news        mail   location

 
 

Cel mai eficient medicament împotriva depresiei este o gândire curată și curățită de toate temerile. Medicul neurochirurg  Alexandru Vlad Ciurea, în chip vizionar și după îndelungate observații medicale, ne-a lăsat scris în cartea sa, testament: „Sănătatea Creierului, pe înțelesul tuturor”, că: „Putem și noi, pe pământ, să facem o serie întreagă de lucruri.

 

Cele mai multe suicide din cauza depresiei se află în Finlanda și-n celelalte țări nordice. Ca români avem toate șansele să învingem depresia și să putem avea o viață frumoasă, normală, elegantă și, de ce nu, performantă. Pentru populația noastră, care este atât de frumoasă și pentru această țară minunată, numită România.”

Faceți o excursie la munte sau la mare și o să vedeți că vă lasă orice depresie. Personal, am fost în Munții Bucegi și am văzut niște zone superbe. Apă curată, aer curat și oameni minunați, deci niciun fel de legătură cu depresia pentru nimeni din jurul meu. Cred că este cel mai bun tratament.

Procesul chimic al acestei depresii este următorul: „serotonina sau hormonul fericirii este cel care stimulează activitatea umană. La asemenea persoane depresive, secreția de serotonină scade sau este inhibată. Activitatea substanțelor antiserotoninice și gândurile de natură pesimistă duc la scăderea proceselor chimice cerebrale, transmiterea la nivelul sinapselor a acestor elemente favorabile scade. Aceasta duce la noncomunicare a individului cu exteriorul. Elementul esențial, informația, despre care în continuu a insistat Einstein, dispare. Dispărând informația, celula nervoasă nu mai primește hrana zilnică, hrana pe care trebuie să o asimileze  ca să meargă înainte. Și atunci, diminuând, se produce o interiorizare, o delăsare, deci stare negativă: dar de ce să fac asta? Dar de ce nu, nu mai e nevoie?”

Așadar, să ne întocmim viața în chip optimist și să nu disperăm niciodată. Ne adresăm Domnului Dumnezeu. El ne izbăvește și de depresie!

Calinic Argeșeanul

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar