news        mail   location

 
 

Cât de bine și folositor este să mai cunoaștem și alte gânduri ale filosofului Blaise Pascal: „Cunoașterea lui Dumnezeu, fără aceea a mizeriei tale, face mândria. Cunoașterea mizeriei, fără cunoașterea lui Dumnezeu, face disperarea. Cunoașterea lui Iisus Hristos face o medie, fiindcă găsim în el și pe Dumnezeu și mizeria noastră.

 

Este periculos a arăta prea mult omului cât este de asemenea animalelor, fără a-i arăta măreția lui și este periculos de a-i arăta măreția lui fără a-i arăta josnicia. Este și mai periculos de a nu-l lăsa să cunoască nici pe una, nici pe alta. Dar este foarte util de a-i arăta și una și alta.

Dorim adevărul și nu găsim în noi decât nesiguranță. Căutăm fericirea și nu găsim decât mizerie și moarte. Suntem incapabili de a nu dori adevărul și fericirea și suntem incapabili de certitudine și de fericire.

Măreția omului este așa de vizibilă, încât ea se deduce chiar de mizeria lui. Căci ceea ce este pentru animal natură, o numim, la oameni, mizerie: prin aceasta recunoaștem, că natura sa fiind astăzi asemenea cu aceea a animalelor, el este decăzut dintr-o natură mai bună, care îi aparținea altădată. Căci cine se simte nenorocit de a nu mai fi rege, decât un rege deposedat?

Omul nu este decât o trestie, cea mai slabă din natură, dar este o trestie care gândește. Nu trebuie ca Universul să fie înarmat în întregime ca să-l distrugă: o picătură de apă. Chiar dacă l-ar omorî, omul ar fi încă mai nobil, fiindcă știe că moare și fiindcă despre avantajul pe care-l are asupra lui Universul, nu știe nimic.  

Gândirea: face măreția omului!

Toată demnitatea noastră constă, deci, în gândire. De acolo trebuie să ne înălțăm și nu de la spațiu sau de la durată, pe care n-am putea să le umplem. Să ne silim, deci, ca să gândim bine. Două excese: a exclude rațiunea; a nu admite decât rațiunea!”

Calea de mijloc: măsura!

Calinic Argeșeanul

În seara zilei de 3 mai, în Vinerea Mare, monahii de la Mănăstirea Negru Vodă, precum și pelerinii aflați la rugăciune, au participat la Denia Prohodului Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Rugăciunea poate, mai mult decât orice altceva, să ne păstreze neîncetat strălucirea acestei haine duhovniceşti care este sufletul. Şi, împreună cu ea, şi milostenia prisositoare – capul bunătăţilor noastre şi mântuirea sufletelor noastre. Căci această înjugare a rugăciunii şi milosteniei ne poate aduce de Sus mii de bunătăţi, ne poate stinge focul păcatelor şi ne poate da multă îndrăzneală.
Rugăciunea poate, mai mult decât orice altceva, să ne păstreze neîncetat strălucirea acestei haine duhovniceşti care este sufletul. Şi, împreună cu ea, şi milostenia prisositoare – capul bunătăţilor noastre şi mântuirea sufletelor noastre. Căci această înjugare a rugăciunii şi milosteniei ne poate aduce de Sus mii de bunătăţi, ne poate stinge focul păcatelor şi ne poate da multă îndrăzneală.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de Cateheză a organizat o activitate catehetică la Parohia Balilești.
Sectorul Social Filantropic și de Misiune al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat o activitate pastoral-misionară la Unitatea de asistență medico-socială din Rucăr. Preoții slujitori Arsulescu Sebastian și Arsulescu Alin de la parohia Rucărul de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel, au vizitat credincioșii vârstnici și cu nevoi speciale, internați aici și au săvârșit Rugăciuni pentru sănătate, administrând Sfânta Taină a Spovedaniei și a Sfintei Împărtășanii, cu prilejul apropierii Săptămânii Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos.
Dreptslăvitori creștini și creștine, Imnul plin de bucurie duhovnicească: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le”[1] este cântarea pe care cu inimile pline de nestrămutată bucurie și sfântă emoție o cântăm, începând din noaptea Învierii Domnului Iisus Hristos, noi, creștinii iubitori de Dumnezeu, de adevăruri și tradiții nemuritoare, și până la Praznicul Înălțării Domnului Hristos la ceruri.
În istoria omenirii au fost zile care au rămas în memoria neamurilor. Dar dintre toate, pe lângă acelea a Buneivestiri, prăznuită în 25 martie, a Naşterii la 25 decembrie şi Învierea lui Iisus, zile de mare bucurie, Vinerea Mare este cea mai tragică zi din câte a zidit Dumnezeu pe pământ.
Din zi în zi, evenimentele luau noi întorsături. De la Intrarea în Ierusalim şi până în ziua de joi, Iisus Hristos a învăţat în templu şi în casa retrasă din Betania mai ales. Acum, ucenicii au auzit din gura lui Iisus cele mai puternice cuvinte despre Împărăţia lui Dumnezeu, despre moartea Sa, despre Învierea din mormânt, despre întâlnirea în Galilea, despre plecarea la Tatăl Său Ceresc unde va pregăti loc pentru fiecare!
După cum ni se arată în Triod, cartea de căpătâi pentru slujbele care se desfășoară în Postul Mare, astăzi, în sfânta și marea Miercuri, din Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos, dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care cu iubire mare a uns cu mir pe Domnul, cu puțin înainte de mântuitoarea pătimire.
După cum se ştie din veacul veacurilor, atunci când doreşti să distrugi autoritatea unei instituţii sau a unui om, îi pui la îndoială lucrarea pe care o face. Mai mult, îi găseşti argumente de a duce la desfiinţarea temeiurilor sacre sau legal – administrative. Aceasta se face deseori din invidie şi răutate. Şi se face cu multă osârdie mai ales atunci când, cel care o face, are un scop anume sau doreşte să mute atenţia pe alte planuri, pentru a nu se vădi pe sine. Vorba din bătrâni: Să mutăm la alţii musca de pe căciula noastră!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar