news        mail   location

 
 

Biserica de lemn „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, monument istoric aflat azi în curtea Facultății de Teologie, Litere, Istorie și Arte din municipiul Pitești, a fost salvată de la distrugere prin strămutarea ei din sudul judeţului Argeș. După așezarea pe noul amplasament, ea a devenit paraclis universitar, precum și biserică parohială pentru credincioșii care locuiesc în apropierea acestei instituții de învățământ teologic.



 

Astfel, în ziua de cinstire a Sfinților Trei Ierarhi, studenții și profesorii, împreună cu alți credincioși, au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, care a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a vorbit despre rolul deosebit pe care l-au avut cei trei mai luminători în istoria creștinismului.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele Ionescu Claudiu, preot slujitor în biserica paraclis ,, Sf. Cuv. Parascheva”, a primit astăzi distincția eparhială ,,Crucea Basarabă”, pentru activitatea pastorală și administrativă desfășurată până în prezent. 

De asemenea, pentru buna colaborare și implicare în dezvoltarea învățământului teologic universitar din județul Argeș, domnul profesor Augustus Constantin Bărbulescu, decanul Facultății de Teologie, Litere, Istorie și Arte, a primit din partea Ierarhului Argeșean, medalia creștin-ortodoxă ,, Sf. Neagoe Vodă Basarab”.

Biserica de lemn din curtea Facultății de Teologie, Litere, Istorie și Arte este monument istoric din secolul al XVIII-lea. La inițiativa părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul a fost salvată de la distrugere,  fiind strămutată în municipiul Pitești din satul Cotmeana, comuna Stolnici.  

Înființată în anul 1991 cu numele: Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfânta Muceniţă Filoteia”, din anul universitar 2016-2017, în urma reorganizării Universităţii din Piteşti, devine Facultatea de Teologie, Litere, Istorie şi Arte. În cadrul acesteia, Departamentul de Teologie coordonează activitatea didactică şi de cercetare pentru specializările: asistență socială și artă sacră, precum și pentru cele cinci programe de masterat.

În Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, parohia Cracăul Negru din comuna nemțeană Crăcăoani, protopopiatul Târgu Neamț, a îmbrăcat haine de sărbătoare. Credincioșii din această comunitate au avut astăzi ocazia binecuvântată de a se întâlni în rugăciune cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, aflat în vizită pe meleagurile natale.
Tot în această după-amiază, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul a dorit să facă un scurt popas și la mănăstirea Agapia, aflată în apropiere. Întreg personalul monahal a avut bucuria de a participa la prezentarea cărții care a fost făcută în trapeza mănăstirii.
În perioada 17-19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul se află în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Bucuria de a trăi”. Dorind să facă prezentarea acestei lucrări în locurile care-i amintesc de anii copilăriei, Chiriarhul a făcut astăzi un scurt popas duhovnicesc la mănăstirea Văratec, aflată în apropierea satului său natal – Cracăul Negru.
Aforismele Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, o parte culese din opera sa vastă, altele cugetări de sine stătătoare, ating cele mai diverse teme. Multe sunt abordări din unghiuri diferite ale unor subiecte, sunt sfaturi care se adresează lumii noastre pe care bunul psiholog, care este cărturarul Calinic Argeșeanul, o cunoaște și îi oferă o sumă de răspunsuri la chestiunile fundamentale care țin de relația cu Dumnezeu, viața în Biserică, viața în lume, relațiile dintre oameni, nevoia de modele în istorie, în cultură.
Scriitorul Calinic Argeșeanul a debutat, cu aproape patru decenii în urmă, cu o carte al cărui titlu sentențios se reduce la o sintagmă care i-a marcat evoluția sub toate aspectele ei: Bucuria lecturii. De la bucuria lecturii, până la bucuria de a scrie, calea este una firească, iar cărțile și studiile semnate de cărturarul Calinic Argeșeanul se constituie ele însele într-o adevărată bibliotecă, spune cărturarul Adrian alui Gheorghe.
Dacă istoricul Eusebiu de Cezareea (sec. IV d.H.) nu ne-ar fi lăsat în Istoria Bisericească însemnările sale preţioase, acum am fi mult prea săraci în cunoaşterea adevărurilor din primele veacuri creştine.
Mare bucurie cuprinde inima mea văzând că Domnul Dumnezeu, în frumusețea acestei lumi văzute, a făcut să răsară, ca florile primăvara, geniile, care au schimbat fața lumii!
Trebuie să recunoaștem că filosoful John Locke, în gama filosofilor lumii este analitic și uneori lasă câte o fereastră pentru a se aerisi meandrele gândirii sale. Deși el respinge doctrina ideilor înnăscute, totuși, el nu respinge și conceptul că ființele umane au anumite abilități înnăscute.
Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar