Ecuația: Când ești fericit, bucură-te, și când te bucuri, trebuie să fii fericit, pentru că ne aflăm în fața unei flori, cu tulpină și bobocul deschis, spre slăvile cerului, pentru a primi roua cristalină a dimineții însorite.
Și atunci, bucuria nu e numai veselă, e și mare, și dacă ești înțelept, ține și mai mult. Totul depinde, în primul rând de noi, cum știm să prețuim darurile Domnului Dumnezeu!
În orice domeniu ne-am desfășura activitatea, lumea vrea (și e tare bine), să fie fericită. Scriitorul Victor Hugo scria despre „fericire goală”, argumentând că „fericirii îi trebuie și lucruri de prisos. Fericirea nu e numai necesarul. Mai pune pe deasupra și cât mai mult prisos. Fericirea „goală” seamănă cu pâinea goală. Mănânci, dar nu te ospătezi. Fericirea este de natură interioară. Iar primăvara veșnicii bucurii se află în noi înșine, noi crezând că o putem găsi în vecini sau aiurea. Este o mare înșelare și înșelăciune. Ne înșelăm pe noi înșine și înșelăm și pe ceilalți, și mergem în neștire.”
Cei mai sinceri mărturisesc: „Fericirea a trecut repede prin viața mea. Am urmat-o. Și am adormit în brațele ei. Când m-am trezit, eram singur...deci, fericirea este trecătoare.”
Rămân două fericiri absolute: „Fericiți cei curați cu inima, că aceea vor vedea pe Dumnezeu”, a spus Iisus Hristos! Și ca un corolar, cunună veșnică pe creștetul nostru: „Fericiți făcătorii de pace, că aceea fiii lui Dumnezeu se vor chema”
Două fericiri pentru noi, netrecătoare: Fericirea de a vedea pe Domnul Dumnezeu și fericirea de a deveni fiii lui Dumnezeu!
Aceasta este menirea noastră împărătească!
Calinic Argeșeanul
