, cele adunate, ale cui vor fi ?!?

Graba de a face milostenie, din tot ce avem, lăsându-ne doar strictul necesar, ar fi lucrarea salvatoare pentru fiecare dintre noi.

Cu cât mai repede, cu atât mai bine!

Astfel ne-am micșora spaimele, și duhul grijii de cele multe, s-ar duce în pustiuri, acolo unde-i locul. De ce să nu ne eliberăm de aceste griji nebunești?

Calinic Argeșeanul

În seara zilei de 3 mai, în Vinerea Mare, monahii de la Mănăstirea Negru Vodă, precum și pelerinii aflați la rugăciune, au participat la Denia Prohodului Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Rugăciunea poate, mai mult decât orice altceva, să ne păstreze neîncetat strălucirea acestei haine duhovniceşti care este sufletul. Şi, împreună cu ea, şi milostenia prisositoare – capul bunătăţilor noastre şi mântuirea sufletelor noastre. Căci această înjugare a rugăciunii şi milosteniei ne poate aduce de Sus mii de bunătăţi, ne poate stinge focul păcatelor şi ne poate da multă îndrăzneală.
Rugăciunea poate, mai mult decât orice altceva, să ne păstreze neîncetat strălucirea acestei haine duhovniceşti care este sufletul. Şi, împreună cu ea, şi milostenia prisositoare – capul bunătăţilor noastre şi mântuirea sufletelor noastre. Căci această înjugare a rugăciunii şi milosteniei ne poate aduce de Sus mii de bunătăţi, ne poate stinge focul păcatelor şi ne poate da multă îndrăzneală.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de Cateheză a organizat o activitate catehetică la Parohia Balilești.
Sectorul Social Filantropic și de Misiune al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat o activitate pastoral-misionară la Unitatea de asistență medico-socială din Rucăr. Preoții slujitori Arsulescu Sebastian și Arsulescu Alin de la parohia Rucărul de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel, au vizitat credincioșii vârstnici și cu nevoi speciale, internați aici și au săvârșit Rugăciuni pentru sănătate, administrând Sfânta Taină a Spovedaniei și a Sfintei Împărtășanii, cu prilejul apropierii Săptămânii Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos.
Dreptslăvitori creștini și creștine, Imnul plin de bucurie duhovnicească: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le”[1] este cântarea pe care cu inimile pline de nestrămutată bucurie și sfântă emoție o cântăm, începând din noaptea Învierii Domnului Iisus Hristos, noi, creștinii iubitori de Dumnezeu, de adevăruri și tradiții nemuritoare, și până la Praznicul Înălțării Domnului Hristos la ceruri.
În istoria omenirii au fost zile care au rămas în memoria neamurilor. Dar dintre toate, pe lângă acelea a Buneivestiri, prăznuită în 25 martie, a Naşterii la 25 decembrie şi Învierea lui Iisus, zile de mare bucurie, Vinerea Mare este cea mai tragică zi din câte a zidit Dumnezeu pe pământ.
Din zi în zi, evenimentele luau noi întorsături. De la Intrarea în Ierusalim şi până în ziua de joi, Iisus Hristos a învăţat în templu şi în casa retrasă din Betania mai ales. Acum, ucenicii au auzit din gura lui Iisus cele mai puternice cuvinte despre Împărăţia lui Dumnezeu, despre moartea Sa, despre Învierea din mormânt, despre întâlnirea în Galilea, despre plecarea la Tatăl Său Ceresc unde va pregăti loc pentru fiecare!
După cum ni se arată în Triod, cartea de căpătâi pentru slujbele care se desfășoară în Postul Mare, astăzi, în sfânta și marea Miercuri, din Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos, dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care cu iubire mare a uns cu mir pe Domnul, cu puțin înainte de mântuitoarea pătimire.
După cum se ştie din veacul veacurilor, atunci când doreşti să distrugi autoritatea unei instituţii sau a unui om, îi pui la îndoială lucrarea pe care o face. Mai mult, îi găseşti argumente de a duce la desfiinţarea temeiurilor sacre sau legal – administrative. Aceasta se face deseori din invidie şi răutate. Şi se face cu multă osârdie mai ales atunci când, cel care o face, are un scop anume sau doreşte să mute atenţia pe alte planuri, pentru a nu se vădi pe sine. Vorba din bătrâni: Să mutăm la alţii musca de pe căciula noastră!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar