news        mail   location

 
 

După ce Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat trecerea în calendarul ortodox românesc a Sfântului Ioanichie cel Nou de la Muscel, Părintele Modest, Starețul Mănăstirii Cetățuia Negru Vodă, a comandat o raclă din cupru pentru adăpostirea Sfintelor Moaște.

 

L-am întrebat:

- Cine a realizat racla aceasta așa de frumos lucrată și cu îndemânare artistică?

- Meșterul Thury Ștefan, aud rostindu-se numele celui care a ostenit cu toată silința și sfințenia pe cât a cuprins.

M-am bucurat să aud că artistul este din Câmpulung și că are o soție frumoasă și un atelier mare, unde cu voinicie și artă mare lucrează la icoane și tablouri din cupru, lucrare grea și de mare competență și precizie.

La o vreme oarecare am avut prilejul să ne întâlnim la Câmpulung Muscel, dimpreună cu soția sa. Întâlnirea a fost dintru început o bucurie adevărată, văzând o familie iubitoare, care se deschidea ca o floare de fiecare dată, cu o veselie optimistă și sinceritate înnăscută, fără pic de prefăcătorie.

Am făcut o vizită la atelierul său din Cetatea Câmpulungului Muscel unde, spre marea mea bucurie, am văzut, cum dintr-o coală de tablă de cupru, cu o precizie fantastică și cu un priboi din metal, fără modele sau desene dinainte făcute, scotea adevărate opere de artă. Am spus că lucra cu precizie matematică. O singură mișcare greșită, strica toată osteneala. Stătea aplecat asupra mesei de lucru cu o încordare totală, osândindu-se astfel zeci de ani!

Să treci de la dans artistic și actorie, la lucrul capodoperelor din domeniul metaloplastiei, mi se pare o lucrare miraculoasă!

M-a invitat să-i văd lucrările de acasă. O altă minune artistică!

M-am bucurat că am putut să cumpăr o serie de lucrări de la celebrul artist Thury Ștefan, și am rugămintea ca Doamna Primar al Câmpulungului Muscel, să găsească soluția organizării unei Expoziții Ștefan Thury! Se vor găsi toate cele necesare pentru aceasta! Se merită! Promit pentru această Expoziție Permanentă că voi dona toate lucrările achiziționate de la marele maestru!

S-ar face o bucurie pentru Familia Thury, iar Cetatea musceleană și-ar îmbogăți patrimoniul artistic!

Calinic Argeșeanul

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar