news        mail   location

 
 

Când eram prunci şi unii chiar acum, când ne apropiam de vremea Postului Mare starea noastră trupească şi sufletească intra într-o atmosferă aparte. Simţeam că întregul nostru organism se pregăteşte pentru o nouă perioadă de timp, atât pentru strunirea trupului cât şi înduhovnicirea sufletului.

 

Perioada posturilor de peste an sunt un ajutor important pentru îngrijirea noastră trupească şi sufletească. Despre postul în sine găsim dovezi, atât Sfânta Scriptură cât şi Sfinţii Părinţi, precum şi postitorii din diferite religii şi confesiuni ale lumii.

Despre postitorii mireni, neştiuţi decât de Dumnezeu, ce să mai spunem? Despre sihaştrii din bordeiele munţilor, care nu gustau decât fructe din pădure, cum vom scrie mai frumos?

Din cele 365 de zile dintru-un an, aproape jumătate sunt prescrise ca zile de post.

Iată şi Canonul Apostolic 69: „orice episcop (orice arhiereu, indiferent de funcţie: patriarh, mitropolit, arhiepiscop, episcop) sau preot, sau diacon, sau citeţ, sau cântăreţ, nu posteşte Sfânta Patruzecime cea Mare şi toate Miercurile şi Vinerile a tot anul, afară de neputinţă, să se caterisească, iar mirenii să se afurisească”.

Tâlcuirea celor de mai sus, (din Tipiconul Sfântului Sava cel Sfinţit), tipărit de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Editura „Bucovina istorică”, Suceava, 2002, pagina 47 arată: „cum că pravilele Sfinţilor Apostoli, la Sfânta şi Marea Patruzecime şi pe toate Miercurile şi Vinerile a tot anul întocmai a se posti le-a legiuit. Pentru aceea precum în Sfânta Patruzecime mâncăm aşa şi Miercurea şi Vinerea tot anul, afară de neputinţă şi de Praznic. Că zice Pravila: cum că acela care nu posteşte întru aceste zile, preotul să se caterisească, iar mireanul să se despărţească de împărtăşire pentru o vreme.”

Citind cele de mai sus, s-ar spune: gata! Sabia stă deasupra capului! Doresc să ne liniştim mai întâi, citind cu atenţie Canonul 69 Apostolic. După ce l-am citit, luăm fiecare cuvânt în parte şi analizăm cu atenţie ce trebuie  înţeles din Canonul Apostolic 69.

Vom afla că trebuie să postim, personal bisericesc şi mirenii, deopotrivă, Miercuri, Vineri şi în Postul Mare (Patruzecimea numindu-se în Canon), se vede că celelalte posturi au fost orânduite mai târziu.

Acest post se va ţine de toţi cei care au o sănătate bună, puternică şi sunt absolviţi doar cei care au neputinţă trupească, adică slăbirea organismului, anumite boli, neputinţe oarecare, şi eforturi mărite în câmpul muncii. Ştie fiecare cum stă cu puterea de a posti sau nu.

Într-un cuvânt rânduiala Postului este pentru cine poate posti!

Când se spune că postul este o opţiune a fiecăruia dintre noi, potrivit evlaviei, vârtoşeniei sau slăbănogirii noastre, este în spiritul canoanelor şi a Sfintei Scripturi.

Dacă am cerceta medicii, vom vedea că aproape toţi avem hibe cu sănătatea şi că trebuie să ne hrănim doar cu ceea ce ne prieşte sănătăţii pentru a nu primejdui viaţa noastră şi aşa destul de cârpită şi ca vai de ea.

N-am să scriu studii pe această temă, ci doar voi face scurte enunţuri, pentru economie de timp la citit şi ţinut mai bine minte. Scriu mai puţin, adică pe jumătate, cum ar trebui să se înţeleagă, cu o jumătate de lingură când suntem sănătoşi şi nu trebuie să adăugăm greutate trupului nostru şi somnolenţă duhovnicească.

Doriţi să ştiţi cine trebuie să postească urgent? Şi care sunt semnele?

Încercaţi, în mod discret şi cu grijă, să vă legaţi şireturile la pantofi sau să faceţi mătănii până la pământ, punând ambii genunchi la podea şi dacă nu oftaţi, icniţi sau obosiţi, este semn că trebuie să faceţi post doar pentru suflet.

Pentru supleţe, ar trebui să facă fiecare câte o sută de mătănii pe zi, 50 seara şi 50 dimineaţa. Veţi vedea bucuria mişcării dinamice şi piere puţin şi pofta mare de mâncare.

Calinic Argeșeanul

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, elevii Seminarului Teologic „Neagoe Vodă Basarab” din Curtea de Argeș, au participat la fazele naționale ale unor olimpiade școlare, primind premii importante.
Rodirile credinţei creştine în sufletele oamenilor sunt multiple: în primul rând, cele de natură spirituală şi, în al doilea rând, cele de natură materială. Cele de natură spirituală ating latura sufletească a fiecăruia, zămislind iubire, credinţă, pace, dreptate, virtuţi care îmbogățesc modul nostru de viaţă, care dau sens exis­tenței noastre. Împlinirile materiale sunt cele vizibile în viaţa omului, a comunităţii şi a societăţii omeneşti.
Sub chipul fiecarui sarman se poate ascunde Hristos. Fiecare mana intinsa, poate fi mana lui Hristos, care ne cere putin pentru ca apoi sa ne daruiasca totul. Avand grija ce cei sarmani, avem grija in primul rand de suflete noastre.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul de Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de Cateheză, la Parohia Popesti-Căteasca din Protoieria Topoloveni, pe baza Parteneriatului Școală-Biserică, a organizat serbarea pascală: ,, Copiii laudă Învierea Domnului Iisus".
În cei ce stăpânesc mila și adevărul, în aceștia stăpânește și tot ce e plăcut lui Dumnezeu. Căci adevărul nu judecă pe nimeni fără milă, iar mila nu se îndreaptă cu iubire spre niciun om fără adevăr.
Am fost fascinat întotdeauna de savantul fizician, Blaise Pascal, chiar din primele citiri din gândirea sa, vegheată de puterea Duhului Sfânt. Mă bucur să pot arăta și acum gândirea celebrului trăitor al adevărurilor dumnezeiești:
Cu mulți ani în urmă am citit despre Viața lui Blaise Pascal, alcătuită de Nina Facon, carte care impresionează și pentru că este vorba de un savant sfânt, dar și pentru faptul că autoarea era o admiratoare sinceră, care era atinsă de aripa de foc a Duhului Sfânt.
Hotărât lucru, răstignirea lui Iisus Hristos avea să schimbe radical, pe moment, viața Sfinților Apostoli, precum și a celor 70 de ucenici pe care i-a trimis în misiune, tot doi câte doi.
Dreptslăvitori creștini și creștine, Imnul plin de bucurie duhovnicească: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le”[1] este cântarea pe care cu inimile pline de nestrămutată bucurie și sfântă emoție o cântăm, începând din noaptea Învierii Domnului Iisus Hristos, noi, creștinii iubitori de Dumnezeu, de adevăruri și tradiții nemuritoare, și până la Praznicul Înălțării Domnului Hristos la ceruri.
În istoria omenirii au fost zile care au rămas în memoria neamurilor. Dar dintre toate, pe lângă acelea a Buneivestiri, prăznuită în 25 martie, a Naşterii la 25 decembrie şi Învierea lui Iisus, zile de mare bucurie, Vinerea Mare este cea mai tragică zi din câte a zidit Dumnezeu pe pământ.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar