news        mail   location

 
 

Dacă s-ar aduna toate judecățile pe nedrept, interumane, din lume, am avea un morman de invective și neadevăruri care ar ucide totul în cale, ca la Hiroshima. Norocul nostru este că răutatea din noi, o vreme din viața noastră este adormită. Unii puneau o întrebare firească: unde pleacă din om, când doarme, răutatea, ce-l chinuie atunci când este treaz?

 

Trebuie să căutăm mai des în Împărăția Inimii noastre și să vedem de unde izvorăște pofta nesăbuită de a judeca și osândi pe aproapele nostru, uneori cu înverșunare diabolică.

Atunci când un om judecă sau osândește, pe drept, să zicem, înseamnă că a fost nedreptățit cu ceva. Atunci trebuie reparată nedreptatea și supărarea să ia sfârșit. Dacă supărarea continuă înseamnă că persoana nedreptățită, după ce s-a făcut reparația, nu uită jignirea. Atunci când avem un orgoliu necontrolat și poate o mândrie exagerată, tot împungem cu acul în rana care trebuia să se vindece prin reparație.

Dacă se continuă, cu vorba unora: Te iert, dar nu te uit!, înseamnă să ținem otrava activă în sufletul nostru, care ne otrăvește și pe noi în continuare, dar care otrăvește și viața celor din jur. Și când osândirea, pe drept sau pe nedrept, este “meseria mea”, atunci, în inima noastră, pe ușa casei, pe fruntea noastră, pe hainele noastre trebuie să stea scris: OM RĂU!

Citind despre ceea ce înseamnă osândă și osândire, sinonimele ar fi: pedeapsă, condamnare, năpăstuire, dezaprobare, critică, silnicie, constrângere, cu tot evantaiul de întunecimi de minte, inimă, suflet, atitudini și lucrare negativă, distrugătoare de pacea în suflet, în familie cu casnicii, în obște, la locul de muncă în societate.

Ce lumină ar fi peste tot și netrecătoare iubire, dacă am scoate din ființa noastră tot răul, toată osândirea și judecarea aproapelui!

Delicatețea oamenilor m-a fascinat totdeauna! Este o bucurie să întâlnești, să lucrezi și să te bucuri de a avea în preajmă ființe care nu te pot vătăma. Ce bucurie ar fi, dacă toată lumea ar fi ca mama. Ce bucurie ar fi, dacă toată lumea am fi numiți fii ai lui Dumnezeu: “Vedeți ce fel de bucurie ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu și suntem trecuți din moarte la viață, pentru că iubim pe frați; cine nu iubește pe fratele său rămâne în moarte. Oricine urăște pe fratele său este ucigaș de oameni și știți că orice ucigaș de oameni nu are viață veșnică, dăinuitoare în El. În aceasta am cunoscut iubirea; că El și-a pus sufletul Său pentru noi și noi datori suntem să ne punem sufletul pentru frați” (I Ioan 3, 1, 14-16).

Ca să nu ajungem să osândim pe alții, trebuie să începem, fiecare, cu noi înșine! Adică, fără cruțare, în fața lui Dumnezeu, fără să audă nimeni, să ne judecăm ca să ne roșească obrazul de rușine și să punem început bun, spovedindu-ne la duhovnic. Deci, într-un cuvânt, să începem cu osândirea de noi înșine! Să lăsăm pe aproapele nostru în seama lui Dumnezeu, Care l-a adus în viața aceasta.

Este nedemn ca unii dintre noi să avem tot felul de scăderi și să umblăm cu parul prin cetate, căutând pe cei care, poate au sau nu au păcatele noastre și să-i păruim!

Să ajungem în ipostaza în care inima noastră să nu ne mai osândească! Aceasta ar fi bucuria și pacea așternută peste noi și întreaga fire: ”Iubiților, dacă inima noastră nu ne osândește, avem îndrăznire către Dumnezeu” (I Ioan 3, 21).

Fraților! Să lăsăm pe Dumnezeu să ne judece! Noi, oamenii, suntem în aceeași cofă!

Să ne întrebăm, barem, o dată pe zi:

Cum stăm cu osândirea noastră, de bună voie?

De ce să vedem doar chipul altora strâmb în oglinda noastră stricată?

De ce să nu ne vedem, mai întâi, chipul nostru stricat de înșelăciunea celui rău și negrija noastră de zi cu zi?

Să ne uităm fiecare în viața proprie!

Acolo este locul nostru, unde trebuie să facem curățenie și să ne sfințim viața cu grăbire!

Duhul osândirii fratelui meu nu-mi va salva viața mea, ci voi adăuga păcate peste păcate.

Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-ne să ajungem în ipostaza de a fi numiți fii ai lui Dumnezeu!

Calinic Argeșeanul

Pelerinajul este izvor de mângâiere și de încurajare pentru noi, creștinii. Pelerinajul este întâlnirea cu Domnul Hristos, o întâlnire personală, pe care însă o simțim ca fiind vrednică de a fi propovăduită, de a vedea poate și cel care nu s-a înscris în acest demers și a cunoaște adevărul că omul creștin este plin de bucurie pentru că se întâlnește cu Hristos Domnul și că dorește să vestească, prin prezența sa în inima cetății, despre taina acestei bucurii, cu nădejdea că ea va cuprinde tot mai multe inimi.
Parohia argeșeană Micești din protopopiatul Mioveni și-a sărbătorit astăzi hramul închinat praznicului Intrării Domnului în Ierusalim. Încă de la primele ore ale dimineții, credincioșii acestei comunități au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.
Priceasna este deopotrivă rugăciune și cântare în cuvinte simple, amintind de cântecul doinit la șezătorile satului, dar evocând aceleași înțelesuri profunde ale credinței ortodoxe mărturisite în această tindă a raiului.
Sectorul Invatamant prin Biroul de Cateheza si Activitati cu Tineretul, al Arhiepiscopiei Argesului si Muscelului a organizat o procesiune in sambata Floriilor, in cartierul pitestean Gavana.
În seara zilei de 26 aprilie, curtea bisericii parohiei Micești din Protoieria Mioveni, a devenit neîncăpătoare pentru credincioșii care au venit să asiste la Concertul de Florii: „Crucea, calea spre înviere”.
După cum se ştie din veacul veacurilor, atunci când doreşti să distrugi autoritatea unei instituţii sau a unui om, îi pui la îndoială lucrarea pe care o face. Mai mult, îi găseşti argumente de a duce la desfiinţarea temeiurilor sacre sau legal – administrative. Aceasta se face deseori din invidie şi răutate. Şi se face cu multă osârdie mai ales atunci când, cel care o face, are un scop anume sau doreşte să mute atenţia pe alte planuri, pentru a nu se vădi pe sine. Vorba din bătrâni: Să mutăm la alţii musca de pe căciula noastră!
După învierea lui Lazăr din mormânt, vestea s-a răspândit ca fulgerul, după cum era şi normal. Nu se mai auzise până atunci ca cineva să învieze din mormânt un om mort de patru zile! Faima lui Iisus creştea! Cei grupaţi în partide separate: fariseii, saducheii, irodianii, acum mai mulţi ca oricând, au hotărât ca Iisus să moară: „Deci, din ziua aceea s-au hotărât ca să-L ucidă!” (Ioan 11, 53).
Cu răbdare, încă un popas cu Blaise Pascal: „Sufletul nostru este aruncat în corp, unde găsește număr, timp, dimensiuni. El raționează asupra lor, numește această natură necesitate și nu poate să creadă altfel...
Blaise Pascal, savantul pios din secolul al XVII-lea, continuă întru gândirea sa: „Liniștea eternă a acestor spații nemărginite mă sperie. Să nu căutăm deci o siguranță și o certitudine. Rațiunea noastră este întotdeauna înșelată de inconstanța aparențelor.
Cât de bine și folositor este să mai cunoaștem și alte gânduri ale filosofului Blaise Pascal: „Cunoașterea lui Dumnezeu, fără aceea a mizeriei tale, face mândria. Cunoașterea mizeriei, fără cunoașterea lui Dumnezeu, face disperarea. Cunoașterea lui Iisus Hristos face o medie, fiindcă găsim în el și pe Dumnezeu și mizeria noastră.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar