Preasfinția Voastră,
Preacucernici și Preacuvioși Părinți,
Îndurerată familie,
Întristată adunare,
Ca întotdeauna de când este lumea și suflarea omenească pe Pământ, moartea provoacă durere și tristețe, ca orice despărțire definitivă de frumusețea lumii create de Domnul Dumnezeu.
Toți suntem o taină între două taine: nașterea și moartea. Toți ne naștem spre a muri, și murim spre a ne naște, după cum spunea mai marele între poeți, Mihai Eminescu, în versurile sale din celebra poezie, Luceafărul.
Ne naștem ca să ne pregătim pentru a adormi în Domnul, și adormim pentru a învia împreună cu El. Aceasta este esența învățăturii creștine.
Numai Dumnezeu cunoaște marea taină din toate, precum zice și Psalmistul: „Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-Și-a aminte că țărână suntem! Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, așa va inflori." (Psalmul 102, 15-15).
Adică zilele omului, înflorirea lui, toate sunt trecătoare și ca o adiere de vânt: „Căci vânt a trecut peste el și nu va mai fi, și nici nu se va mai cunoaște încă locul său" (Psalmul 102, 16).
Atunci când o persoană dragă, pe care am cunoscut-o, începe marea călătorie către Părintele Ceresc, avem firescul sentiment de tristețe și regret.
Dar trebuie să nu uităm cuvântul Domnului rostit prin gura Sfântului Apostol Pavel, care ne mângâie astfel: „Că dacă trăim, pentru Domnul trăim şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem” (Romani 14, 8).
Luminați de aceste îndemnuri ale Sfintei Scripturi, fost-a rânduit de Domnul Dumnezeu ca astăzi, să ne rugăm pentru odihna sufletului vrednicului de pomenire, preot Gheorghe Bălan, colegul și prietenul Nostru.
Am aflat cu mâhnire de trecerea sa în Țara de peste Veac, în ziua de 21 Noiembrie 2023, când Biserica Străbună face pomenirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la vârsta biblică de 80 de ani, neobosit și devotat slujitor al lui Hristos, înțelept și harnic păstor de suflete, părinte iubitor și prieten de nădejde, pe care Bunul Dumnezeu a binevoit a-l chema în Cetatea Drepților din Ceruri.
Orice pierdere înseamnă o sărăcire. Plecarea unui om din frumusețea lumii create de Domnul Dumnezeu, pe Drumul Veşniciei, inevitabil ne aşază într-o stare de reflecţie asupra modului cum ar trebui să ne trăim viaţa, cum ar trebui să fim atenţi faţă de sufletul nostru și mai ales cum să ne pregătim mai bine pentru a moșteni viața de veci.
Este un moment de amărăciune sufletească, pentru că pleacă din această lume trecătoare, către Veșnicele Lăcașuri, unul dintre preoții de seamă ai Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, originar din Săcălușeștii Târgu-Neamțului, Comuna Agapia, pe care am avut bucuria să-l cunosc încă din perioada studiilor la Seminarul Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamț, și la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, păstrând ulterior absolvirii studiilor teologice, o legătură aparte de colegialitate și întrajutorare, care a contribuit și la întemeierea familiei cu doamna preoteasă Cornelia, despre care am scris în cartea Toată vremea-și are vreme, Volumul I.
Rânduiala Atotputernicului Dumnezeu a făcut să ne reîntâlnim, nu peste mult timp, în Transilvania, în anul 1965, după numirea sa ca preot paroh la Parohia Ciocotiș din Țara Lăpușului, unde a lucrat cu mare sârguință.
În primăvara anului 1970, cu binecuvântarea vrednicului întru pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu al Clujului, preotul Bălan Gheorghe a fost numit preot la biserica Adormirea Maicii Domnului din cartierul Valea Borcutului și secretar al Protopopiatului Baia Mare.
Și-a asumat misiunea preoțească în Municipiul Baia Mare pentru zidirea sufletelor în drumul spre mântuire, dar și pentru zidirea lăcașurilor bisericești pentru folosul creștinilor și slava Lui Dumnezeu.
În anul 1974 a fost numit preot paroh la biserica Sfântul Nicolae de pe strada Crișan din Municipiul Baia Mare, unde în ciuda legislației dificile de la acea vreme, a luat decizia demolării și reconstruirii bisericii, asumându-și toată responsabilitatea unui astfel de demers.
Pentru că în perioada respectivă, Protopopiatul Ortodox se afla în chirie, părintele Bălan s-a hotărât să înceapă construirea între anii 1986-1989, a unui nou sediu pentru protopopiat, cu toate cele necesare, pe locul unei case parohiale dărăpănate situată pe strada Simion Bărnuțiu.
Odată cu reînființarea Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, după anul 1990, părintele Gheorghe Bălan a fost numit consilier economic, de către vrednicului și neobositul Arhiepiscop Justinian Chira, venit de la Cluj, la Baia Mare pentru a-și îndeplini misiunea arhierească.
În 1990, pe fondul unor mari tensiuni sociale și interconfesionale, nicio instituție nu s-a arătat dispusă să sprijine reînființarea Episcopiei.
Astfel că, locuința părintelui Bălan, de pe strada Ion Creangă din Baia Mare, a ținut loc de reședință și spațiu de lucru pentru Ierarhul Maramureșului și Sătmarului, vreme de un an de zile.
Cu binecuvântarea Arhiepiscopului Justinian, a făcut demersuri pentru atribuirea de terenuri pentru construirea noilor biserici: locul actualei Catedrale Episcopale, biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Biserica Buna Vestire, și desigur pentru biserica Soborul Sfinților 12 Apostoli, o nestemată bisericească, în salba de biserici ortodoxe maramureșene.
În 1991, părintele Gheorghe pleacă de la biserica Sfântul Nicolae, lăsând în urmă frumoasa construcție și buna rânduială parohială, asumându-și o nouă misiune – în slujba creștinilor ortodocși din zona Gării.
Aici a înființat o nouă parohie și a pus temelie acestei noi biserici cu hramul Soborul Sfinților 12 Apostoli. Timp de doi ani, curtea Școlii nr. 15 - I. L. Caragiale a fost marele naos sub cupola cerului, unde s-au adunat creștinii din această parte de lume, iar aproape 8 ani de zile, subsolul bisericii a fost sălaș de veghe și rugăciune zilnică, până când – lucrările fiind aproape gata, în data de 12 Noiembrie, anul 2000, biserica a fost sfințită de către Ierarhii Maramureșului și Sătmarului: Arhiepiscopul Justinian și Preasfințitul Iustin, actualul Întâistătător al Eparhiei
Tot în anul 2000, părintele Gheorghe a început un nou proiect: Biserica Buna Vestire.
Din cei 80 ani de viețuire, aproape 60 de ani, Părintele Bălan Gheorghe, i-a închinat lucrării și jertfelniciei în Ogorul Domnului, trudindu-se cu multă credință în împlinirea cuvântului Mântuitorului: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune (Matei 25, 21).
Părintele Gheorghe Bălan este preotul care și-a pus rugăciunea și sufletul înaintea Bunului Dumnezeu pentru credincioșii băimăreni, rămânând în veghe și rugăciune ca o candelă aprinsă.
Putem spune cu siguranță că și-a îndeplinit misiunea clericală cu asupra de măsură.
Și-a asumat munca și viața, cu bune și cu rele, ca pe o cruce a vieții, considerând că are o datorie morală pentru Mântuitorul Hristos, să lucreze cu timp și fără timp, asemenea unui ocnaș.
Și-a lăsat amprenta cu seriozitate asupra credincioșilor și clerului din Baia Mare, și oriunde a slujit, fiind considerat un reper de seamă între slujitorii maramureșeni.
Înzestrat de Dumnezeu cu multe daruri, pe care le-a făcut roditoare, Părintele Gheorghe rămâne peste timp, un model al preotului destoinic, harnic și jertfitor, care a lăsat drept moștenire, rodul muncii și seriozității sale, dar și un model de modestie, bunătate, respect și integritate.
Am cuprins în câteva cuvinte numai o parte din calitățile și munca unui preot cu vocație de ziditor, atât cât se pot măsura în vorbe.
Însă, înainte de toate aceste merite și fapte de vrednicie, adormitul lui Dumnezeu, preotul Gheorghe, a fost un creștin bun, un soț iubitor şi un tată generos.
Așa cum și-a rânduit viața: în pace, liniște și bunăcuviință, a plecat pe neașteptate, parcă grăbit să mai zidească undeva o biserică, călăuzit de Maica Domnului, către Părintele Luminilor pentru întâlnirea cu moșii și strămoșii cei din veac adormiți.
Dincolo de vremelnicia și încercările acestei vieţi, cei care au trăit în credinţă pe pământ au posibilitatea să se întâlnească în Împărăţia lui Dumnezeu, într-o veşnică comuniune de iubire, în lumina cea neapusă a Preasfintei Treimi.
În aceste momente de tristeţe, să ne amintim de cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care ne întăreşte speranţa când zice: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25).
Credinţa în viaţa veşnică devine astfel, o certitudine pentru noi, pentru că Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel Răstignit şi Înviat, ne-a trecut pe noi din moarte la viaţă, iar celor adormiţi în credinţă le dăruieşte odihna, pacea şi lumina Sa.
Ne rugăm Mântuitorului Hristos - Biruitorul morţii şi Izvorul vieţii veşnice - să așeze întru lumină și odihnă sufletul robului Său, preotul Gheorghe Bălan, împreună cu drepţii din veac adormiți, iar familiei, rudelor, apropiaților, enoriașilor, credincioșilor băimăreni, și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat, să le dăruiască mângâiere și întărire sufletească.
Veșnică să-i fie pomenirea din neam în neam!
Cu părinteşti binecuvântări şi mângăiere
pentru familia îndoliată,
† Calinic
Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului
