news        mail   location

 
 

În noaptea de 12 iulie 2020, Salvamont Nucșoara a desfășurat o acțiune de salvare cu un grad sporit de dificultate!



Doi turiști, tată(73 de ani) și fiică, au fost surprinși de furtună la coborârea din Vârful Moldoveanu și datorită epuizării și lipsei echipamentului adecvat nu au mai putut continua drumul și s-au adăpostit în bordeiul din Căldarea Superioară Valea Rea! Au fost anunțați în jurul orei 22.00 că nu s-au mai întors și echipa de prim răspuns, formată din Valentin Retevoi (directorul Seminarului Teologic Neagoe Vodă Basarab din Curtea de Argeș) și Cristi Băncescu, a urcat în Căldare și a ajuns la ei în jurul orei 1.00.

Datorită condițiilor meteo total nefavorabile și a stării de sănătate a celor doi, s-a așteptat venirea zorilor! Între timp a sosit și a doua echipă de la Salvamont Nucșoara, formată din Costică Berevoianu, Ionică Berevoianu și Dan Dumitrescu.

S-a început coborârea în jurul orei 5.00 și la ora 9.30 au ajuns la Stâna lui Burnei! Acțiunea s-a încheiat la ora 11.00 când turiștii au fost aduși la pensiunea unde au fost cazați!

Salvamontiștii fac un apel către iubitorii de drumeții cu privire la respectarea traseelor, dar și la folosirea echipamentelor adecvate!

Ieri după-amiază, Centrul Cultural Pitești a fost gazda unui eveniment de excepție realizat în parteneriat cu Filiala Pitești a Uniunii Scriitorilor din România. În cadrul proiectului ,,Personalități culturale”, a fost organizată conferința cu tema „Calinic – 80. În Slujba Credinței și a Culturii”.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat o activitate educațional-catehetică și recreativă la Parohia ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din municipiul Curtea de Argeș.
Mari sunt aripile milosteniei. Sfâșie văzduhul, trece de lună, lasă în urmă soarele și ajunge în ceruri. Dar nici acolo nu stă. Trece și de ceruri, înconjoară puterile îngerești și se așează în fața Tronului Domnului.
Cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva la noi este de veacuri şi dragostea poporului nostru dreptcredincios pentru ea a crescut în timp mai ales după aducerea la Iaşi a sfintelor ei moaşte în secolul al 17-lea. De atunci, din generaţie în generaţie, românii au mers la Iaşi să-i ceară ajutorul şi mai ales să-i mulţumească la sărbătoarea ei din 14 octombrie pentru binefacerile primite de la Dumnezeu prin rugăciunile ei.
În ziua de 15 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Costești, în care parohiile din cercul nr. III pastoral: Popești, Slobozia Trăznitu, Burdea, Purcăreni, Palanga, Bucov, Râca, Surdulești și Miroși, au oferit daruri unor persoane cu situații materiale modeste.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!
Nu mi-a plăcut să aud, niciodată, de trenul accelerat, cum că ar fi un mijloc mai rapid de locomoție. Ori de câte ori am călătorit cu un asemenea utilaj pe roate de fier, alunecătoare pe șine de oțel, după o vreme, mi-am zis că e un tren obișnuit și „accelerat” era doar o expresie tehnică imprimată pe o tablă vopsită în alb și cu litere negre.
Unii mai mucaliți susțin că este o problemă cu „timpul” și că am trăi – și aici se are dreptate – sub presiunea timpului! Ne gândim, bineînțeles, că legătura noastră dintre natura „interioară și exerioară” se pierde foarte ușor, pentru că se pune problema gestionării emoțiilor, care ne duc în legătură cu noi înșine, cu trupul nostru și chiar cu sufletul nostru, cu semenii (aproapele), dar și cu lumea, în general și special.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar