Primul gând, sau atitudine negativă din rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, de care trebuie să ne izbăvim cu mare repeziciune, este grija de a alunga din viața noastră de fiecare zi, duhul trândăviei.
O parte dintre noi, poate, ne simțim vizați de stăpânirea duhului trândăviei, dacă ne cercetăm, cu de-amănuntul, toate fațetele vieții noastre, vom vedea că nu este așa cum s-ar cere să fie. Eschivarea de la muncă, începând cu cea fizică, foarte gravă stare de înțepenire a forțelor cu care ne-a înnobilat Bunul Dumnezeu și mergând până la lenevirea de a ne hărnici pentru a învăța ca elevi și studenți, este o pagubă imensă ce se aduce în viața celui leneș și trândav, părinților care cheltuiesc cu odraslele lor, profesorilor jigniți și batjocoriți, precum și amar dezastru peste Țara în care viețuim.
Dar, nu numai atât, cei care nu suntem harnici în gospodăria noastră, în satul nostru, orașul, țara, în instituțiile în care suntem chemați să lucrăm și facem lucruri, doar așa, în voia soartei, sau a ne afla în treabă cum spune Petre Țuțea, prăpădul bate la ușă cu pași repezi, așa cum se mai vede pe alocuri, din păcate.
Lucrarea de mântuială sau făcută, doar după capul nostru, de cele mai multe ori, ne duce spre desconsiderarea popoarelor care au o educație și o mare disciplină în toate domeniile de activitate.
Dacă ar fi numai lenevia pe capul nostru, care duce negreșit la trândăvie (ce cuvânt oribil!), pentru lucrările fizice, pe jumătate s-ar mai înțelege, dacă suntem cuprinși de slăbiciuni și tot felul de boli și neputințe. Pe bune, cum s-ar zice, și nu ca bolnavi închipuiți – să se citească Moliere. Nu pot să nu spun aici că aveam un coleg, care fiind băiat de bani gata, fugea de la școală mereu, și când nu mai avea încotro, mânca cretă, ca să facă febră și să stea la infirmerie. Crezând că-i bolnav, l-am vizitat. Când mi-a spus de cretă, m-am supărat pe el că era mincinos și leneș, pe deasupra. L-am rugat să nu mai facă astfel de faptă. Mi-a spus că nu o să mai mănânce cretă, dar că va băga termometrul în ceaiul fierbinte ca să deruteze pe doctor, și tot lipsește de la ore.
Tot atât de gravă, și chiar mai mult este lenevia duhovnicească. Trândăvia din timpul slujbelor, adică, lipsa de la rugăciunea particulară și a Bisericii, lenevia de a citi cărți ziditoare de suflet, azi, când sunt atâtea cărți tipărite, cum nu au mai fost niciodată în istoria tipăriturilor, fiind pe toate drumurile, doar drag să ai pentru a-ți cultiva grădina minții, inimii și sufletului.
Este un adevărat dezastru intelectual și cărturăresc, nu doar pe la noi prin bătătură, ci și pe la alte case. Din cele 24 de ore, cei mai demult, pentru a-și păstra o linie cărturărească acceptabilă, își programau, ca în fiecare zi, patru ore, să fie dedicate exclusiv cititului și studiului. Dacă ne facem un jurnal, în care să scriem ce am citit într-o zi, o săptămână, sau o lună, nu mai vorbim de ani, vom vedea dacă roșim de rușinea leneviei trândave, care ne-a cotropit: “Încă puțin somn, încă puțină ațipeală, încă puțin să mai stau în pat cu mâinile în sân. Însă de vei face aceasta, va veni peste tine sărăcia și nevoia ca un bun alergător” (Proverbe, 24, 34).
Să medităm la îndemnul Sfântului Apostol Pavel și să pornim la lucrare: “Căci voi înșivă știți cum trebuie să vă asemănați nouă, că noi n-am umblat fără rânduială între voi. Nici n-am mâncat de la cineva pâine în dar, ci, cu muncă și cu trudă am lucrat ziua și noaptea, ca să nu împovărăm pe nimeni dintre voi. Nu doar că n-avem putere, ci ca să ne dăm pe noi înșine pildă vouă, spre a ne urma. Căci și când ne aflăm la voi, v-am dat porunca aceasta: Dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să mănânce. Pentru că auzim, că unii de la voi umblă fără rânduială, nelucrând nimic, ci iscodind. Dar unora ca aceștia le poruncim și-i rugăm, în Domnul Iisus Hristos, ca să muncească în liniște și să-și mănânce pâinea lor” (II Tesaloniceni 3, 7-12).
Nelucrând și iscodind, în viața noastră, de azi înainte să nu mai fie!
Calinic Argeșeanul
