news        mail   location

 
 

Când ne privim în oglindă dorim să ne arate cum am dori să fim în faţa noastră şi în faţa celor cu care ne întâlnim pe cărările vieţii. De cele mai multe ori simţim că pe faţa noastră se află o mască ce ne incomodează.

Dacă ar fi doar în exterior n-ar fi prea grav. Atunci când masca ne acoperă inima şi sufletul avem grave probleme de caracter şi morală solidă.

Seneca ne arată: „Nu numai oamenilor, dar şi lucrurilor trebuie să li se ia masca şi să li se redea aspectul propriu.” Este grea această operaţie de esenţă şi chiar că nu ne preocupă prea mult. Este mai comod să ne ascundem după mască.

De cele mai multe ori lumea se înşeală în privinţa noastră: „Fiecare vede ceea ce pari; puţini sunt cei care pricep cine eşti, şi acei puţini nu îndrăznesc să se opună părerii celor mulţi.” Aceasta era şi pe vremea lui Machiavelli, după cum citim în Principele.

Este greu să fim pe drumul cel drept. Lumea în care trăim este foarte ocupată cu aparenţele şi prea puţin ne pasă de realitate. Chiar că, de cele mai multe ori, nici nu mai interesează.

Cunoaştem lucrurile la suprafaţă. E mai comod aşa! „După cum noi cunoaştem din globul pământesc numai suprafaţa, nu însă masa mare şi solidă a interiorului, tot aşa nu cunoaştem în mod empiric din lucruri şi din lume în general decât numai aparenţa lor, adică suprafaţa”, după cum se văita contemporanilor săi şi filosoful Schopenhauer.

Aşadar, aparenţele ne dau târcoale. Să nu ne grăbim. Trebuie să distingem chipul real al omului, de cel împodobit cu mască!

Calinic Argeșeanul

Tot în această după-amiază, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul a dorit să facă un scurt popas și la mănăstirea Agapia, aflată în apropiere. Întreg personalul monahal a avut bucuria de a participa la prezentarea cărții care a fost făcută în trapeza mănăstirii.
În perioada 17-19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul se află în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Bucuria de a trăi”. Dorind să facă prezentarea acestei lucrări în locurile care-i amintesc de anii copilăriei, Chiriarhul a făcut astăzi un scurt popas duhovnicesc la mănăstirea Văratec, aflată în apropierea satului său natal – Cracăul Negru.
Aforismele Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, o parte culese din opera sa vastă, altele cugetări de sine stătătoare, ating cele mai diverse teme. Multe sunt abordări din unghiuri diferite ale unor subiecte, sunt sfaturi care se adresează lumii noastre pe care bunul psiholog, care este cărturarul Calinic Argeșeanul, o cunoaște și îi oferă o sumă de răspunsuri la chestiunile fundamentale care țin de relația cu Dumnezeu, viața în Biserică, viața în lume, relațiile dintre oameni, nevoia de modele în istorie, în cultură.
Scriitorul Calinic Argeșeanul a debutat, cu aproape patru decenii în urmă, cu o carte al cărui titlu sentențios se reduce la o sintagmă care i-a marcat evoluția sub toate aspectele ei: Bucuria lecturii. De la bucuria lecturii, până la bucuria de a scrie, calea este una firească, iar cărțile și studiile semnate de cărturarul Calinic Argeșeanul se constituie ele însele într-o adevărată bibliotecă, spune cărturarul Adrian alui Gheorghe.
În ziua de 17 mai 2024 la Școala Gimnazială nr. 1 din Ciofrângeni, s-a desfășurat cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, Cercul Pedagogic al Profesorilor de Religie din zona Curtea de Argeș.
Trebuie să recunoaștem că filosoful John Locke, în gama filosofilor lumii este analitic și uneori lasă câte o fereastră pentru a se aerisi meandrele gândirii sale. Deși el respinge doctrina ideilor înnăscute, totuși, el nu respinge și conceptul că ființele umane au anumite abilități înnăscute.
Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.
Ca să ne aducem aminte, mai ales, de filosoful Benedict (Baruch) Spinoza, pentru frumusețea gândirii sale, să mai facem un popas pe paginile din opera sa, Etica:

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar