news        mail   location

 
 

Cum era și firesc, din prima, cum s-ar spune, arabii zic, din capul locului, că „Femeia frumoasă nu scapă de clevetiri” și că „Femeile sunt asemenea bărbaților (și trebuie să aibă aceleași drepturi cu ei)”.

 

Mai mult: „Mintea femeii stă în frumusețea ei, iar frumusețea bărbatului stă în mintea lui”. În Coran, cartea de căpătâi a musulmanilor, se citește: „Bărbații au dreptul la ceea ce au câștigat, dar și femeile au dreptul la ceea ce au câștigat” (Coran, sura Femeile, versetul 32).

Ne bucurăm să citim în înțelepciunea arabilor că: „Din inima sensibilă a femeii izvorăște fericirea oamenilor. Din sentimentele ei nobile se nasc  sentimentele din sufletele lor!”

Ce spune înțeleptul Djubran, în scrierea sa Furtunile, 480: „Nimic nu este mai complicat ca viața unei femei care se află între un bărbat care o iubește și un bărbat pe care-l iubește”, ca să acorde o atenție specială, comparativă: „Femeia deșteaptă e mai prețioasă decât o piatră prețioasă” (Marun Abbud).

Înțeleptul Ibn Al-Muqaffa, în Kalila și Dimna, 166, 167, ne-a lăsat un avertisment tuturor: „Să știi că pasiunea (nestăpânită) pentru femei este unul dintre lucrurile cele mai dăunătoare pentru spirit, cele mai istovitoare pentru trup, cele care, cel mai ușor duc la pierderea averii și a minții: „....cele care cel mai repede fac să dispară măreția și demnitatea. Și nenorocirea și mai mare pentru cel cu această pasiune este să nu-i placă cele pe care le are și să alerge cu ochii după cele pe care nu le are.”

Așa se întâmplă bieților bărbați, dar când ne gândim la cele spuse de Iisus Hristos: „că cel ce se uită la femeie și a poftit-o în inima sa, a și săvârșit adulter în inima sa”, m-a făcut să mă bucur că Iisus iubește femeia cu deosebire și a pus biciul pe noi, bărbații, punându-ne zăbală la alergat și barieră privirii.

De aceea o femeie, zice unui bărbat:

- Ce te uiți la mine așa insistent? Jos privirea la pământul de unde ai fost luat! Eu am voie să mă uit în sus, la bărbat, că din coasta lui ne-a zidit Dumnezeu, pe noi femeile!

Mai spune ceva, dacă poți! Așa că, femeia pe care Domnul Dumnezeu a hărăzit-o cu frumusețea sufletului, alături de cea a trupului, este într-adevăr un fenomen pe care-l descifrăm prin dragoste și îl simțim prin neprihănire și nu prea putem să-l descriem în cuvinte.

Iată că, femeia este un mister!

Iată că, femeia este o bucurie a existenței, care și-a asumat o mare responsabilitate în istorie.

Trăiască toate femeile din lume, iar bărbații să nu moară!

Calinic Argeșeanul

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar