news        mail   location

 
 

În vinerea din Săptămâna Luminată, foarte mulți credincioși din cuprinsul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului au sărbătorit praznicul ,,Izvorul Tămăduirii”. Aceștia s-au deplasat în locuri speciale unde există izvoare considerate a fi tămăduitoare de suferințe trupești și sufletești.



 

O parte dintre aceștia s-au aflat în vechea Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeș pentru a participa la Sfânta Liturghie. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfintitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, care l-a avut oaspete pe Înaltpreasfințitul Mitropolit  Naum de Strumica din Biserica Ortodoxă a Macedonei de Nord. 

Cu această ocazie, Chiriarhul Argeșean a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură, amintind de importanţa acestei sărbători închinată Maicii Domnului. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a primit cu bucurie vizita Ierarhului macedonean pe care a avut bucuria să-l hirotonească ieromonah în urmă cu 29 de ani.

Bucuria Înaltului Ierarh din Biserica Ortodoxă a Macedoniei de Nord a fost deplină, datorită vechilor legături de prietenie pe care le are cu Ierarhul Argeșean. Înaltpreasfinția Sa și-a amintit de evenimentul petrecut  la 15 august 1995, când a fost hirotonit preot în ctitoria Sfântului Neagoe Vodă Basarab din Curtea de Argeș. Sfințirea sa ca Episcop  a avut loc la 27 august 1995, iar a doua zi, 28 august, Sfântul Sinod al Ierarhilor Bisericii Ortodoxe din Macedonia de Nord l-a întronizat ca Mitropolit de Strumica.

După oficierea Sfintei Liturghii, a fost organizată o mica procesiune către Izvorul amenajat în curtea Catedralei Arhiepiscopale. În acest loc, a fost săvârșită slujba de sfintire a apei, după o randuială specială, care este strâns legată de praznicul Invierii Domnului. Credincioșii prezenți au luat din apa sfințită, având încredere că Maica Domnului este grabnic ajutătoare pentru toate bolile sufletești și trupești.

În cuprinsul Eparhiei Argeşului şi Muscelului există multe izvoare tămăduitoare, precum cele de la mănăstirile Cetățuia Negru Vodă, Robaia, Glavacioc și Nămăiești.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar