În ziua de 21 iulie 2020, în sala multifuncțională a Muzeului Municipal din Curtea de Argeș a avut loc vernisajul expoziției de fotografie dedicată preotului-căpitan Gheorghe I. Cotenescu.
Evenimentul a fost moderat de domnul Ștefan Dumitrache, directorul Muzeului Municipal, și au luat cuvântul domnul academician Gheorghe Păun și nepotul Preotului Gheorghe I. Cotenescu, domnul profesor Radu Petrescu, cel care a prezentat viața și activitatea bunicului său.
Din încredințarea Părintelui Arhiepiscop Calinic, la acest eveniment a fost prezent părintele Ovidiu Vlăsceanu, Consilier Cultural și Comunicații Media, care a transmis Arhiereasca Binecuvântare și a rostit un cuvânt în care a arătat faptul că personalitatea omagiată a fost, pe drept cuvânt, un apostol al credinței și al neamului, îndemnând pe cei prezenți la păstrarea și transmiterea istoriei noastre strămoșești.
Suflet furtunos şi vertical, Gheorghe Cotenescu (1886-1965), fiu de preot moşnean din Muşcelul, desfăşoară încă din studenţie o susţinută activitate pentru apărarea valorilor culturale şi naţionale româneşti, contribuind la opera de regenerare şi de făurire a statului român unitar.
Personalitatea preotului Gheorghe Cotenescu a marcat viaţa culturală şi religioasă a societăţii de la trecerea dintre secole. Membru în conducerea mai multor societăţi profesionale şi culturale de la începutul secolului al XX-lea (secţiile Ligii Culturale, Societatea Studenţilor Teologi, Societatea Studenţilor de la Conservator, societăţile corale "Carmen" şi "Hora", Societatea culturală "Miron Costin"), organizează şi animă numeroase evenimente promovate de acestea atât în vechiul Regat, cât şi pe teritoriile locuite de români.
La primul apel al regelui Ferdinand, ia parte la întreaga campanie militară (1916-1919), peregrinând printr-o ţară la capătul puterilor, cu spitale de evacuare şi unităţi combatante, din Muntenia în Moldova, din Basarabia în Ardeal, până la Budapesta. Iar la întoarcere, preotul-căpitan, îndurerat de distrugerea modestei sale biserici în toamna anului 1916 de furia nemţilor, se apucă, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, şi reuşeşte să ridice o frumoasă biserică din piatră, în 20 de ani (1919-1939). Bunul Dumnezeu i-a ascultat ruga, sfântul lăcaş fiind primul târnosit de patriarhul Nicodim Munteanu.
A iubit enorm meseria de profesor de muzică, fără să-şi neglijeze însă parohia rurală din Muscelul strămoşesc, păstorind-o timp de 52 de ani şi neîndurându-se să-şi părăsească enoriaşii pentru a preda definitiv la seminarul din Capitală. În cei 18 ani de profesorat la seminariile din Câmpulung-Muscel, Curtea de Argeş şi Cernica-Ilfov, plămădeşte cu dragoste destinele a peste o mie de copii.
Încrederea pe care i-a acordat-o profesorul Nicolae Iorga încă din studenţie (secretar personal) l-a determinat să accepte şi delicata sarcină de organizare, după război, a secţiei muscelene a Partidului Naţionalist Democrat, fiind ales deputat de Muscel (1931-1932), alături de Constantin (Dinu) I.C. Brătianu şi Ion Mihalache, cu numeroase intervenţii şi iniţiative parlamentare ce dovedeau şi talentul său oratoric.
Preluarea puterii de către regimul comunist şi prăbuşirea valorilor tradiţionale zduguie din temelii viaţa patriarhală din Stoeneşti. Simte nevoia să facă ceva şi îi sprijină logistic pe partizanii din Munţii Muscelului, conduşi de colonelul deblocat Gheorghe Arsenescu.
Reţeaua informativă a Securităţii şi Miliţiei îi identifică rapid rolul (primii luaţi în vizor erau intelectualii de prestigiu ai satelor) şi este arestat în primul lot de musceleni, fiind condamnat în mai 1950, după 14 luni de anchetă. Umilinţele suferite în anchetele nesfârşite şi cruzimea călăilor din închisorile comuniste îi afectează grav sănătatea, dar nu-l zdrobesc sufleteşte.
Bătrân şi bolnav, este impus la cote enorme, i se confiscă averea (inclusiv dota soţiei, primită în 1912), e ameninţat cu excluderea copiilor minori din şcoli şi chiar cu împuşcarea dacă nu se înscrie primul în gospodăria colectivă ce trebuia înfiinţată în zonă de munte.
Ultimii ani ai vieţii sale şi-i petrece în mari lipsuri şi suferinţe, mai mult prin spitale, alături de scumpa sa soţie Elisabeta, născută Răuţoiu. S-a stins din viaţă în 1965.
