news        mail   location

 
 

Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș și-a sărbătorit astăzi hramul. Credincioși din toate colțurile țării au participat la slujbele oficiate în această perioadă.



 Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfintitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoti si diaconi, în necropola noii Catedrale Arhiepiscopale.

În cuvântul de învățătură, Chiriarhul Eparhiei a evidențiat rolul important al Maicii Domnului care mijlocește neîncetat pentru mântuirea neamului omenesc. Mai mult, Ierarhul Argeșean a vorbit credincioșilor despre moștenirea de mare preț pe care a lăsat-o domnitorul Neagoe Vodă Basarab tuturor românilor.

Piatra de temelie la actuala Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Arges, a fost pusă în anul 1512. Ctitorul principal este Sf. Neagoe Vodă Basarab care a reușit să termine lucrările în anul 1517. În data de 15 august, în urmă cu 501 de ani, monumentala biserică a fost sfințită de un sobor impresionant de arhierei, preoți și diaconi.  Însă abia în anul 1526 aveau să se încheie lucrările la pictura interioară bisericii, cu contribuţia importantă a zugravului Dobromir.

În anul 1793, Mănăstirea Curtea de Argeş a dobândit statutul de reşedinţă episcopală, aici luând fiinţă Episcopia Argeşului.

Între anii 1875-1886 biserica Mănăstirii Curtea de Argeş a fost refăcută în forma care a dăinuit până în prezent, Regele Carol I angajându-l pe celebrul arhitect francez André Lecomte du Noüy, pentru proiectul refacerii lăcaşului.

 În anul 2009 Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a dăruit bisericii cel de-al doilea hram închinat ctitorului ei, Sfântul Neagoe Vodă Basarab.

Ieri după-amiază, Centrul Cultural Pitești a fost gazda unui eveniment de excepție realizat în parteneriat cu Filiala Pitești a Uniunii Scriitorilor din România. În cadrul proiectului ,,Personalități culturale”, a fost organizată conferința cu tema „Calinic – 80. În Slujba Credinței și a Culturii”.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat o activitate educațional-catehetică și recreativă la Parohia ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din municipiul Curtea de Argeș.
Mari sunt aripile milosteniei. Sfâșie văzduhul, trece de lună, lasă în urmă soarele și ajunge în ceruri. Dar nici acolo nu stă. Trece și de ceruri, înconjoară puterile îngerești și se așează în fața Tronului Domnului.
Cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva la noi este de veacuri şi dragostea poporului nostru dreptcredincios pentru ea a crescut în timp mai ales după aducerea la Iaşi a sfintelor ei moaşte în secolul al 17-lea. De atunci, din generaţie în generaţie, românii au mers la Iaşi să-i ceară ajutorul şi mai ales să-i mulţumească la sărbătoarea ei din 14 octombrie pentru binefacerile primite de la Dumnezeu prin rugăciunile ei.
În ziua de 15 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Costești, în care parohiile din cercul nr. III pastoral: Popești, Slobozia Trăznitu, Burdea, Purcăreni, Palanga, Bucov, Râca, Surdulești și Miroși, au oferit daruri unor persoane cu situații materiale modeste.
Unii mai mucaliți susțin că este o problemă cu „timpul” și că am trăi – și aici se are dreptate – sub presiunea timpului! Ne gândim, bineînțeles, că legătura noastră dintre natura „interioară și exerioară” se pierde foarte ușor, pentru că se pune problema gestionării emoțiilor, care ne duc în legătură cu noi înșine, cu trupul nostru și chiar cu sufletul nostru, cu semenii (aproapele), dar și cu lumea, în general și special.
Poetul german Heinrich Heine (1797-1856) avea și el, ca aproape toți oamenii, spaima pierderii de timp, așa cum o are o mare parte a omenirii, dar altora, să am iertare, nici nu le pasă. Și pe vremea lui era tot ca pe vremea noastră, grele împrejurări, de aceea scria: „Mi-e inima grea, cu durere/ Eu cuget la vremuri bătrâne/ Am înțeles atunci lumea/ Și rost avea ziua de mâine/...Dar astăzi sucit pare totul/ Prin jale și chinuri mă port.../ Posac pare totul acuma/ Și jalnic și putred și rece;/ De n-ar fi puțină iubire,/ Prin viață zadarnic ai trece!”
Ce m-a bucurat și m-a fascinat la mama, a fost și a rămas voința ei de a munci fără odihnă și într-un ritm amețitor. Așa am învățat noi de când eram mici, și acum, când am altă înțelegere rămân uimit că am putut suporta un „regim de ocnaș”, neavând nicio înțelegere, că eram și eu, bietul de mine, un băiețandru plin de avânt, dar totuși, cu viață crudă de prunc.
Ce ne hrănește sau mai bine zis, ce ne bucură sufletul? Spunem adesea: mi-am încărcat bateriile, adică am intrat în văzduhul Duhului Sfânt! Adică, ceva misterios ne-a însuflețit, ne-a împlinit, fără ca noi să fi contribuit cu ceva anume, decât să fim cu inima curată ca să primim roua Duhului Sfânt, chiar din dimineața vieții noastre.
Întotdeauna, când a fost timpul de a scrie despre oameni şi evenimente, m-a cuprins îngrijorarea cum să fie acel material, pentru a reflecta adevărul ca bobul de rouă în care raza soarelui străluceşte.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar