news        mail   location

 
 

Când eram prunci la Școala elementară, aveam la Bălțătești, județul Neamț, laboratoare pentru experiențe la Chimie, unde stăteam ore întregi și făceam diferite operații și combinații, mai ales cele care duceau, prin surprindere, la tot felul de bubuituri.

 

Aveam și un laborator cu tot felul de material didactic, geografic și de medicină: schelete, cranii, pe care le studiam și învățam numirile în limba latină. Era fascinant! Credeam, ca și azi, că acele „bijuterii” erau gândite și întrupate de Atotînțelepciunea Domnului Dumnezeu, și pe drept cuvânt mărturisesc: nici nu puteai să nu crezi în existența și mai ales în pronia (purtarea) de grijă dumnezeiască, totdeauna rămânând în extaz! Exclamare de uimire! La noi a venit Domnul Dumnezeu în vizită pentru totdeauna!

Neadormitul savant Alexandru Vlad Ciurea exclamă: „Această „bijuterie” numită creier are anumite părți, ca orice parte din organism, sensibile. Creierul poate să sufere o serie întreagă de patologii, de boli, de traumatisme. Creierul traumatizat este frecvent. Este traumatizat, în primul rând, de accidentări rutiere. În al doilea rând, creierul traumatizat se întâlnește în cazul accidentelor din sport. Am văzut fotbalist care rămâne pe teren după o lovitură la cap, însoțită în cazul unora, de convulsii. Este o zonă sensibilă. În afara traumatismelor, creierul suferă o serie întreagă de boli, exact ca orice organ. Sunt boli vasculare – despre care știe toată lumea, care sunt de două feluri: ischemice, prin închiderea vaselor, adică nu mai intră sângele și oxigenul în zona respectivă sau hemoragie – accident vascular hemoragic, când s-a rupt un vas în cap. Se numește congestie cerebrală sau „aprindere la creier”, cum se spune în popor. Dintr-odată, pacientul cade, se simte rău, intră în comă, pierde conștiința sau, în fine, jumătate din corp, rămâne paralizată cu adevărat!”

Astfel de hibe se tratează de medic specialist pentru că este accident vascular cerebral, care se aseamănă cu accidentul vascular cardiac, tot atât de grav, atât pentru creier, cât și pentru inimă.

Așadar, să nu uităm: să avem grijă de creierul nostru ca să nu fie traumatizat, pe dinlăuntru cu gânduri negre și pe dinafară de loviri, căderi în cap, ger, furtuni, cap descoperit, cap bântuit!

Calinic Argeșeanul

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar