news        mail   location

 
 

În scrisoarea a XIV-a, adresată de Rene Descartes, în 4 august 1645, din localitatea Egmont, Principesei Elisabeta, îi propune să citească o carte prețioasă, scrisă de Seneca, De Vita Beata (Despre viața fericită); aceasta pentru reputația autorului și la demnitatea conținutului.

 

Descartes încerca să tălmăcească și să limpezească anumite episoade: „Voi căuta să explic în ce fel mi se pare că această materie ar fi trebuit să fie tratată de către un filosof, ca el, care, nefiind luminat de credință, nu avea drept călăuză decât rațiunea naturală.”

Iată cum se adresează Principesei Elisabeta: „Dar, mi se pare că fiecare poate să devie mulțumit cu el însuși și fără să aștepte nimic din altă parte, dacă observă însă trei lucruri, la care se referă cele trei reguli morale pe care le-am pus în Discursul despre Metodă (1637, Discurs asupra Metodei).

1. Prima este ca el să încerce să se servească cât mai bine cu putință de spiritul său, pentru a cunoaște ce trebuie să facă sau să nu facă în toate ocaziile vieții.

2. A doua, ca el să aibă o hotărâre fermă și constantă de a executa tot ceea ce rațiunea îl va sfătui să facă, fără ca pasiunile și dorințele sale să-l împiedice; și cred că tăria acestei hotărâri trebuiește înțeleasă ca virtute, deși nu știu pe altcineva care ar fi explicat-o în felul acesta. Dar ea a fost împărțită în mai multe spețe cărora li s-au dat nume diferite, din cauza obiectelor diferite pe care le cuprinde.

3. A treia, este ca el să considere că în timp ce se conduce astfel (după capul lui), pe cât poate, după rațiune (dacă o mai are!) toate bunurile pe care nu le posedă sunt tot atât de în afară de puterea lui unele ca și celelalte și că, prin acest mijloc, el să învețe să nu le dorească, căci nu este nimic care ne poate împiedica de a fi mulțumiți cu dorința sau regretul sau remușcarea. Dacă, deci, noi facem întotdeauna ceea ce ne dictează rațiunea noastră, nu vom avea niciodată un subiect de remușcare, chiar dacă evenimentele ne-ar arăta după aceea că ne-am înșelat, fiindcă nu a fost din greșeala noastră.”

De altfel, toate dorințele noastre sunt însoțite de nerăbdare și tristețe...și este îndeajuns, având ajutorul Domnului Dumnezeu, să fim hotărâți să urmăm virtutea și de a împlini toate lucrurile pe care le-am judecat a fi cele mai bune; și în acest fel virtutea singură este suficientă pentru a ne face fericiți în viața aceasta trecătoare și atât de scurtă!

Calinic Argeșeanul

În Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, parohia Cracăul Negru din comuna nemțeană Crăcăoani, protopopiatul Târgu Neamț, a îmbrăcat haine de sărbătoare. Credincioșii din această comunitate au avut astăzi ocazia binecuvântată de a se întâlni în rugăciune cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, aflat în vizită pe meleagurile natale.
Tot în această după-amiază, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul a dorit să facă un scurt popas și la mănăstirea Agapia, aflată în apropiere. Întreg personalul monahal a avut bucuria de a participa la prezentarea cărții care a fost făcută în trapeza mănăstirii.
În perioada 17-19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul se află în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Bucuria de a trăi”. Dorind să facă prezentarea acestei lucrări în locurile care-i amintesc de anii copilăriei, Chiriarhul a făcut astăzi un scurt popas duhovnicesc la mănăstirea Văratec, aflată în apropierea satului său natal – Cracăul Negru.
Aforismele Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, o parte culese din opera sa vastă, altele cugetări de sine stătătoare, ating cele mai diverse teme. Multe sunt abordări din unghiuri diferite ale unor subiecte, sunt sfaturi care se adresează lumii noastre pe care bunul psiholog, care este cărturarul Calinic Argeșeanul, o cunoaște și îi oferă o sumă de răspunsuri la chestiunile fundamentale care țin de relația cu Dumnezeu, viața în Biserică, viața în lume, relațiile dintre oameni, nevoia de modele în istorie, în cultură.
Scriitorul Calinic Argeșeanul a debutat, cu aproape patru decenii în urmă, cu o carte al cărui titlu sentențios se reduce la o sintagmă care i-a marcat evoluția sub toate aspectele ei: Bucuria lecturii. De la bucuria lecturii, până la bucuria de a scrie, calea este una firească, iar cărțile și studiile semnate de cărturarul Calinic Argeșeanul se constituie ele însele într-o adevărată bibliotecă, spune cărturarul Adrian alui Gheorghe.
Mare bucurie cuprinde inima mea văzând că Domnul Dumnezeu, în frumusețea acestei lumi văzute, a făcut să răsară, ca florile primăvara, geniile, care au schimbat fața lumii!
Trebuie să recunoaștem că filosoful John Locke, în gama filosofilor lumii este analitic și uneori lasă câte o fereastră pentru a se aerisi meandrele gândirii sale. Deși el respinge doctrina ideilor înnăscute, totuși, el nu respinge și conceptul că ființele umane au anumite abilități înnăscute.
Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar