news        mail   location

 
 

Luna ianuarie aș dori să se numească, mai pe limba noastră românească, Luna Ianuarie - Luna terestră a lui Mihai Eminescu.

 

Și doresc, ca înainte de a se ,,mântui” (a se sfârși) în Calendarul pe anul 2022, să mai adăugăm câteva gânduri despre poetul nepereche, Mihai Eminescu.

Când citim, mai cu atenție în scrierile sale, remarcăm marea sensibilitate a creștinului ortodox Mihai Eminescu și atunci când se făceau rugăciuni pentru Grigore Ghica voievod, aducându-ne aminte de sfatul său: ,,Nu merge la mormintele domnilor tăi cu sămânța dezbinării în inimă, ci precum mergi și te împărtășești cu sângele Mântuitorului, astfel împărtășește-ți sufletul tău cu reamintirea trecutului, fără patimă și fără ură între fiii aceluiași pământ, fiii aceleiași mame sunt...”

Credința pe care o avea Mihai Eminescu era mai mult tainică, nu demonstrată zgomotos. M-am bucurat că și în domeniul Credinței, Mihai Eminescu și-a dovedit delicatețea sufletească, dar și vehemența apologetică (mărturisitoare!). Iată textul: ,, De ce Hristos e așa de mare? Pentru că prin Iubire, El a făcut cearta între voințe, imposibilă!”

Și noi, de-a lungul timpului, mai pricepem câte ceva din mersul lucrurilor, iar stările mai sensibile, ni se arată luminat. Față de Religie, Mihai Eminescu era cu o sensibilitate aparte și nu doar de ochii lumii.

Iată cum descria starea religioasă de pe vremea lui: ,,Religia, cu credințele ei fericite, care stabileau în mod dogmatic toate răspunsurile la întrebările cele mai mari ce preocupă o minte omenească, a suferit grele lovituri, însă numai negative, din partea unor ultime raționamente materialiste, care în sine sunt tot atât de neîntemeiate ca și mitologia grecească!”

Vedem, fără nicio posibilitate de tălmăcire și o cât de mică îndoială, Credința adevărată dreptmăritoare. Acestea sunt lămuriri pentru cei care au îndoieli asupra Credinței sale temeinice, ortodoxă, și cinstirea orânduielilor strămoșești. Atunci când participa la înmormântări și comemorări, scria astfel: ,,Ajunși în piață, în fața bustului de marmură al martirului Grigore Ghica Voievod, clericii începură cu citirea acelor molcome și tânguitoare versete (cântări) bisericești, scrise în dulcea limbă a trecutului, pline de sfințenie și pace sufletească prin care se cere de la Stăpânul lumii, răspunsul de veci, vecinică amintire și orânduirea sufletului martir în corturile drepților.”

Iată Credință statornică, dreaptă, solidă a lui Mihai Eminescu, și nu numai exprimată în scris, ci și prin participarea efectivă la toate manifestările ei în duh de pietate.

Nu doar pe vremea lui Mihai Eminescu, ci și mai înainte de el, dar și după, au existat situații incredibile în desfășurarea rânduielilor bisericești; că anumiți creștini, sau cei ,,liberi cugetători” erau înmormântați fără slujba îndătinată. Fără cruțare stigmatizează: ,,Oamenii degenerați sufletește ajung să-și îngroape morții, fără preot, ca și pe niște câini.”

Citind cu atenție în manuscrisele lui Mihai Eminescu, putem găsi tot felul de întâmplări care au fost consemnate pentru a ajunge la vindecarea tristelor întâmplări.

Am dorit, foarte pe scurt, să arătăm celor care nu au avut prilejul de a intra în tainele și realitățile și din viața religioasă a românilor din secolul al XIX-lea, câteva aspecte foarte importante!

Credem că nu vor mai fi îndoieli în privința sănătății religioase a lui Mihai Eminescu, care a intrat în nemurire!

Calinic Argeșeanul

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, elevii Seminarului Teologic „Neagoe Vodă Basarab” din Curtea de Argeș, au participat la fazele naționale ale unor olimpiade școlare, primind premii importante.
Rodirile credinţei creştine în sufletele oamenilor sunt multiple: în primul rând, cele de natură spirituală şi, în al doilea rând, cele de natură materială. Cele de natură spirituală ating latura sufletească a fiecăruia, zămislind iubire, credinţă, pace, dreptate, virtuţi care îmbogățesc modul nostru de viaţă, care dau sens exis­tenței noastre. Împlinirile materiale sunt cele vizibile în viaţa omului, a comunităţii şi a societăţii omeneşti.
Sub chipul fiecarui sarman se poate ascunde Hristos. Fiecare mana intinsa, poate fi mana lui Hristos, care ne cere putin pentru ca apoi sa ne daruiasca totul. Avand grija ce cei sarmani, avem grija in primul rand de suflete noastre.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul de Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de Cateheză, la Parohia Popesti-Căteasca din Protoieria Topoloveni, pe baza Parteneriatului Școală-Biserică, a organizat serbarea pascală: ,, Copiii laudă Învierea Domnului Iisus".
În cei ce stăpânesc mila și adevărul, în aceștia stăpânește și tot ce e plăcut lui Dumnezeu. Căci adevărul nu judecă pe nimeni fără milă, iar mila nu se îndreaptă cu iubire spre niciun om fără adevăr.
Am fost fascinat întotdeauna de savantul fizician, Blaise Pascal, chiar din primele citiri din gândirea sa, vegheată de puterea Duhului Sfânt. Mă bucur să pot arăta și acum gândirea celebrului trăitor al adevărurilor dumnezeiești:
Cu mulți ani în urmă am citit despre Viața lui Blaise Pascal, alcătuită de Nina Facon, carte care impresionează și pentru că este vorba de un savant sfânt, dar și pentru faptul că autoarea era o admiratoare sinceră, care era atinsă de aripa de foc a Duhului Sfânt.
Hotărât lucru, răstignirea lui Iisus Hristos avea să schimbe radical, pe moment, viața Sfinților Apostoli, precum și a celor 70 de ucenici pe care i-a trimis în misiune, tot doi câte doi.
Dreptslăvitori creștini și creștine, Imnul plin de bucurie duhovnicească: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le”[1] este cântarea pe care cu inimile pline de nestrămutată bucurie și sfântă emoție o cântăm, începând din noaptea Învierii Domnului Iisus Hristos, noi, creștinii iubitori de Dumnezeu, de adevăruri și tradiții nemuritoare, și până la Praznicul Înălțării Domnului Hristos la ceruri.
În istoria omenirii au fost zile care au rămas în memoria neamurilor. Dar dintre toate, pe lângă acelea a Buneivestiri, prăznuită în 25 martie, a Naşterii la 25 decembrie şi Învierea lui Iisus, zile de mare bucurie, Vinerea Mare este cea mai tragică zi din câte a zidit Dumnezeu pe pământ.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar