news        mail   location

 
 

Dacă Olanda se bucura de Erasmus din Rotterdam, cel cu mintea ascuțită, ca și nasul său subțire, adulmecător al năravurilor contemporane, în Italia se năștea Niccolo Machiavelli (1469-1527), contemporan și el cu celebrul domnitor, Sfântul Neagoe Vodă Basarab (1482-1521).

 

După cum se știe, Machiavelli a văzut lumina zilei la Florența, bucurându-se de o deosebită educație la Universitatea din Florența, devenind, în anul 1498, politician și diplomat al Republicii Florentine. După 1512, Niccolo Machiavelli s-a dăruit scrisului, dar și cu dorința de a reveni în viața politică. La îndemnul Familiei de Medici a alcătuit o Istorie a Florenței, pe care a finalizat-o în anul 1525, murind în anul 1527, fără să mai aibă timp de a face „artă politică”.

Dintre scrierile sale principale se consemnează: Principele (1513) și Discursuri asupra primei decade a lui Titus Livius.

În anul 1494, Florența a fost declarată Republică, așa cum au făcut politicienii de la noi: Republica de Ploiești, în 1870; iar Superiorul Mănăstirii San Marco, Girolamo Savonarola, dominican, a ajuns ca să domine viața politică din Florența (o formă democratică), acuzându-l pe papa de corupție, fapt ce a dus la arestarea lui, și mai apoi a fost ars pe rug, fiind acuzat de erezie și vrăjitorie, cum era moda pe atunci.

Italia era împărțită în cinci puteri: Papalitate, Napoli, Veneția, Milano și Florența, fiind ținta atacurilor dinlăuntru și mai ales dinafară: Franța, Spania și „Sfântul” Imperiu Roman. În fața acestor armate, Florența era în neputință de a se împotrivi, iar Machiavelli, timp de 14 ani, a călătorit din oraș în oraș, cu misiuni diplomatice, dorind să obțină ajutoare pentru Republica Florența.

Pentru lumea de atunci, dar mai ales, privind retrospectiv istoria Republicii Florența și rolul lui Machiavelli, social-religios, vom continua cu câteva tablete, pentru a se cunoaște viața politică din secolul al XVI-lea!

Calinic Argeșeanul

Rugăciunea poate, mai mult decât orice altceva, să ne păstreze neîncetat strălucirea acestei haine duhovniceşti care este sufletul. Şi, împreună cu ea, şi milostenia prisositoare – capul bunătăţilor noastre şi mântuirea sufletelor noastre. Căci această înjugare a rugăciunii şi milosteniei ne poate aduce de Sus mii de bunătăţi, ne poate stinge focul păcatelor şi ne poate da multă îndrăzneală.
Rugăciunea poate, mai mult decât orice altceva, să ne păstreze neîncetat strălucirea acestei haine duhovniceşti care este sufletul. Şi, împreună cu ea, şi milostenia prisositoare – capul bunătăţilor noastre şi mântuirea sufletelor noastre. Căci această înjugare a rugăciunii şi milosteniei ne poate aduce de Sus mii de bunătăţi, ne poate stinge focul păcatelor şi ne poate da multă îndrăzneală.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de Cateheză a organizat o activitate catehetică la Parohia Balilești.
Sectorul Social Filantropic și de Misiune al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat o activitate pastoral-misionară la Unitatea de asistență medico-socială din Rucăr. Preoții slujitori Arsulescu Sebastian și Arsulescu Alin de la parohia Rucărul de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel, au vizitat credincioșii vârstnici și cu nevoi speciale, internați aici și au săvârșit Rugăciuni pentru sănătate, administrând Sfânta Taină a Spovedaniei și a Sfintei Împărtășanii, cu prilejul apropierii Săptămânii Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos.
Milostenia înfrumusețează viața, împacă toate neînțelegerile, limpezește ceea ce este încurcat, ușurează ceea ce e greu, înveselește ceea ce a trist și aduce bucurii atât celor asupra cărora se revarsă, cât și celor care o practică.
În istoria omenirii au fost zile care au rămas în memoria neamurilor. Dar dintre toate, pe lângă acelea a Buneivestiri, prăznuită în 25 martie, a Naşterii la 25 decembrie şi Învierea lui Iisus, zile de mare bucurie, Vinerea Mare este cea mai tragică zi din câte a zidit Dumnezeu pe pământ.
Din zi în zi, evenimentele luau noi întorsături. De la Intrarea în Ierusalim şi până în ziua de joi, Iisus Hristos a învăţat în templu şi în casa retrasă din Betania mai ales. Acum, ucenicii au auzit din gura lui Iisus cele mai puternice cuvinte despre Împărăţia lui Dumnezeu, despre moartea Sa, despre Învierea din mormânt, despre întâlnirea în Galilea, despre plecarea la Tatăl Său Ceresc unde va pregăti loc pentru fiecare!
După cum ni se arată în Triod, cartea de căpătâi pentru slujbele care se desfășoară în Postul Mare, astăzi, în sfânta și marea Miercuri, din Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos, dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care cu iubire mare a uns cu mir pe Domnul, cu puțin înainte de mântuitoarea pătimire.
După cum se ştie din veacul veacurilor, atunci când doreşti să distrugi autoritatea unei instituţii sau a unui om, îi pui la îndoială lucrarea pe care o face. Mai mult, îi găseşti argumente de a duce la desfiinţarea temeiurilor sacre sau legal – administrative. Aceasta se face deseori din invidie şi răutate. Şi se face cu multă osârdie mai ales atunci când, cel care o face, are un scop anume sau doreşte să mute atenţia pe alte planuri, pentru a nu se vădi pe sine. Vorba din bătrâni: Să mutăm la alţii musca de pe căciula noastră!
După învierea lui Lazăr din mormânt, vestea s-a răspândit ca fulgerul, după cum era şi normal. Nu se mai auzise până atunci ca cineva să învieze din mormânt un om mort de patru zile! Faima lui Iisus creştea! Cei grupaţi în partide separate: fariseii, saducheii, irodianii, acum mai mulţi ca oricând, au hotărât ca Iisus să moară: „Deci, din ziua aceea s-au hotărât ca să-L ucidă!” (Ioan 11, 53).

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar