news        mail   location

 
 

Dacă citim, vom vedea care este lucrarea Domnului Dumnezeu, pentru că avem mărturia biblică, rostită de Iisus Hristos: „Tatăl Meu lucrează până acum și Eu de asemenea lucrez!” (Ioan 5, 17)

 

Lucrarea Divinității este perfecția Universului, realizarea tuturor formelor posibile în Universul fizic, vizibil și invizibil, pentru că tot ce se întâmplă își are cauza în Domnul Dumnezeu și orice lucrare este realizată numai prin Domnul Dumnezeu, căci El este Cauza Primă a Universului și în același timp și scopul lui ultim. Puterea divină creează continuu, fără odihnă, noi forme, așa cum artistul săvârșește mereu noi opere de artă.

După cum se știe, mizeria, durerea, dezastrele și moartea, în cele  din urmă, privesc numai părțile Universului și nu în întregul său, pentru că Universul în întregul său este perfect și nu-i lipsește nimic, pentru că în realitate nu există nici devenire, nici moarte, pentru că văzduhul dumnezeiesc rămâne pururea identic cu el însuși și produce multiplicitatea  lucrurilor pe care noi le avem la îndemână și le putem vedea, doar ochi vigilenți să avem și să observăm ansamblul Universului în care domnește armonia: Armonia Universului! Opera Domnului Dumnezeu!

Giordano Bruno argumentează că Dumnezeu nu este în afara acestei armonii, căci El Însuși este, în același timp, Creatorul dar și Forța Divină omniprezentă, este în fiecare punct al Universului văzut și nevăzut.

Nu ne mirăm de îndrăzneala lui Giordano Bruno. A avut o fire neadormită. Asupra caracterului său atipic, trebuie să revenim. În 1576, fuge din mănăstirea Dominicanilor, tot restul vieții fiind o peregrinare prin Europa. Spre exemplu, la Geneva i-a înfruntat pe calviniștii care l-au excomunicat; în Anglia s-a răfuit cu oamenii de știință de la Oxford; excomunicat de luteranii germani, și în final pe 19 februarie 1593 este arestat și predat Romei. El a fost unul dintre cei mai importanți filosofi ai secolului al XVI-lea, fiind preocupat de poezie, pictură, politică, punând bazele științei moderne. A adoptat sistemul heliocentric al lui Copernic, respingând argumentele clasice împotriva mișcării Pământului: „Toate lucrurile care se află pe Pământ se mișcă împreună cu el”, după cum vedem cu proprii noștri ochi, adică, ne mișcăm în Univers cu Pământul, ca și cum acesta ar sta pe loc, deși merge cu 30.000 de m/s în nesfârșitul Univers. Este cea mai mare minune această peregrinare prin văzduhul găzduit de Domnul Dumnezeu!

Să ne rugăm Domnului Dumnezeu să nu cădem în hăul haosului!

Calinic Argeșeanul

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar